Princesei Catinca Conaki Vogoride

Princesei Catinca Conaki Vogoride
de Constantin Negruzzi
24 ianuarie 1856

Afară este vicol, austrul vâjâiește
Și zguduie coliba sărmanului lipsit,
El tremură și geme, suspină și hulește
Palatul de alături ce-l vede strălucit.
“Acolo — el gândește — bogatu-n desfătare
Petrece, d-ale lumei plăceri încungiurat!
Nu vede pre săracul ce pâine macar n-are,
El lipsei și nevoiei de ceri e condemnat!”
Așa nenorocitul cârtea, și-n desperare
Pleca în jos privirea cu jale și cu dor,
Când iată i s-arată un înger de-ndurare
Ce vine cu grăbire să-i deie ajutor.
O! multe ai șters lacrimi și multă mângăiere
A dat nenorocirei frumosul tău îndemn!
Fii veselă, o doamnă! căci poți s-alini durere,
Și poți de îndurare să dai un mare semn.
Bogatul și săracul te binecuvântează;
Bogatul, căci ia pildă de nobile simțiri,
Săracul, căci prin tine de chin se ușurează,
Și scapă de a lipsei cumplite suferiri.