Poezii deosebite sau cântece de lume/Ah! o păsărică

Poezii deosebite sau cântece de lume
de Anton Pann
39032Poezii deosebite sau cântece de lumeAnton Pann


Ah! o păsărică,
Mult odihna-m strică.
Tot pricin-îm face,
Nu mă lasă-n pace.
Nu știu ce gând are,
Asta ei urmare,
Că prea îm arată,
Față-namorată,
Ivindu-să vine,
Aprope de mine,
Și îm ciripește,
De mă-n nebunește.
Când s-o arunc zboară,
Când stau să scoboară,
Nici va să se ducă,
Nici nu să apucă.
Astă păsărică,
Ce liniștea-m strică,
Altfel nu să prinde,
Decât laț d-ai tinde.