Poetului (Aurel Marin)
Tu porți izbânzi din fiecare tăcere
Mai singur, depărtărilor uitat
În versul tău nemăsurat
De unică iubire și durere.
Prădat, vestmântul se reîntregește
Și strălucirea lui e înadins
Pentru veninul inimii aprins,
Tezaurul împrăștiat regește.
Dar uneori prietenul i-acel
Ce-n lingușire vocea îți imită
Plăcerea este neasemuită
Că ura ta, ascunsă crește-n el!