Răzbunarea lui Statu-Palmă

 

   Urieșul Strâmbă-Lemne cu-al său gemin Sfarmă-Peatră
Au văzut căzând potopul ș-au trecut potopu-not.
De când sunt povești în lume și se spun pe lângă vatră,
Ei duc zile cu piticul Statu-Palmă-Barba-Cot.
   Amândoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte,
Lungiți unul lângă altul, stau grăind în limba lor.
Dar ei sunt în neastâmpăr. Când și când pe a lor frunte
O gândire-ntunecată se întinde ca un nor.

   „O cunoști pe Trestiana, frate?“ zice Strâmbă-Lemne.
„O cunosc... când se arată, soarele îi face semne,
Căci de când Ileana mândră n-au văzut el așa floare...
Ca Ileana Cosânzana, fata-i chiar ruptă din soare!“

   „Bine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată
Buturuga Statu-Palmă au putut să fie tată!“
„Pomul nalt, frumos, răsare din sămânța cea măruntă,
Ș-apoi știi tu că Pepelea vornicel i-au fost de nuntă!...“

   Urieșii, stând pe coate, au trântit un hohot mare
Cât s-au răsunat pământul într-o lungă depărtare,
Și toți vulturii din codri, ridicându-se pe vânt,
S-au nălțat în nori să vadă, ce minune-i pe pământ?

   Apoi iar, căzând pe gânduri, Sfarmă-Peatră zice: „Frate,
Câte stânci de aur pline și de petre nestimate
Le-aș va vesel Trestianei, toate zestre ca să-i fie,
De-ar vroi cu mine fata să se lege-n cununie“.

   „Ca și tine, zise grabnic Strâmbă-Lemne, ca și tine,
Câte lunci, păduri și codri de cântări și de flori pline,
Câte paseri, vii, măiestre, șoimi și pajuri năzdrăvane,
Păuni mândri, fulgi de soare, dulci minuni aeriane,
Câți lei, pardoși, căprioare, cerbi cu coarnele de aur,
Cuiburi de privighetoare, cuiburi scumpe de balaur,
Frunzi și fructe, umbra dulce și codreana armonie,
Toate-ar fi a Trestianei, de-ar vroi a mea să fie!“

   „A ta!“ strigă Sfarmă-Peatră, în văzduh făcând un salt
Ș-apucând în a sa mână un gigantic bolovan.
„A mea!“ strigă Strâmbă-Lemne, ridicând un stejar nalt
Și-nvârtindu-l pe deasupra-i ca un groaznic buzdugan.

   Iată că un răcnet jalnic sus pe munte se aude!
Urieșii se-ntorc iute, părăsind armele crude,
Și zăresc pe Statu-Palmă de-a lungul pe deal sărind
Ș-încurcat în a sa barbă ca un ghem rostogolind.

   Sfarmă-Peatră-i ține calea și-l ridică-ncet pe palmă.
„Săriți, voi, urgia lumei! săriți!... țipă Statu-Palmă,
Răsturnați copacii-n codri, măcinați dealuri și stânci,
Astupați cărări și drumuri, tulburați apele-adânci,
Puneți stavili netrecute sus din ceruri până jos...
Trestiana, Trestiana, mi-au răpit-o Făt-Frumos!“
„Făt-Frumos pe Trestiana!...“ strig' turbații urieși,
Alergând unul spre codri, celălalt spre munții pleși.

   Atunci lumea îngrozită crezu că-i pieri norocul!...
Sfarmă-Peatră cu largi pasuri calcă munte după munte,
Trece râuri fără poduri și prăpăstii fără punte,
Lăsând urme de cutremur la tot pasul, în tot locul!

   Unde vede-o stâncă naltă, el o macină cu palma.
Bolovanii sub picioare-i dau de-a dura, dau de-a valma,
Și cu peatra măcinată și cu petrele-aruncate
El iezește, bate, umflă râurile tulburate.

   Culmele trec peste șesuri, apele trec peste maluri,
Valuri mari se sparg în zgomot, răpezite peste dealuri,
Dar nici clocotul lor aprig, clăbucind, ferbând în spume,
Nici chiar troncătul de zdraveni bolovani în rostogol
Nu-ngrozesc ca uriașul ce s-arată crunt la lume,
Cu fălci negre scrâșnitoare, cu ochi roși, cu peptul gol.
El apare pe sub nouri ca un munte de turbare
Ce amenință pământul să-l turtească-n răzbunare!

   Ca și dânsul, Strâmbă-Lemne, uragan de vijelie,
Intră-n lunci, păduri și codri, ducând viscol, ducând larmă,
Plopul nalt l-a lui suflare ca o creangă se mlădie,
Ulmul cade, fagul crapă și stejarul gros se darmă.

   El pătrunde prin desime, trece iute prin zăvoaie,
Și sub brațul său puternic totul pârâie, trăsnește,
Tot se rumpe, se răstoarnă, se sucește, se îndoaie,
Ș-un troian de crengi, de arbori pe-a lui urmă se clădește.

   Iată însă mândrul soare că se-ntunecă de-un nor!
Urieșii stau buimatici, fumegând de-a lor sudoare,
Ridic-ochii, și pe ceruri văd trecând în zbor, drept soare,
Făt-Frumos cu Trestiana pe-un cal sprinten zburător.

   Trestiana răsturnată lângă-un sân plin de iubire
Strălucea zâmbind în aer ca un vesel meteor.
Făt-Frumos cu păr de aur se părea că-n fericire
Duce raiului din stele al pământului odor.
Pept la pept, gură la gură, ochi în ochi duios privind,
Se duceau, păreche dulce, ca prin vis călătorind.

   Urlă-n vaiet urieșii!... Amândoi, cuprinși deodată
În vârtej de nebunie, se fac Dunăre turbată
S-în văzduh încep s-arunce, împroșcând ca doi vulcani,
Cei mai groși stejari din codri, cei mai zdraveni bolovani.

   Zbor copacii cătră soare, stâncele prin nouri zbor,
Și din cer, ca să-i zdrobească, ele cad pe capul lor!
Spun poveștile c-atuncea Statu-Palmă dintr-un plop
Chicoti... apoi călare sări pe-un iepure șchiop
Și, privind la urieșii morți pe munte și pe vale,
Zise: „Mica buturugă carul mare mi-l prăvale!...“

Note

1. Statu-Palmă-Barba-Cot este un personagiu fantastic din cei mai originali cari se găsesc în povești. El e un pitic monstruos, având satura mică de o palmă și barba lungă de un cot. Locuința lui este într-un vârf de plop; iar când se coboară din acel copac, el încalecă pe un iepure schiop, de cutreieră lumea și pătrunde chiar pe sub pământ.
   Sfarmă-Peatră și Strâmbă-Lemne sunt personificările urieșe ale torentelor care macină și răstoarnă stâncele cât de nalte și a furtunelor care îndoaie și rup arborii cât de groși.
   Făt-Frumos este eroul ce se luptă cu zmeii, cu balaurii, cu urieșii și cu fearele codrilor pentru apărarea fetelor de împărați care se dau în dragoste cu el.
   Pepelea reprezintă spiritul glumeț al românilor; el știe să se descurce cu dibăcie în toate întâmplările, să joace feste dușmanilor lui și, strecurându-se ușor prin valurile lumii, să iasă totdeauna din orice pericul cu râsul pe față.