Radu de la Afumați

 

Sta în tronu-i domnul mare,
Radu de la Afumați.
Lîngă dînsul doamna pare
Dulce cu ochii plecați.

Astfel lîngă bradul verde
Ce se-nalță către nori,
Dulce-apare și se pierde
Iedera cu dalbe flori.

Solul turc așa vorbește:
„Dacă armele depui,
„Viața vi se dăruiește.
„Spune dacă te supui.”

Doamna zice cu mîndrie:
„Domnii țării, mari români,
Nu plec fruntea în robie:
Mor cu armele în mîini.”

Căpitanii strigă într-una:
„Țara facă-se mormînt.
Dar să fie totdauna
Al românilor pămînt!”

Domnul zice cu măria
Domnilor din timp sublim:
„Tronul cere datoria
Pentru țară să murim!

Turcul țara ne robește:
El mii cete-a ridicat.
Pe un pașă domn numește,
Crucea țări-a răsturnat.

„Bulevard umanității
Fuse ăst român popor:
Sabia creștinătății
Azi o frînge sub picior.

„Țara facă-se țărînă!
Dar sub jug să n-o lăsăm!
Să murim cu arma-n mînă!
Nobil moartea să-nfruntăm.”

Astfel zice și pe gînduri
Pleacă: pe vrăjmași distrug.
Bate turcii-n două rînduri,
Scapă țara sa de jug.