Primul meu jurământ
de Sándor Petőfi
Publicată în revista Ungaria nr. 19-20 / septembrie 1894, pp. 403-404.
Traducere de Adalbert Pituc
Titlul original: Első esküm


Eram copilandru, bun numai de școală.
În vârstă abia de cincisprezece ani,
Totuși pentru mine școala fu povoară,
Mă simțeam ca-n jugul celor cruzi tirani.
Încercai adesea să scap de-aceste lanțuri.
De cari noaptea încă mă înspăimântam, —
Sub ori ce pretexte oftam aste doruri.
Oh, că atunci, încă așa drag te-aveam,
Și cu așa iubire, cu așa pasiune,
Scumpă libertate mult te adoram!
Zile, nopți cercat-am modrurile bune,
Să scap de catene of, cum mă-n-brânceam!
Ci iat’ teatraliști că sosesc odată,
Și să merg cu dânșii eu m-am hotărât,
Da, ori ce flagele m-ajungă nu-mi pasă,
M-ajungă ori ce trai trist și amărât.
Mă blăsteme, plângă părinții: eu pornesc,
Căci liber în lume voiesc să trăiesc!
Și-aș fi mers, dar iată că al meu docinte
Care_ înțelese planul meu ciudat
În ziua pornirii- îmi stă înainte
Și-n a mea sobă el m-a încarcerat.
Și-am fost prizonier pân’ trupa teatrală
Era-acum departe de-al nostru hotar.
Iar eu plângeamu jalnic din seamăn afară, —
A mele rugări și strigări fură-n zadar.
Nu mă doare-acuma că nu pot fi actor,
Ci că mă siliră acasă să rămân,
Asta silă groaznic muncea al meu dor.
Gândii că foc arde-n al meu june sân.
Aici am rostit eu jurământul mare,
Cel dintâi și sacru în prinsoarea mea,
Că-n a mea viață unica-mi chemare
Contra tiraniei va fi a lupta.
Și-această jurare și azi mi-e sfântă,
Ca și în momentul când o-am pronunțat.
Și-n veci fericire, ziua liniștită
Să n-am dacă de ea m-aș fi lepădat.
Blestemul meu Doamne m-ajungă, mă bată,
Jurământu-mi dacă-l voi uita vreodată.

(Pesta, aprilie 1847)