Primăvară (Alexandru Pogonat)

 

Ceru-i piatră de opal...

Cântec limpede, își sună
Dintr-o argintată strună,
O lăută de cristal,
Fremătată de pe zare
Cu-n arcuș, din fire clare
De văpaie...

Curg păraie...

— Corăbioare mici de spumă
Îmbrăcate-n alb, din glumă,
Ca gătite pentru bal,
Se înalță viu, în salt,
Pe un val,
Pe celălalt,
Dând în șopot
Tainic ropot,
Ca un sunet stins de clopot
Ce-ar da zvon
Atins de-abia
Repetat și monoton,
Cu-n ciocan de catifea...
... Ca o toacă ne-ntreruptă
Care-n zvoană de chemări
Dă pe-ntinsuri glas de luptă
Spre adânc de depărtări
Și spre cerul larg și gol...

Cântă apele, domol...

Dar, ca un vrăjit răspuns
La șoptită lor chemare.
Vine strigăt de cocoare
Din adânc de nepătruns,
Și pornesc apoi, să zboare
Lunecând pe cerul clar,
Un colțar...
Și alt colțar...
... Bobi zvârliți de-o vrăjitoare
Pe țăriile senine
Fiecare cum li-i locul,
Să ghicească-n ei, norocul
Primăverii care vine...