Răzbunare (Silviu Roda)

Răzbunare
de Silviu Roda

Din „Contingent - 33” — poeme cazone.
Publicată în revista Front literar, an. I, nr. 11-12, ianuarie-februarie 1937

39605RăzbunareSilviu Roda

Lui Pătru îi ard obrajii a soare,
și ochii i s-au rotunjit ca de crap.
De când l-a bătut majurul cu pumnii în cap
i se pare
că-i joacă ’n față
pânze de ață,
și ’n ureche
o legătoare
cu bani de aramă veche.

Întâiu l-a ’mbrâncit;
și — „pentru că n-a stat cuminte” —
i-a stors falca de un dinte.
El s-a împleticit...
Doi pumni l-au adus
în poziția reglementară: „sus”.

Pe urmă,
a simțit ca prin vis
cum i s-a prăbușit cazarma
peste trup... De atunci îl scurmă
— sub frunte ’nchis —
un gând greu ca arma:

Când o fi, la eliberare
îi va sta ’n față, cu mâinile ’n buzunare.