Primul baciu

Primul baciu de Ion Heliade Rădulescu

"Rămâi fără suflare,
Rămâi fără simțire
Și moartă toată sunt.
. . . . . . . . . . . . . . . .
Ci totul să cuteze
Se iartă la sărac."
(Sappho)

Extazea mă învie... Ca mort sunt de plăcere,
Ființa-mi muritoare în ceruri se strămută...
Genunchii-mi se mlădie; și-n timida tăcere
Se roagă numai ochii, căci limba-mi este mută.
Întind a mele brațe, ș-a tale s-au deschis
Și s-au întins și ele ca aripi protectoare;
La sânul tău e sânu-mi. Aievea e, ori vis?
Că buzele-ți electrici ș-a mele arzătoare
Se-ntâmpină în baciu; și sufletul mă lasă,
În sânu-ți se repede, din chin ca-n paradis,
Din marea lui durere la fericire pasă.

Un baciu! și iar altul! și altul înc-o dată!
Că sufletul meu văduv cu-al tău azi se mărită
Prin astă sărutare, la zei invidiată,
La oameni neștiută, la angeli mult dorită.

E primul baciu, ș-ultimul fie
Nou, și iar primul să cheme alte;
Viu — să-mi dea moartea, mort — să mă-nvie,
Să svol cu dânsul la preaînalte!

1868