Prolog (Iosif-Anghel)

 

la „Sonete rusticane”

Mi-a dat gânsacul cea mai fină pană
Și-un strugure de boz mi-a dat cerneală
Zicându-mi: „Scrie cea mai colosală
Poemă scrisă-n Dacia Traiană.

Să pui într-însa viața rusticană
Cu disciplina ei patriarhală:
La opt te culcă și la trei te scoală,
De vrei să cânți natura suverană!”

Gânsac iubit, poți să te umflii-n pene!
Am să te-ascult, cu toate că mi-e lene,
Și-oi căuta să fiu la înălțime

Spre-a dovedi, când vreau, ce pot să fac
Cu patru strofe, cinci perechi de rime,
C-un boz și cu o pană de gânsac!