Rândunica (François Coppée)

 

Un om când n-a simțit nimica
În sufletu-i de farmec stors,
Ce-i pasă dacă rândunica
Cu primăvara s-a re-ntors?

Și tu, iubită păsărică,
N-ai nici o veste pentru el:
Speranța este-atât de mică
În sufletele de oțel!

Dar eu, sătul de nepăsare
Și frământat de-același gând,
Cuprins de-amor, de nerăbdare,
Te-am așteptat ades plângând.

Plecând, eu trimiteam prin tine
Nenumărate sărutări;
Venind, te re-ntorceai cu bine,
Să-mi readuci îmbrățișări.

Ș-acum, o inimă măiastră
A re-nflorit simțirea mea,
Și te aștept l-a mea fereastră
Dorind ca se-mi vorbești de ea.

O! vino, vino, rândunică,
Dorința mea te-ajunge-n zor,
Puterea însă-mi este mică
Ș-atât de greu al meu amor!...