Ploaie (Topîrceanu)

 

I

De-o săptămână ține 'ntr-una ploaia
Și-mi pică-n pat, de sus, din bagdadie...
O noapte încă de-ar mai fi să ție,
Nu m-aș mira să-mi cadă-n cap odaia!

Avea simptome vagi de nebunie
Peninsula Balcanică, și d-aia
De când s-aprinse-n Orient văpaia,
Pământul face hidroterapie.

Sau poate că divinul Mizantrop
A hotărât al doilea potop?...
Oricum ar fi, eu nu mă tem de moarte

Dar când o-ncepe altă veșnicie,
Fac cerere să mă permute-n Marte,
C-aici avem prea multă igrasie.

II

Sunt izolat ca Robinson Crusoie.
Nu vine nime-n ușa mea să bată.
Și dacă stau cu ușa încuiată,
E că nici eu de nime’ n-am nevoie.

Mai fericit ca legendarul Noe,
Din toată omenirea inundată,
În arca mea nu am decât o fată:
De-asupra lumii noi plutim în voie...

Degeaba vă-ndesați ca la pomană
Reprezentanți ai faunei terestre, —
Nu iau cu mine nici o lighioană!

Căci e destul o singură pereche,
Un trubadur și-o fată fără zestre, —
Ca să refacă toată lumea veche.