Poeți ungurești (Petőfi)
Petőfi Sándor
S-a născut in 1 ianuarie, 1823 in Kis-Körös, comitatul Pesta. Tată-său, Ștefan Petrovici, a fost un măcelar avut. Mutându-i-se părinții in Felegyháza, încă pe când era el băiat mic, acest loc l-a ținut de locul său natal; aici și-a petrecut copilăria fericită. Studiile și le-a făcut în Kecskemét, Szent-Lőrincz, Gyönk, Pesta și Aszód. În decursul acesta, părinții i-au sărăcit și, astfel, când a mers în clasa numită poetică la Șemniț in anul 1838, starea lui de până acum i s-a fost schimbat. Acum, chiar încă și mai ’nainte făcea câte o poezie; cercetând însă, contra legilor scolastice, trupa teatraliștilor, ce petreceau pe atunci in Șemniț, a atras ura profesorilor asupra sa, atât ce atinge studiul cât și ce-i atingea purtarea, clasificându-l nu prea bine. Tată-său s-a supărat de îngrijirea părintească, lăsându-l de voia sa. Amărât de acesta lovitură, și-a luat ziua bună de la Șemniț, călătorind la Pesta pe gerul unei ierni groaznice, unde a fost aplicat la teatral național.
Peste puțină vreme l-a luat sub protecțiune o rudenie de a lui, l-a dus la sine în Asszonyfa, voind a-l purta la școală mai departe. Neîncrezându-se însă în îngrijirea rudeniei sale, s-a înrolat de soldat, tocmai când avea să meargă la școală în Șopron. După un serviciu scurt, în anul 1841 s-a întors îndărăpt din Croația spre a-și continua studiile întrerupte la colegiul din Pesta. Aici a devenit un membru diligent al societății maghiare; fiind silit, însă peste puțin timp a părăsi colegiul, s-a făcut teatralist, însă cu începutul anului scolastic iarăși îl vedem la colegiul din Papa. În decursul anului acestuia i-a apărut poezia „A borozó” (Băutorul de vin) în foaia beletristică „Atheneum“. Având pasiune spre a fi teatralist, iarăși și-a întrerupt studiile pășind în trapa teatraliștilor lui Szabó, din Alba-Regală. Din când în când mergea la Pesta, și sub numele de Pönögei Kis Pál, ca concrezutul lui Petőfi, i-a predat lui Bajza mai multe poezii; câștigându-și recunoștința lui Bajza și alui Vörösmarty, și-a continuat cu entuziasm lucrurile poetice. După ce a fost aruncat de mâna sorții mai mult timp, iarăși s-a întors la Pesta, voind a se dedica cu totul literaturii. Însă dorul de a fi teatralist nu l-a lăsat nici de astă dată în liniște; a părăsit din nou Pesta, și numai după ce călătoriile, suferințele și mizeriile de mai multe luni i-au mai astâmpărat zelul ce-l avea pentru teatru, și după ce Adolf Frankenburg l-a fost chemat de colaborator la foaia „Életképek”, s-a reîntors iarăși la Pesta, acum ca poet cu renume.
„Nemzeti kör“ la recomandarea lui Vörösmarty i-a cumpărat poeziile, editându-le pe acelea în anul 1844 sub titlul: „Versek. Irta Petőfi S.” (Poesii. Scrise de A. Petőfi.) Încă odată si-a mai cercat norocul la teatrul național, însă pățind fiasco, s-a dezamăgit pentru totdeauna și astfel s-a dezis de cariera teatrală.
De acum înainte poeziile îi apăreau des una după alta, atât în foi literare cât și singuratice. „A helység kalapácsa” (Ciocanul comunei) parodie de epopee, în Buda, 1844; „János vitéz” (Ioan viteazul), în Buda; Versek (Poezii); Szerelem gyöngyei (Lăcrimioarele amorului), toate acestea au apărut în Pesta în 1845. Iar în anul 1846, „A hohér kötele” (Ștreangul călăului); Felhők (Norii); „Tigris és hiena” (Tigrul și hiena), dramă. In anul 1847 s-a căsătorit luându-și de soție pe Iuliana Szendrey, cu care a început a trăi o viață familiară fericită. Cu Ioan Arany și cu Vörösmarty a plănuit traducerea opurilor lui Shakespeare; el a și tradus pe „Coriolan”. Într-acea i-a apărut colecțiunea „Poeziilor complete” in anul 1847 într-un tom, iar în anul 1848 în două tomuri. A jucat rol însemnat în mișcările din martie a anului 1848, iar în luna lui septembrie a aceluiași an a întrat în armată, fiind ales ca adjutantul lui Bem în Transilvania.
A căzut pre câmpul de război la Sighișoara în 1 iulie, 1849. Poeziile mai noi au apărut în 2 tomuri în 1858, iar opurile mixte (notițe de călătorie, epistole etc) în trei tomuri în 1863. Poezii de răscoală au apărut împrăștiate prin deosebite ziare.