Prizonierii

 

Se’ntorc din țări îndepărtate
De pe-alt tărâm de basme și povești,
Purtând în ochi fiorul de mister,
Fășii frumoase din alt cer
Și teama de necunoscut.
Purtând în ochi reflexele din Rin
Și umbre din
Monumentale catedrale,
În care mâni necunoscute împleteau agale
Buchete mari de pietre înegrite.
Purtând în ochi extaze năgrăite
Ce coborau în taina serii, triste
Din mari vitralii de-ametiste.
Și-acum s’ntorc cu pași tărăgănați,
Cu ochii vagi și deșteptați
Abia din vis!
Figura lor e-un palid manuscris
Pe care soarta — gravă scriitoare —
Și-a scris sentința ei nepieritoare
Și ultimul cuvânt.

Și-acum se scurg bătuți de vânt...
Mantalele fluturătoare,
În care epicul rezbel
Și ’nfipse ghiarele mistuitoare,
Sînt vii fășii de glorios drapel.