Regret (Mircea Streinul)

 

Din groapă m-am întors, să pipăi cum lumina
mai cade-n clară ploaie peste pomi și ierbi –
azurul sângele și-l varsă pe grădina
în care vin să-l bea îndrăgostiții cerbi.
 
Un soare-imens își desfășoară depărtarea
pe umerii livezilor înfiorate
și parcă-n clopote albastre cântă zarea
în care ca o inimă vecia bate.
 
Dar din adâncuri glasul lutului mă cheamă,
i-aud în fiecare frunză tânguirea;
de-atâta soare a-nceput să-mi fie teamă
și simt ce-obositoare-i în lumină nemurirea.
 
Mi-i dor de tine iarăși, noapte, moarte, mamă.