Primăvară (Pavelescu)

 

În iarba verde stau lungit...
Miroase aerul a floare;
O toropeală-adormitoare
Mă fură-ncet. Sunt fericit!
E umbră, pace și răcoare,
Un vânt ușor și liniștit,
Mângâietor, sărută nucul...
E umbră, pace și răcoare,
Ce clar, departe, cântă cucul;

Un dor de viață negrăit
Din om și fire se desprinde.
Dac-aș putea în brațe-aș prinde
Întregul zării nesfârșit.
Și toată seva primăverii
Prin mine vraja și-o propagă.
Sub caldul ei, așa de dragă
Mi-e pacea limpede a serii.
Și fiecare fibră-n mine
Mai tânăr și mai viu tresaltă...
Pricep latenta simfonie

A firelor-de iarbă-naltă
Pe care vântul le mlădie
Și le sărută și le-apleacă,
Când spre pădure vrea să treacă.
Ca floarea umedă sub rouă,
Nădăjduiesc o viață nouă.
Și, cum prin frunze tainic moare
Amurgul serii auriu,
Din umbră, o privighetoare
Îmi cântă strofele ce scriu!