Primăvara (Nicolae Gane)
Primăvara vine iară
Peste plaiuri se coboară,
Și la suflu-i mult iubit
Iar natur' a înverzit.
Mii de flori răsar la soare
Pe-a câmpiilor covoare,
Mii de glasuri ciripesc
Cuiburile înveselesc.
Frunza-n codru se frământă
Duios ciocârlia cântă.
Și trezit ca dintr-un vis,
Iar amorul a surâs.
Saltă inima re-nvie,
Uit-al iernii vijelie,
Lasă-ți manta de dureri,
Uită, uită ce-a fost ieri,
Căci natura bună mamă
Iar la viață ne rechiamă,
Ș-al ei zâmbet iubitori
Ca și raza de la zori
Cu cămpia ce-nverzește
Sufletul re-ntinerește.
Fugiți griji, fugiți nevoi
Vă topiți cu-al iernei sloi!
Și tu crudă amintire
Ce-ai muncit a mea gândire
Sboara iute pe-acest vânt
Dincolo pe alt pământ.
Al naturei voace jună
Viu în mine azi răsună
Și-mi dă dor, dor de trăit
Căci am încă de iubit.