Portret (Alexandru Macedonski)

 

(După Marie Nizet)

Un soare mai iute a pus
Flăcări în sumbra-i privire;
Prieteni în număr nespus
Îl iubesc cu-ntinerire.

Ca vântul e-n grab-schimbător...
De banii săi se mândrește,
Ș-ades, răsucește ușor
Mustața-i ce-abia mijește;

Iar grijile nu-l ocolesc...
Cu zâmbetu-n veci pe gură;..
Genele-i lungi te răpesc,
Te farmecă-a lui statură;

Sprâncene cu arc grandios
Păru subt fruntea-i simpatică;
Demersul îi e grațios,
Mâna, — aristocratică.

In glumă te-ncerci ca să-l iei,
Dar vorba-i dacă răsună
Îl aplauzi fără șă vrei
Și-l lași la fleacuri să spună.

Împotrivă voiești a-i sta,
Și vocea-i miglișitoare
Îți place a tot asculta
Dând veșnic de pete-n soare!

C-o țigare-n buzele lui
Revarsă acre parfume
Ș-adesea el spune oricui
Că e dezgustat de lume.

Cu ochii țintiți în tavan
Îl vezi că amar zâmbește,
Și-n urmă, schimbat momentan,
Că-i dulce traiul găsește!

Un sânge ce curge cu zor
Îi pune-n față văpaie,
Amorul îi este-arzător
Dar este un foc de paie!

El vrea ca să-l crezi serios,
Să-l aprobi când e blamabil,
Iubind, — se preface voios,
Iubit, — e insuportabil!

În negre inele-al său păr,
Îi cade în jos pe frunte,
Punguiește sau unchi sau văr,
Și-și pune ceasul la munte.

La operă-l vezi ori și când,
La facultate, a rare!
În amor se schimbă curând...
Și se dă de boier mare.

Din leagănu-i a poruncit
Și vrea ca să-l știi de frică...
Se numește obișnuit,
Dumitru, Ion ori Costică...

Despoților este ostil...
Vorbește de libertate...
Și spre-a merge la bal Mabil
O șterge din facultate!

Îi place a fi râzător
Și aere-a-si da semețe,
Dar e suflet cu nobil zbor
Defectu-i e-a sa junețe.

Petrecerea este-al său crez...
Ce are-i place să-npartă,
Dar e — urâcios amorez
Și bărbat cu mâna spartă!

Prieten și bun camarad,
Viteaz pe câmpi de războaie,
Înalt și frumos ca un brad,
Destiul-i se-ncovoaie!

Numindu-l nepot lui Virgil
Uimită lumea rămâne...
Eu zic însă... E un copil,...
Copil al țării Române!

1878.