Poesii (1888-1894)/Ochiĭ tăĭ

 

E dureros de mĕ 'nfior
     Că-mĭ eştĭ prea dragă
Şi totuşĭ vĕd c'am să te-ador
     Vecia 'ntreagă !

De ochiĭ tăĭ legatu-mi-ĭ
     Norocul mieŭ —
Şi nu-ĭ pricep — şi-mĭ par pustiĭ —
     Şi-mĭ ard mereŭ.

Că de ţi-ĭ laşĭ cum-va să cate
      Lung la pădure,
Mĕ doare 'n inimă că poate
      Gîndeştĭ aiure.

Nelămuriţĭ îmĭ par ades
      Şi-s foc de dragĭ:
Prăpăstiĭ fără de'nţeles,
      Pustiurĭ vagĭ.

Şi une orĭ ţi-ĭ facĭ şireţĭ,
      I-alinţĭ uşor,
Asupră-mĭ scapără săgeţĭ
      De mĕ 'nfior;

Dar cînd în lacrimĭ calde zac
      Îs ca de foc:
Mĕ doare 'n suflet că te fac
      Făr' de noroc.

De-aceia ochiĭ tăĭ mĕ dor
      Durere vagă —
Şi totuşĭ simt c-am sâ-ĭ ador
      Vecia 'ntreagă!