Poesii (1888-1894)/La țară
| ←De demult | Poesii (1888-1894) de Artur Stavri La țară |
Două idile→ |
Sĕ razămă pe dealurĭ un cer de flăcărĭ, sara; —
Și 'n sat la geamuri roșiĭ amurgu-șĭ bate para
De crezĭ că arde focul; la pomĭ, prin crengĭ, te'nșală
Și cuiburĭ de jăratec și fire de beteală...
Prelung și rar din luncă s'aud tălăncî sunînd —
Și-ĭ un miros de iarbă cosită de curînd.
Din deal căruțĭ, prin nouri de colb aprinșĭ de soare,
Țin drumul și sĕ'ndreaptă spre sat în goana mare.
Din țarină săteniĭ vin ostenițĭ acasă;
Ard focurĭ prin f'nețe că-s mulțĭ rămașĭ la coasă;
Auzĭ icĭ-colo doine.... și dulce sĕ 'nfioară
Nelămuritul freamăt al linișteĭ de sară.
Sĕ zugrăvesc in negru pe cerul luminat
Și plopiĭ nalțĭ și turnul bisericeĭ din sat,
Vezĭ cumpăna fîntîneĭ și streșinele joase
Și berzele stînd drepte într'un picior pe case.
Prin vișinĭ stol de vrăbiĭ îșĭ cîntă sară bună;
Oprită-ĭ roata moriĭ și toaca nu maĭ sună —
Și de pe dealurĭ gîște sburînd pripit sĕ lasă
Gălăgios devale și cad greoiŭ pe-acasă.
În fie-care curte sĕ 'nalță norĭ de fum
Și 'n jurul meseĭ roată săteniĭ șed acum
De-șĭ spun năcazurĭ multe și rare bucuriĭ —
Și cad apoĭ pe gîndurĭ cu ochiĭ la copiĭ.
Dar umbra săreĭ crește, sĕ 'ntunecă maĭ tare —
Și pomĭ și streșinĭ, toate, par cufundate 'n mare
Că nopțile pe toate le 'neacă la un loc;
Rămîne doar în zare o geană ca de foc...
Jaratecul la vetre s'a stîns pe nesimțite
Șĭ-auzĭ mișcare numaĭ în staulul de vite.
Pe prispă dorm săteniĭ și rar pe la 'nserat
Clipesc la geamurĭ roșiĭ opaițele în sat.
De-asupra tuturora-ĭ o liniște adîncă
Și doar pe la portițe în taină mai vezĭ încă
Flăcăĭ și cu fecioare: tiptil-tiptil s'adună[1]
De-șĭ prind în vorbe dorul, îșĭ spun de cîte'n lună.
Târziŭ, cînd totul pare în dulce somn și'n pace,
Cîțĭ ochĭ nu-s arșĭ de lacrimĭ în casele sărace...
Cătunul trist sĕ 'ntinde cernit de noapte-acum...
A mort șĭ-a sărăcie un cîne urlă 'n drum.
- ↑ erată, pag. 146 (ws)