Presimțire (Iacob Negruzzi)

Un toporaș
de Iacob Negruzzi
13300Un toporașIacob Negruzzi


Azi privești cu mulțămire, cu triumf și ironie
Ș-al tău cuget nu te mustră c-ai sdrobit a mea junie.
Însă vai! Îmi zice tainic un glas rău prevestitor
Că și tu pășești ca mine spre un jalnic viitor.
Precum eu odinioară tu gonești un ideal
Ce-ți va coperi junia cu-al durerii negru val;
O sinistră presimțire al meu suflet a pătruns
Ce-mi arată-ntr-o oglindă viitorul tău ascuns:
Eu văd fața ta frumoasă, rumenă și înflorită
De dureri și suferințe ca zăpada înălbită,
Văd din ochi-ți care mândru azi în jurul lor privesc
Cum ferbinți, amare lacrimi în torente isvoresc,
Văd frumosul păr de aur lin în bucle așăzat
Cum pe sânu-ți alb și fraged cade-n valuri turburat,
Și din sânu-ți ce se mișcă pe-ale visurilor unde
Văd sbucnind cu violență gemeri și oftări profunde-
Dar zardarnic te vei plânge și vei geme în zadar
Căci nimic, nimic în lume n-a să curme-al tău amar
Și atunci în desperare, plecând fruntea spre pământ,
Eu te văd gândind la mine și la jalnicul meu cânt.
Dar atunci eu n-oiu surâde cu triumf și ironie
Ci c-o lacrimă de jale voiu deplânge-a ta junie.