Regele Pontului

 

Aproape de strîmbele maluri
Corabia-n fugă trecea,
Cîntau despicatele valuri,
Cîntau și matrozii pe ea.

Iar noaptea și marea-mpreună
Făceau armonie deplin —
Pe ape lucire de lună
Și pace-n văzduhul senin.

Trezit de puterea cîntării,
Aude, tresare prin somn
Din groapă-i, pe marginea mării,
Puternicul Schiției domn.

Încet se ridică-ntr-o mînă,
Se uită pe mare mirat;
Cărunta lui barbă bătrînă
Îi umple tot pieptul cel lat.

Furtunile mării grozave
Urlat-au, cu trăsnet trecînd,
Și valuri, și bîrne de nave
Trosnit-au pe groapă-i căzînd,

Și neamuri străine trecură
Pe-acolo, cu vuiete mari:
Pe groapa lui corturi făcură
Și-altare drumeții barbari.

El însă-ntre dune pierdute
Somn fără curmare și greu
Dormit-a ! de treizeci de sute
De ani el dormit-a mereu !

Și-acum îl deșteapt-o cîntare,
Un plînset de glasuri ce pier.
Se uită de-a lungul pe mare
LA navă, la maluri, la cer,

La lună cum albă străluce,
Și-i pare că n-o mai văzu,
Și-i pare c-aminte-și aduce
De-o lume uitată, ce fu.

O rază din vremile-apuse
E cîntecul celor ce trec:
Odată și dînsu-l știuse,
Copil al pămîntului grec.

Și vesel, ca valul și vîntul,
Cîntîndu-l, pe mare-a trecut,
Uitatu-l-a însă-n pămîntul
Acelor ce domn l-au făcut !

De ce și-a pierdut el viața
Cu taberi pe șesuri, cu oști?
Eu, mare,-ți cunosc ție fața,
Tu, mare, tu nu mă cunoști !

De ce-a alergat el prin lume
Cătînd și mărire și-averi?
Lăsat-a prin veacuri vrun nume?
Și parc-au fost toate ca ieri !

Copil el să fie-acum iarăși
Pe ionice maluri, sărac,
S-alerge cu dragii tovarăși,
Să vînture lumea pe plac !

Dar nava se duce, se duce
Dincolo de-albastru-orizont,
Tot Pontul de lună străluce
Și-un rege se plînge pe Pont.

(1902)