Rânduri pentru Brigitta

 

De ziua ta,
Deși nu te-am uitat,
Nu ți-am urat nimic din ce-ți uram
În cei trei ani de facultate,
Când ne iubeam
Cu-adevărat...
Nici „La mulți ani cu sănătate”...
Nici doctoratul în filosofie ―
Un fel de loz câștigător la loterie...
Nici limpezimea minții lui Socrate ―
Bătrânul filosof, privit numai din spate...
Și nici măcar un nou amant,
Căci bietul Emmanuel Kant,
De când cu tine-și încurcase
„Imperativul categoric”,
Sărmanul om de geniu, se desfilosofase,
De gradul unui sentiment pur anatomic!...

Nu ți-am urat, după cum vezi,
Nimic din ce-ai putut să crezi
Că-ți va ura
De ziua ta
Un fost coleg de bancă, pe care l-ai iubit
Atât cât ține flacăra unui chibrit...

În schimb,
În lipsă de-altceva,
De ziua ta,
Îți fac cadou inima mea ―
Un lacăt vechi, stricat și fără cheie
Cu care, însă, tu ―
Cea mai sintetică femeie ―
Te vei putea-ncuia, chiar fără voie,
Într-un poem postum de Edgar Poe ―
Al cărui nume-adevărat e „Edgar Po”
Ca și cum l-ai citi, numai până la... „o”!...

Și tot așa,
An după an,
Vom fi la fel...
Până când, într-o bună zi,
De ziua ta,
Nu vom mai fi
Decât un simplu titlu de roman...

Eu voi fi poate-același cuc
Din bătrânescul ceas de nuc,
Ce-ți va cânta:
„Brigitta mea,
Azi, 8 octombrie,-i ziua ta!”...
Iar tu ―
Tu, care-ai fost cândva
Brigitta mea ―
Ca un portret de Don Francisco de Goya,
Vei sta-n perete... nemișcată,
Surâzătoare,
Mută
Și fardată...

Și-n ziua aceea,
Ziua ta,
Va fi, vai!... ziua altora!...