Prefață (Florile răului)

 

Greșelile, păcatul, zgârcenia, prostia
Ne-aruncă-n suflet zbucium și-n trupuri frământări
Și noi nutrim cu grijă blajine remușcări
Așa cum cerșetorii își cresc păducheria.

Păcatele ni-s aspre ,căințele mișele,
Mărturisirea noastră ne-o răsplătim din gros
Și iar ne-ntoarcem veseli pe drumul gloduros
Crezând cu lacrimi sterpe că ne-am spălat de rele.

În mrejele pierzării prelung Satan ne plimbă
Și sufletul ni-l lasă vrăjit și vlăguit
Și al voinței noastre metal neprețuit
Acest chimist destoinic în aburi îl preschimbă.

Cu sfori ascunse,Dracul ne prinde și ne joacă!
De tot ce-i murdărie ni-i sufletul atras;
Spre Iad în orice clipă ne scoborâm cu-n pas,
Senini,printr-o adâncă și scârnava cloacă.

Cum mușcă-un muieratic sărac,cu desfătare
Căznitul sân al unei vechi târfe scăpătate,
Gustăm și noi o biată plăcere, pe-apucate,
Ca pe-o lamâie veche storcând-o cât mai tare.

Noroade-ntregi de Demoni în capul nostru zbiară
Foind ca milioane de viermi încolăciți
Și-n pieptul nostru Moartea,ând rasuflam truditi,
Cu gemete mocnite,râu nevazut coboară.

Dacă pumnalul, focul,otrava, siluirea
N-au vrut să-și puie înca blazonul lor poznaș
Pe pânza care-o țese destinul nostru laș
Pricina e că slabă și trândavă ni-i firea.

Dar printre șerpi, pantere, șacali, mistreți , cățele,
Maimuțe, vulturi, scorpii și monștri ce se zbat,
Se târâie, rag, urlă,sporind neîncetat
În noi menajeria năravurilor rele,

E unul și mai mârșav, mai slut, mai rău la fire!
Deși nici nu se zbate și nici nu-i zgomotos
El ar distruge lumea întreagă bucuros
Și-ntr-un căscat s-ar prinde să-nghită-o omenire;

Urâtul e! - Cu lacrimi în silă revărsate,
Visează eșafoduri fumând nepasator.
Pe monstru-acesta gingaș tu-l știi, o! cititor,
- O! cititor fățarnic, -tu,semenul meu,-frate!