Plouă (Duiliu Zamfirescu)
Plouă lacrimi de toamnă peste lumea ostenită,
Scuturând petale albe de pe ramuri de lămâi.
Firea plânge. Tu, iubită,
Ca o marmură antică, fără lacrimi rămâi.
A murit un an, o lume purtând primavara-intrînsa,
An de zile fericite, rupt din tinerețea ta;
Au plâns pomii, cerul plâns-a,
Tu, ca grâul sub zăpadă, ai urmat a dormita.
Eu mă duc. Privește bine vârful pânzelor pe mare:
N-a plecat de când e lumea un mai singur călător.
Tu zâmbești... Drept răzbunare
Îți doresc să poți cunoaște gura dulcelui amor.