Profile literare/Ion Gherea
ION GHEREA
(Const. Dobrogeanu).
I.
In prefața întâiuluĭ volum de Studiĭ critice, D. Ion Gherea prevestea pe cititori că aparițiunea volumuluĭ al II-lea va depinde de primirea ce ĭ-o va face publicul. Această prevestire a avut un efect rar: In maĭ puțin de un an se epuizară douĕ edițiĭ din primul volum, ca și cum publicul ar fi voit să manifeste prin această grabă dorința luĭ de a nu se întârzia aparițiunea celuĭ de-al doĭlea volum. Repeziciunea vînzăreĭ unuĭ numĕr însemnat de exemplare dintr’o carte de literatură românească, nu este lipsită de înțeles. Faptul acesta dovedește o deșteptare maĭ largă în spiritul publiculuĭ nostru pentru operile de valoare distinsă și triumful unor marĭ ideĭ de domeniul criticeĭ literare moderne.
Aparițiunea Studiilor critice este începutul uneĭ nouĭ epocĭ literare, al căruĭ caracter cred că se va desluși, încetul cu încetul, maĭ târziŭ.
Aproape fără întrerupere sfîrșesc în acest moment citirea volumuluĭ al II-lea; și ceĭa-ce caut să întrupez în aceste rîndurĭ nu este de cât vibrațiunea primei impresiunĭ, aceĭa care poate păstrează cel maĭ clar sunet al sinceritățeĭ.
Volumul cuprinde nouĕ capitole, avênd aproape fie-care în parte cadrul dezvoltat al unuĭ studĭu. Treĭ din aceste capitole sunt de domeniul polemiceĭ literare: (Asupra criticeĭ metafizice și celeĭ științifice; Personalitatea și morala în artă; Criticiĭ noștriĭ și «Năpastea»).
Este de observat, în cele maĭ multe din studiile d-luĭ Gherea, o facultate rară de a polemiza. Criticul însă nu aparține aceleĭ familiĭ de polemiștĭ cari înțeleg această formă de discuție intelectuală drept un câmp larg de certurĭ personale, deșerte și comune. In general, polemicile literare cari se fac la noĭ aŭ aspectul unor lupte înverșunate de vorbe, de sfîșierĭ personale, decăzute adese-orĭ la nivelul ordinar al polemicilor politice. Printr’o polemică criticul Gherea înțelege «o formă literară și științifică» avênd menirea de a limpezi și a rĕspândi în masele publiculuĭ diferite principiĭ și vederĭ literare și științifice. O dată statornicit acest drum adevĕrat al polemiceĭ, criticul înaintează pe el cu curajul luptătoruluĭ sigur de armele luĭ. Și armele puternice ale D-luĭ Gherea în polemicĭ, sunt, înainte de toate: logica și o vastă cultură. Rĕmâĭ uĭmit de puterea de a adânci ideile și a le desluși în lumina lor adevĕrată, prin farmecul sugestiv al uneĭ judecățĭ bogate, clare și însuflețită de convingere. Literatura fiind și ea un produs al mediuluĭ social, criticul caută a explica orĭ-ce producere literară prin ajutorul criticeĭ științifice, ce constă în aflarea și demonstrarea causelor psihice și sociale cari ĭ-aŭ dat naștere. Aceasta face să vedem în D. Gherea maĭ mult un critic social și psihologic, și foarte puțin estetic. D. Gherea, spre exemplu, ne va lămuri într’un mod admirabil un roman saŭ o piesă de teatru: ce ideĭ sociale și ce simțiminte o însuflețesc; ne va încredința apoĭ despre puterea eĭ morală, dar ne va vorbi puțin întru cât privește valoarea pur estetică.
In alte douĕ capitole găsim douĕ profile ilustre din literatura rusească (Turghenef și Dostoevschy). Intr’un cadru restrîns, dar luminos, criticul explică operile lor literare din punct de vedere social și psihologic. Peste aceste profile, D. Gherea a resfrînt o simpatie personală, ca o lumină caldă și blândă de soare.
Aceasta arată sensibilitatea criticuluĭ, sensibilitate fină și adânc vibrătoare, dupe cum se remarcă adese-orĭ la criticĭ și filosofĭ celebri ca Taine, Renan, Lemaitre și alțiĭ. Dar acolo unde sensibilitatea criticuluĭ se manifestă în cea maĭ profundă vibrațiune a eĭ, este în admirabilul studiu asupra drameĭ «Năpastea». Acest studiu amintește unele din cele maĭ frumoase și impresionabile analize psihologice ale luĭ Paul Bourget.
Spațiu foarte restrâns al articoluluĭ meŭ nu’mĭ permite să fac citațiunĭ din numitul studiu, dar atrag atențiunea cititorilor asupra paginilor 154 și 155, — paginĭ scrise cu o rară măestrie artistică. In ele criticul analizează o frază caracteristică a luĭ Dragomir: «Ce să facă?… stă și el între puștĭ și așteaptă să se isprăvească maĭ de grab…» In acelașĭ studiu întâlnesc iarășĭ un pasaj scurt, în care criticul esplică halucinația lui Ion nebunul, concretizată în imagina Maiceĭ Domnuluĭ, simbolul bunătățeĭ și al suferințeĭ. De ce tocmaĭ figura acesteĭ Mater Dolorosa i se arată vecĭnic înaintea ochilor? Criticul ne-o spune: «In toată viața plină de suferință a luĭ Ion, trebuĭa să’ĭ lucească o imagină mângăĭetoare, imagina mâĭneĭ pline de bătăturĭ a mameĭ sale alunecându-ĭ pe cap.» Aceste cuvinte trădează o emoțiune adâncă; ele singure pot să definească întreaga natură sensibilă a criticuluĭ.
Sensibilitatea criticuluĭ se mai observă și în studiul consacrat luĭ Ștefan Hudicĭ, schiță dramatică a D-luĭ V. G. Morțun. Schița este maĭ mult un pretext pentru ca criticul să analizeze starea actuală a femeiĭ în societatea burghĭeză.
Volumul maĭ conține câte-va note despre clasicism și romantism, și un mare studiu asupra pesimismuluĭ în literatură și viață. Această din urmă lucrare, complectată prin articolul: «Decepționismul în literatura contimporană», publicat în volumul I-iŭ, este, dupe mine, până acum, cel maĭ admirabil studiu al D-luĭ Ion Gherea.
Iată în cea maĭ grăbită fugă a condeiuluĭ câte-va din impresiunile mele. Imĭ rĕmâne încă multe de zis, ceĭa-ce n’așĭ putea-o face de cât în marginile largĭ ale uneĭ cercetărĭ dezvoltate. Cartea D-luĭ Gherea îțĭ deschide orizonturĭ vaste de cugetărĭ și simțirĭ. Sunt însă unele vederĭ în aceste studiĭ critice ce’mĭ par greșite saŭ incomplect explicate. Acest punct îl voiŭ discuta altă dată, căcĭ este o plăcere sinceră a reveni asupra eminentuluĭ nostru critic.
Am făgăduit că voiŭ reveni asupra mult talentatuluĭ și simpaticuluĭ nostru critic. Mĕ țin de cuvînt: întâĭ, pentru că simt o plăcere sinceră vorbind de acest om, care știe să te apropie de persoana și opera luĭ cu un farmec de cugetător și analist umanitar; al doilea, pentru că de astă dată voiŭ căuta să mă lămuresc maĭ pe larg asupra punctuluĭ, pe care l’am atins în treacăt în precedentul meŭ articol, acela care privește pe D. Gherea ca critic estetic.
Maĭ înainte de aceasta, o mică abatere: In orĭ-care altă țară, o carte de valoarea Studiilor Critice ar fi fost menită să deștepte multă atențiune, multe discuțiĭ în presă. La noĭ însă, ziaristica se frământă zilnic în cele maĭ ordinare lupte politice, și rěmâne indiferentă față de rarele opere de însemnătate cari se ivesc pe tărâmul atât de sterp al literatureǐ românești. Mě opresc de a învedera cauzele acesteǐ nepăsări și răceli culpabile, dar nu mě pot opri de a nu constata această tristă stare intelectuală a preseǐ noastre contimporane, destul de caracteristică din punct de vedere psihologic și social.
Ziarul Lupta a făcut însă excepție. In câte-va numere am citit o lungă critică în care se rezumă pe larg și cu multă pricepere fondul criticilor D-luĭ Gherea. La sfârșitul aceleĭ critice autorul încearcă să răspundă acelor criticĭ cari nu věd în Ion Gherea un critic estetic, rěspunzându-mi în acelașĭ timp și mie. Găsesc dar un nou prilej de a lǎmuri chestiunea pentru ce nu věd în D. Gherea un critic estetic.
Talentele critice aŭ și ele felurite și complicate manifestărǐ, ca și talentele de poețĭ, de romanțierĭ, autorĭ dramaticĭ etc. «Un critic, zice Jules Lemaitre, resfrânge în criticile sale temperamentul sĕŭ și concepțiunea sa asupra viețeĭ, pentru că el descrie cu spiritul său spiritele altora». De aci: marile deosebirǐ între critici. Taine ne va explica în criticile sale cauzele sociale și naturale cari aŭ dat naștere uneĭ opere literare saŭ uneĭ literaturĭ întregĭ. Nisard, din potrivă, ignorează aproape cu desěvêrșire mediul social. El îșĭ formează o ideǐe generală despre geniul francez, apoĭ introduce, ca parte integrantă, credințele filosofieǐ spiritualiste. Cu acest ideal el compară operile scriitorilor, arătând care se apropie saǔ se depărtează maǐ mult de acest ideal. Paul Bourget se preocupă de a analiza diferite stărǐ psihologice ale autorilor și a demonstra unele din causele lor generale. Jules Lemaitre îșĭ povestește impresiile și cugetările care i le-a deșteptat operile pe care le studiază; și așa maĭ departe.
Un critic are decĭ un punct al sĕŭ de vedere cu care cercetează pe scriitorĭ și lucrările lor. D-l Ion Gherea este eminamente un critic social. Chiar atuncĭ când pătrunde ca analist psiholog, va căuta să ne explice o anume stare sufletească prin cauzele mediuluǐ social. Și cred că tocmaǐ în acest sistem constă puternica originalitate a D-sale.
De exemplu, spre a ni se lămuri pesimismul lui Eminescu, criticul ne va arăta organizația și civilizația socială a burghezimeǐ moderne; pentru a ni se dovedi decepționismul luĭ Vlahuță, vom auzi pe critic descriindu-ne pozițiunea umilită și săracă a artistuluĭ în societatea noastră; satira pieselor luǐ Caragiale ne va fi explicată prin spoiala ridiculă a civilizațieĭ claselor sociale de mahala; pesimiștiǐ papagalǐ aǐ luǐ Duiliu Zamfirescu sunt produsul viețeĭ stricate și cu pretențiǐ de cultură cari o duc uniǐ din cavaleriǐ aristocrațieǐi noastre în strĕinătate etc. Iata în liniĭ foarte generale metoda de a studia a D-luĭ Ion Gherea, metodă care constă într’o vastă și profundă judecare logică a operilor literare, din punct de vedere social.
Cine nu vede în această metodă un fond bogat de cultură, o putere rară de logician, o aplicare a mijloacelor criticeĭ științifice, și, une-orĭ, o sensibilitate delicată și fină de artist!....
Dar o operă literară, în afară de fondul eĭ social și psihologic, prezintă și o fizionomie estetică, peste care D-l Gherea trece totd’auna cu indiferență. Oare fizionomia pur estetică a uneĭ lucrărĭ literare să nu prezinte nici un interes? Să nu aĭbă nicĭ o valoare originalitatea uneĭ forme artistice? Să ni se pară fără înțeles acea facultate a talentuluĭ care ne dă un aspect nou al frumosuluĭ?
Eŭ cred că expresiunea estetică a uneĭ opere literare are un caracter psihologic: Versurile calde, muzicale și melancolice ale luĭ François Coppée arată temperamentul blând, sensibil, impresionabil și visător al poetuluĭ; versurile energice, dramatice și une-orĭ brutale ale luĭ Richepin, ne învederează caracterul viril, batjocoritor si nevrozat al autoruluĭ «Blestemelor»; splendoarea fermecătoare, seninătatea gravă a poemelor luĭ Leconte de Lisle, dovedește spiritul sĕŭ profund și de un pesimism maĭestos. Flaubert pentru un adjectiv pĭerdea nopțĭ întregĭ. Munca aceasta de a căuta expresiunea justă și logică, care să exprime o ideĭe saŭ un simțimânt, explică spiritul de observație adânc al mareluĭ romanțier. Exemplele în acest sens pot fi numeroase.
D. Gherea se oprește foarte rar la studiul părților estetice ale uneĭ opere literare. Cel mult, din când în când, le atinge cu repezi și ușoare aprecieri.
Se poate spune însă că aceasta scade valoarea Studiilor critice? Eŭ cred că nu. D. Gherea rĕmâne un mare critic social, un istoric al operilor literare, până acum, incomparabil în țara noastră. Pe lângă aceasta, dupe cum s’a observat de toțĭ, criticul are o subiectivitate cu deosebire simpatică în studiile sale: se exală din ele un fond puternic și cuceritor de umanitarism, de optimism prietenos și bine-făcător, și maĭ ales, o moralitate înaltă, care va avea înrîurirĭ mari asupra societățeĭ noastre.