Prorocul

 

Ardeam de sete sufletească
Într-o sălbatică pustie
Și o ființă îngerească
Mi s-a ivit în cale mie.

Cu șase aripi, luminoasă,
Ușor de ochi mi s-a atins,
Ca la o pajură sperioasă
Vederea mea mi s-a deschis;

Urechea mea mi-a pipăit
Și vuiet mare-am auzit:
A cerului cutremurare
Și zborul îngerilor sus
Și a juvinelor de mare
Mișcări: întors, rămas și dus.

Și serafimul luminat
Deasupra gurii s-a plecat,
Mi-a scos răutăcioasa limbă,
Deșartă,-n veci nedreaptă, strâmbă,
Și limba șarpelui-nțeleaptă
Mi-a pus cu mâna sa cea dreaptă.

Apoi cu sulița de foc
El pieptul mi-a deschis pe loc
Și inima tremurătoare
Mi-a scos cu mâna grăbitoare,
În locul ei cu repejune
Mi-a pus un arzător cărbune.

Ca mort eram eu în pustie
Și-un glas de sus strigat-a mie:
"Proroace, scoală, vezi ș-auzi,
Cunoaște voia mea cea sfântă
Și-n mintea celor orbi și muți
Cuvântul tău de foc împlântă!"

Decembrie 1911