Ploae de noapte

 

E noapte caldă, caldă înăbușitoare, —
Misterioase, forțele Naturii
Desfășură prin orbul întuneric
Fâlfâitoare steaguri de lumină.
Fluide se descarcă din adâncuri
Ca dintr’un „Tuba mirum spargens sonnum”
Și tună.
O cerească slujbă ’ncepe:
Re ’ncepe fapta, — poate cea dintâia
Ce-a revărsat vieața pe pământ,
Cu primul strop de apă lăcrimat
Și supt adânc de pântecul țarinei!
Un freamăt vag de orgă respirând
Din depărtări, nelămurit răspunde.
S’apropie... trec păsurile ploaei
Pe coperișuri, strade, peste câmpuri
Mărunte și continue, fecunde...
Sunt păsuri nevăzute de zeițe
De câmp, de luminișuri, de zăvoae
Aleargă nebunatece prin ploae,
Sburdalnic le gonește vântul sprinten;
Și pletele și faldurile flutură
Și sânurile fragede se scutură
Inpunse tainic, de-al lui Eros pinten.
Deschid fereastra și mă uit în noapte.
La fuga lor. Fiorul de trezire
Cutreeră pe pajiștile coapte,
Prin țarine. Sbucnesc în risipire
Comorile puterii lor ascunse
— Minunea nopții și a dimineții —
Căci ele trec în mersul lor cu taina
Zămislitoare-a morții și-a vieții!
Drapele de lumină ’naintează
Și flutură biruitoare ’n vânt.
Tot mai departe oastea lor viteaza
Pe lanurile care însetează,
Revarsă adăparea celui Sfânt.
Căci mirul apei răsplătește truda
Sărmanelor, muncitelor mâini aspre
Ce n’au fost răsplătite pe pământ!