Prima scrisoare trimisă de dom’ Paladu amicului său Tarascon

 

Italia este o țară
C-un cer turbat havaiu,
Și-i cald dă poți să dormi afară,
Iar iarn-asuzi în pardesiu.

Mai mare peste ea-i un rege,
Iar talienii nu sunt toți
Doar d-ăi de care vând bricege,
Pe cum-mneata poate socoți. —

Mai au la Roma și un papă.
Ras la mustăți parcă-i actor,
Au ș-un oraș numa pe apă.
Dă mergi pe uliță-n vapor.

Pen-că viața-i efteioară
Și pen-că-i extra de frumos.
D-aia ciocoii cînd să-nsoară
Vin tot p-aci-n voiaj dă nos.

Am fost ieri prin niște saloane
Cu poze d-unu Rafael,
Un fel de zugrav de icoane,
Avem noi mai prima ca el!

Nu sunt tocm-așa rele,
Da-s vechituri, nu-s cadre noi,
S-a cam pus prafu pe văpsele,
Și ramele nu prea sunt soi.

Plecai — pen-că mă plictisise —
La molamentul lui Traian,
Pe piedestal să iscălise
Smara și cu alde Cârțan.

Toți talienii, cum să face,
Sunt negri — boabă dă piper! —
D-aia lu Fleva poate-i place
Să stea la Roma menester,

Dă și sunt d-ai gintei latine,
Dar după mutră și fason
Să juri că le curge prin vine
Doar sânge d-al lu Faraon.

Sunt bonvivanți și buni de gură
Și cântă — ți-e mai mare drag!—
Da când îi calci pe bătătură
Au și pus mâna pe briceag.

Ce să-ți mai spui? Îmi place acilea,
Ba chiar să publici, ș-oi plăti,
În adevăru lu dom Milea
Că mă găsesc bine mersi,

Un lucru, dragă Tarascoane,
Mă șefonează puțintel:
Mi s-a acrit dă macaroane.
Mi-e dor grozav d-un borș cu miel.