Prima lux
Într-o duminecă de toamnă... Vezi, ca prin vis mi-aduc aminte...
M-a sărutat cu lacrimi mama când mi-a-ncheiat la gât cămașa,
Zâmbind m-a mângâiat pe frunte și nuci mi-a dat din sân nănașa,
Și tata m-a bătut pe umăr și m-a-ndemnat să fiu cuminte...
Și parc-o văd cum sta bunica, plângând în colțu-i de năframă,
Când dascălul din sat și popa deodată ne-au venit în casă,
Și cum roșisem de rușine când popa m-a chemat la masă
Și mi-a vorbit de-nvățătură și m-a cinstit c-un ban de-aramă!
M-am furișat sfios în tindă... Simțeam cum mă supune frica,
Îi ascultam de lângă vatră, dar nu le-nțelegeam cuvântul...
Vorbeau de bani... vorbeau de carte, de rodul slab ce-a dat pământul...
Și nu mai știu... Cu capu-n poală, am adormit lângă bunica.
Și vezi, atunci, în noaptea-aceea, m-a chinuit o arătare...
Părea că s-a deschis, departe, o gură roșă de balaur,
S-apropia în drum o fiară cu solzi strălucitori de aur...
O deslușeam cum vine-n goană și crește mare, tot mai mare.
Eu în zadar fugeam pe câmpuri... În urma mea urla spurcata,
Răsufletul grozav și negru puternic i-l simțeam în urmă...
Simțeam cum vrea să mă înghită, simțeam cum glasul mi se curmă,
Cu mâinile încrucișate sta fără de putere tata!
O mână m-a trezit din groază... Venise mama să mă vadă
Cu brațe moi și tremurate mi-a-ncolăcit atunci grumazul,
M-a îmbrăcat în haine albe, mi-a sărutat pripit obrazul,
Plângea când m-a urcat bunica sus, în căruța din ogradă...
Și s-a pornit căruța-n noapte. În pietre scânteia potcoava.
Și tata sta tăcut alături... Mi se părea o-nchipuire...
Și somnul mă fura arate... Cu ochii grei de nedormire
Zăream în cale licuricii, cum luminau în șanț otava.
Dar sus, la marginea pădurii, am tresărit din somn deodată...
Vedeam cu ochii mei aievea vedenia îngrozitoare:
O gură roșă de balaur mi se părea aprinsul soare,
Și-n fum îi clocotea întreagă spinarea largă, revărsată.
Strivit atunci de-nfiorare, m-am ghemuit la tata-n poală:
„Întoarce caii mai degrabă!... Nu vezi, balaurul mă-nghite?!”
Îmi tremura de groază trupul, ca pieptul paserei rănite,
Când tata mi-a răspuns pe gânduri: „Ne ducem în oraș, la școală!”