Repaos

 

Slăbiți de strânsori, ne desprindem cu jale...
Rămâi liniștită, amică,
Să văd odihnindu-se fruntea ta mică
În aurul pletelor tale.

Nimic să nu spui căci ceea ce-ai spune,
De multul noroc ce-i la tine,
Nu face cât zâmbetele clipelor pline
De recunoștinți și minune.

Coboară aripa pleoapei mai bine!
Reține sub sfânta ei pază
Extazul din ochi și cu el parfumează
Ascunsele gânduri de mine!...

Și eu, cât vei sta visătoare ca luna,
În coate proptit între perne,
Privi-voi de-aproape cum calmul s-așterne
Pe sân, potolindu-i furtuna.