Poeți ungurești (Arany)
Arany János
S-a născut în 1817 în Salonta-Mare, comitatul Bihorului, din părinți economi. Asupra dezvoltării spiritului lui a avut influență mare părintele său religios și știutor de carte, precum și cetirea de timpuriu a Sfintei Scripturi și a cărților populare. Studiile și le-a parcurs până în 1833 în locul natal cu succes eminent, făcând totodată cunoștință și cu autorii latini; citea cu diligință opurile scriitorilor maghiari mai vechi, precum și unii dintre clasicii străini în traducere maghiară (Tasso, Milton), versificând și el cu succes bunișor. Clasele superioare era să le absolveze în Debrețin, însă lipsurile materiale l-au silit să părăsească studiul în 1834, petrecând un an în calitate de învățător în Kis-Ujszállás, și învățând din diligință propria limbi străine și cultivându-se pe sine. Reîntorcându-se în Debrețin, abia a început studiul și și-a și pierdut voia de-a mai învăța, și visând despre o viață aventuroasă se făcu teatralist în 1836. După câteva luni de vagabondare încoace și încolo, sătul de mizeria unei atari vieți, s-a reîntors iarăși la vatra părintească, unde a aflat numai mormântul mamei sale, iar pe tată-său orb. Acest incident a fost hotărâtor pentru planurile sale. Spre a putea ajuta pre tată-său, lipsit de lumina ochilor, a rămas acasă. Fiind ales de conrector a propus în școala de la ei până în 1839; după aceia a devenit scriitorul orașului, iar în 1840 fu ales de subnotar și ca atare se și însură. Cu diligință nespusă se cultiva și acum pe sine, dar s-a fost decis definitiv spre a rămâne departe de cariera literară. La îndemnul lui Ștefan Székely scria incontinuu, creând astfel eposul comic „Al elveszett alkotmány“ (Constituțiunea pierdută), cu care a și dobândit premiul escris de societatea Kisfaludy în 1845.
În anul 1847 a dobândit din nou premiul pus de aceeași societate cu opul său „Toldi“, cu care și-a câștigat și locul prim între poeții maghiari. După acesta a urmat: „Murány ostromai” (Asediul cetății Murány), narațiune, Pesta 1848. Tot în anul acesta a fost ales și de membru al societății Kisfaludy.
În anul 1849 căpătând post la ministrul de interne s-a mutat la Pesta, dar peste puțin s-a retras iarăși la Salonta, abdicând de oficiul său. În 1851 a fost chemat de profesor la gimnaziul din Crișul-Mare. În 1860 s-a mutat iarăși la Pesta în calitate de director al societății Kisfaludy; în 1864, după moartea lui Ladislau Szalay, a fost ales de secretar al Academiei; după aceea a devenit secretarul-prim tot aici. A murit în 1883.
Productele poetice ale lui sunt următoarele: „Nagyidai czigányok“ (Țiganii din Ida-Mare), 4 cântări, Pesta 1852; „Toldi estéje“ (Seara lui Toldi), narațiune poetică 6 cântări, Pesta 1854. „Daliás idők“ (Zile eroice). Poeziile mai mici, Pesta, 1856 (a doua ediție 1860). „Buda halála“ (Moartea lui Buda), mit hunesc în 12 cântări (Premiat cu premiul Nádasdy) 1863. Poeziile complete ale lui J. A. 6 tomuri, Pesta, 1867. A scris disertațiune despre assonanța, despre forma versificării maghiare, despre Tasso și Zrinyi, despre eposul naiv maghiar. A redactat „Szép irodalmi Figyelő" (Observatorul literaturii beletristice) (din 1861-63) și „Koszorú“ (Cununa) (1863—64); a participat la traducerea opurilor lui Shakspere, traducând pre „János Király“ și „Szentiván-éji álom“.