Răsuflare
Ver ce neam ce-n lume vie
Are îndemn la stihurghie,
Și sălbatec încă cîntă,
Firea însă lui cuvîntă.
Iar noroade pricepute
Au fățat cu multe cute.
Chibzuirea lor ce-naltă,
Dînd poezii drum de saltă
Piste munți pîntre flori,
Piste ape pîntre nori
Au întrupat nentrupări
Au iconit nevediri.
Firea și cu meșteșugire
Ei au făcut- o clătire.
Limba noastră prea puțină,
Nu-i a nimănui proastă vină
Căci însoață rău cuvîntul
În pîrlejul ce dă gîndul.
Mai cu vreme, cine știe,
Prisosire poate să vie.
Că scriitorii împodobesc
Limba, patria-și slăvesc.
Fie aceasta acuș, cercare,
Mustră altor spre-ndemnare.