Povestea mavroghenească

 

    Numai a-l vedeai dodată
    Prin tîrg trecînd fără gloată,
    Cu vro doi-trei, dinpreună
    Cu cîte-o sapă de mînă,
    Și după ce se-ntorcea
    Vedeai colea și colea
    Cîte unul atîrnat
    De cîte-o șandrama legat,
    Iar pe afară prin cîmpuri
    Stă țepele-nfipte pîlcuri
    • • • • • • • • • • • • • • • •
    Dacă mergeai și la curte
    Vedeai altele mai multe,
    Te uitai prin spătărie
    Rămîneai la aporie,
    Vedeai săbii ferecate
    Tot prin păreți spînzurate,
    Mai pistoale, buzdugane,
    Mazdrace și iatagane,
    Suliți, angere, cuțite,
    Ca acile ascuțite.
    Măciuci, mai puști ghintuite
    Toate prin păreți lipite.
    • • • • • • • • • • • • • • • •

    Apoi stai de socoteai
    Și-n rost nu puteai să-i dai
    Vedeai casele d-o parte
    Numai de arme-ncărcate.
    D-altă parte te uitai
    Și la el și înghețai
    Că-l vedeai cu-n hîrz străin
    Nu-și semăna a creștin.
    Cîndu-l auzeai vorbind
    Încremeneai tremurînd,
    Din damuit și din chiafîr,
    Și din as și din caldîr,
    Nu-l mai puteai potoli
    Nici a-l mai înconteni.
    • • • • • • • • • • • • • • • •

    Avea cîțiva spînzurați
    În port schimbat îmbrăcați,
    Cu niște mintene scurte
    Numai pîn' la brîu făcute,
    Cusute cu găitanuri
    Și la brîie iataganuri
    La cap turcește legați
    Cu șalvari largi încălțați.
    Și cuta pîn' la genunche
    Cu găitanuri pe muche,
    Cu iminei în picioare
    Și cu genunchile goale,
    Cu mînicile sumese
    Și prin mîni gloanțele dese,
    Galeonii, le zicea,
    De lîngă el nu lipsea.
    • • • • • • • • • • • • • • • •

    Nu mergea cu pompă mare,
    Ci călare voinicește
    Și la cap legat turcește ;
    Ca galeongii dinpreună
    Și mazdrac fiind în mînă !
    Și pe unde nu gîndeai
    P-acolo îl întîlneai ;
    Tiptil, pe jos și călare
    Prin tîrg și prin mahalale ;
    Uneori în port turcesc
    Alteori călugăresc.
    • • • • • • • • • • • • • • • •

    Vai, o, Țară Românească
    Vezi cin' să te stăpînească ?
    Un Dumitru Turnavitu
    Care n-ai mai fi gînditu !
    Păi, să te fi dat de-o parte,
    Că facea prin București
    Tot tarturi mavroghenești ;
    Apoi avea o mîndrie
    Lipită de mojicie
    Și-atîta o semeție,
    De nimeni nu vrea să știe !
    Venea la dînsul boieri
    Pentru niscareva trebi
    Ca la un stăpînitor
    Țării oblăduitor ;
    Iar el ca un blestemat,
    Ședea în pat răsturnat
    Și boierii în picioare
    Stînd cu capetele goale.
    Alteori sta prin pridvor
    Pînă se scula din somn.
    În scurt se afla al vremii
    Al doilea Mavrogheni
    Avea în cap o căciulă
    Țuguiată, ca o sulă,
    Și o ghebă în spinare
    De nu făcea cinci parale,
    De aba roșie ruptă
    Cu ață albă cusută,
    Cu poturi, cu iminei,
    Se desprinsese cu ei.
    Iar să-l fi văzut călare
    Chiar vătaf de haimanale.
    C-o grămadă de voinici
    Tot arnăuți, șocarici,
    Avîndu-i pe lîngă dînsul
    De nu puteai să-ți ții rîsul.
    Și da prin tîrg cîte-o raită
    Ca să-l vază lumea toată
    La ce treaptă a ajuns
    Și cît s-a-nălțat de sus.
    Aferim Dumitrăchiță,
    De-ar mai fi vro răzmeriță
    Și un Mavrogheni domn
    Știu că tu te-ai face om !
    Acum ia-ți nădejdea, frate,
    Că aia nu se mai poate.
    Ce gîndeai ? Că-a ta domnie
    Pînă-n sfîrșit o să ție ?
    De umblai așa de sus
    Cît fu Mavrogheni dus ?
    Nu socoteai că e vînt
    Asta ce umblai tăcînd,
    Care suflînd te-ngrozește,
    Apoi iar se potolește ?
    Nu știai că lumea este
    O roată ce se-nvîrtește ;
    Care altă treabă n-are
    Decît să suie, pogoare ?