Râmătorul

 

Un râmător din fire născut nesățios
Aflând destulă ghindă sub un stejar stufos
A ros cât a putut
Și-apoi la rădăcină să râme-a început.
Tu surpi copacul, zise o pasăre zburând.
Ce-mi pasă, râmătorul răspunse grohăind,
El fie ori nu fie, nici vreau să mai gândesc:
Eu caut numai ghindă, la care lăcomesc,
Fiindcă ea mă-ngrașă. - Urâte râmător
Și nemulțumitor!
I-a zis atunci stejarul, ridică-ți surla-n sus
Și vezi: că-această ghindă eu, eu o am produs.

Nerozii în orbire științele urăsc,
Când ei din a lor roduri încă se folosesc.