Poezii deosebite sau cântece de lume/Sus pă cer cum e o lună

Ceasul cel de despărțire Poezii deosebite sau cântece de lume
de Anton Pann
La doi ochi ce sânt din fire


Sus pă cer cum e o lună,
Așa ești pre pământ ună.
Arunci din ochi raze line,
Cu nuri de dulciață pline.
Fireasca ta frumsețe
Nu să află-n alte fețe.
Tu ești ună între toate,
Asemeneț nu să poate.
Ah dar, cum ești de frumoasă,
De vei fi și credincioasă.
Atunci îți zic să știi bine,
Mă și jertvesc pentru tine.