Regăsire postumă

 

lui Liviu Rebreanu

Cohorta amintirilor rebele
A poposit în fața casei mele ―
Și-n poarta casei mele a bătut
Un tânăr blond, cu suliță și scut...

De teama amintirilor rebele
M-am hotărât să mă cobor în mine ―
Să-l regăsesc pe cel ce-am vrut să fiu
Și mortul să-ntregească pe cel viu!...

Și-am coborât...
Dar m-am găsit străin
Ca-ntr-un cavou de templu bizantin
Cu funerare vase de argilă
Și zidurile umede și pline
De sfinte și fecioare bizantine,
Ce mă priveau cu dragoste și milă
Cum mă cobor tot mai adânc în mine,
Tot mai străin de cel ce-am vrut să fiu...

Pe lespezile umede, sfințite
De lacrimile plânse pentru mine,
Sandalele-mi profane răsunau
Ca niște sărutări înăbușite
Și frescurile, mute, suspinau
Ca-n clipa despărțirilor grăbite ―
Și frescurile mute, bizantine,
Păreau pictate și-ncrustate-n mine!...

Un tânăr blond, cu suliță și scut,
La poarta casei mele s-a oprit
Și-n poarta casei mele a bătut,
Ca un strigoi în poarta mănăstirii
În care toți călugării-au murit...
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ce dureroasă-i clipa regăsirii
Cu cel ucis de propriul tău cuțit!...