Pulbere, Pulbere
Pulbere, Pulbere
Corinei
Pulbere, pulbere,
Mâna e negură, mâna e pulbere,
Trupul e pulbere, sticlă și pulbere,
Vântul zăpezilor, lacrimă tulbure.
Iată, deasupra apelor ninge,
Flori amorțite plăjile lasă,
Flacăra cerului mi se prelinge
Dinspre halouri de nebuloasă.
Iată, în pârgul sânului țese
Zale de purpură ultima cale.
O, cât de palide ierburi culese
Peste talazuri, peste rafale.
Dinspre nisipuri, umbre, risipă,
Dinspre mirare, zbatere crudă –
Trupul întâielor freamăte țipă,
Cerul, penultimul, încă asudă.
O, și în spatele lui și în spatele
Focului alb, pâlpâiri sublime,
Spre adâncimea unde palate
Dorm, unde dorm transparent heruvimele.
O, unde fulgerul pipăie liniște,
Lemnul își cerne noaptea deșartă
Și unde pulberea se face miriște
Și unde stelele sunt veghe moartă.
Unde își ține focul tăriile,
Ploaia fierbinte și-mpărățiile.
(Elementele, Editura Eminescu, 1970)