România a Românilor

 

DISCURS rostit de OCTAVIAN GOGA

Președintele Partidului Național-Creștin în ședințele din 4 și 9 Decembrie 1935 ale Camerei Deputaților.

D-le președinte, d-lor deputați, vă rog, conform uzului consacrat, să-mi îngăduiți ca la această discuție asupra Mesajului să examinez stările politice din țară și curentele de gândire, care preocupă sufletul românesc în acest moment.

Înainte cu aproape doi ani, dela această tribună, am avut onoarea, într'o lungă interpelare, să mă ocup cu un subiect, care este în conștiința tuturor: de năvala străinilor în țară. Cu această ocaziune am arătat cum, după instalarea la cârma țării, în cursul a 15 ani de guvernare, a unei concepțiuni democratice rău înțeleasă, care a ținut locul unei concepțiuni naționale, ce trebuia să prezideze gândirea noastră politică în cea dintâi perioadă de consolidare a Statului român, elementul străin, pe care l-am găsit în toate ramificațiile vieții de Stat, în special în provinciile alipite, nu numai că nu a slăbit sub guvernarea noastră, dar s'a întărit. Am arătat atunci primejdiile unei legi administrative greșit întocmite, ale cărei urmări nefaste se văd astăzi pe toată linia, și pe care le-ați constatat și dv. Am adăugat că schimbând chiar această lege, încă nu veți ajunge la niciun rezultat, dacă nu veți înlocui concepția însăși care stă la baza ei. Datorită acestei legi administrative, nici aparatul administrativ al țării nu se găsește în mâini sigure. În special orașele noastre, aproape jumătate din orașele noastre, nu au fost și nu sunt supuse acelui proces de reparațiune națională, care în mod normal trebuia să intervină după unire.

Am arătat atunci cum, în toate orașele de graniță, con ducerea lor, îndrumarea lor și spiritul lor au continuat încă să fie străine. Prin toate aceste colțuri, un român nu are impresia bine fixată că se găsește în Țara Românească și pe pământ românesc.

Mergând mai departe, am dovedit cum toate ramurile vieții noastre de Stat sunt invadate de străini: Căile Ferate, Poșta, Telegraful, Telefoanele, toate acestea sunt împănate încă de oameni ce nu au nici o legătură directă cu spiritul românesc. Am arătat cum băncile minoritare din provinciile alipite s'au întărit sub regimul românesc, fiindcă o concepție bancară greșit plasată le-a dat posibilitatea de existență, alimentându-le cu reescont într'n vreme, când o acțiune patriotică bine determinată dela Budapesta le-a ajutat de asemenea.

Am arătat cu date statistice, care sunt o penibilă pagină a guvernării noastre, cum presa, mișcarea spirituală a minorităților noastre s'a întărit; am înfățișat realitatea spunând că sub regimul maghiar au fost 17 cotidiane ungurești pe teritoriul nostru, iar astăzi simt peste 50.

Este o eflorescență extraordinară de gazete, de hârtie tipărită care toate constituie mijloace de agitație.

Da, da d-lor deputați, acesta este adevărul, și eu nu-l voi mai repeta dela tribună cu această ocazie: pretutindeni se înmulțește rețeaua ofensivă organizată conștient împotriva consolidării noastre de Stat.

Trecem la intreprinderile particulare. Ei bine, aici românul este ospitalizat; toate sunt puse în slujba unui capital străin, toate sunt împănate cu oameni străini care nu au nimic a face cu noi. Mișcarea industrială din țară, pe care noi o proteguim cu legile noastre, este în mâni străine.

Am văzut — înainte cu un an — la Parcul Carol o foarte frumos organizată expoziție, care a făcut pe mulți să se bucure, fiindcă le-a creat un joc de iluzii: iată s'a întărit industria noastră! Îndrăsnesc să spun că nu este câtuși de puțin românească această industrie, și că nu poate să fie un prilej de bucurie pentru noi, fiindcă nu numai capitalul este străin, înfățișând o dualitate care se îmbină: este străinul de aici, cu ramificarea de peste graniță, străinul, care are un frate la Timișoara și un alt frate la Budapesta. Pentru aceștia nu există graniță; ei se organizează pe de-supra, sau pe dedesubtul granițelor noastre, ca să-și servească interesele. (Aplauze pe băncile Partidului Național Creștin și ale Frontului Românesc).

Desigur că organismul sufletesc al poporului nostru înregistrează totul. Nu se pierde nimic în natură, dar nu se pierde nimic nici în lumea imaterială. Sufletul românesc înregistrează la fiecare pas orice întâmplare și de aceia starea sufletească a poporului nostru se găsește într'o legitimă surescitare.

Nu suntem stăpâni la noi acasă.

Iată ce spuneam eu. Pentru a înfățișa continuitatea mea de gândire, permiteți-mi să vă citesc — pentru a vă reaminti — câteva rânduri din constatarea pe care o făceam atunci. Spuneam:

„Este d-lor, cred eu, un sentiment penibil constatarea că după 15 ani de țară românească, de unire, — care s'a născut din sânge, din visuri, din lacrămi, — pe care o face poporul nostru, că nu este stăpân la el acasă. Poporul acesta care în adâncurile lui a elaborat cu linia de continuitate istorică a frământărilor românești, după 15 ani de când se practică, ideea noastră de Stat, uitându-se împrejur face descoperirea! Noi suntem în țara noastră oarecum puși la o parte. Sunt anumite cercuri de interese în care se joacă peste capul nostru; străinii — aceasta a devenit o axiomă populară — dețin cheia de boltă a vieții noastre de Stat.

Primatul românesc devine cheia de boltă a vieții noastre de Stat pe foarte multe tărâmuri. Această constatare nu se strigă din vârful piramidei sociale, ea pornește de jos, vine dela mase, ca un dicton al mulțimilor. Clasa conducătoare reprezintă oareșicum, și în această materie, ca și în multe altele, elementul de tranzacțiune, pe câtă vreme instinctul popular rostește marile adevăruri, care se aruncă în cumpăna istoriei noastre”.

Aceasta este constatarea preliminară, pe care o făceam. Iar după ce am ajuns să arăt, de-a lungul câtorva ore, toate datele statistice, serioase, d-lor, lipsite de orice caracter de agitațiune, întemeiate pe realități, primite de mine dela organe de mare răspundere ale Statului român, după aceia am tras o concluziune. Iată concluziunea, cu care îmi terminam atunci această interpelare. Ziceam: „Făgăduiesc, în mod categoric, în ce mă privește, simt nevoia sufletească de a reveni la principiile inițiale ale gândului meu de odinioară cu care vreau să merg pe drumul limpede și neted al ideei naționale. Eu cred în acest reviriment. Sau vine o biruință a ideei naționale astăzi, când sentimentul național trece prin cea mai cumplită zbiciuire pe tot Continentul și angajeoză sufletul românesc, sau, după criza actuală, morală a societății noui românești, noi vom intra într'a criză de Stat.

Eu, cred că suntem într'o perioadă de revoluțiune națională și deci suntem datori să o canalizăm pe cale pașnică, pentru că dacă nu vom izbuti în acest fel o să vină zile fierbinți. Orice s'ar întâmpla, însă, cu orice risc, eu cred că suntem datori să mergem pe acest drum al desțelenirii forțelor noastre irosite, spre punerea lor în valoare. Pe acest drum sunt gata să merg cu toate consecințele, să fac un apel în toate colțurile țării și să caut ca revoluțiunea sufletească a Românilor s'o transform într'un factor de producțiune națională”.(Aplauze pe băncile Blocului Parlamentar-Național).

Înainte cu doi ani de zile am făcut această constatare în calitatea mea simplă de receptacol al sentimentului public. Cred că omul politic este dator să exprime un sentiment general, în orice caz să-l înregistreze.

Eu l-am înregistrat, l-am exprimat atunci și de atunci, de doi ani, opinia publică din țară a mers pe acest drum, mai departe. Starea sufletească, care s'a creat acum doi ani, nu pot să zic că s'a atenuat în surescitarea ei, dimpotrivă s'a accentuat a crescut ca o avalanșe, care se resimte în toate colțurile țării.

Numai orbii nu o văd și numai surzii nu o aud. (Aplause prelunglte pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Geneza partidului național-creștin

Din toate părțile instinctul popular, instinctul de conservare, care, cu înțelepdimea lui, ne-a păstrat în cursul veacurilor, ne spune! Adunați-vă la olaltă, strângeți-vă într'un mănunchi, toți care simțiți că ideia națională trebue să fie la baza cugetării voastre politice, adunați-vă la o laltă pentru ca să creiați un organ puternic de îndrumare în sensul național al vieții politice, din țară.

Eu am ascultat acest impuls, care venea de jos, și atunci în mod firesc, normal și logic ochii mei s'au îndreptat către un om, care era personalitatea reprezentativă a năzuințelor politice din țara aceasta, către Alexandru Cuza. (Aplause prelungite pe băncile Blocului Parlamentar-Național).

Atunci, fără să ne târguim, fără să dăm acel spectacol consacrat oareșicum al pertractărilor, care au fost introduse la noi în țată ca un fel de clișeu de import, fără să facem târgueli, ne-am întins mâna frățește și coborându-ne în sufletele noastre după vechile temeiuri ale obiceiurilor din bătrâni ne-am dus în sfânta biserică dela Iași și s'au întins mâinile noastre, strângându-se casă nu se mai despartă niciodată. (Aplauze prelungi de pe băncile Partidului Național Creștlin).

Vă asigur că în această apropiere dintre doi oameni nu a fost nici una din contingențele cunoscute ale combinațiilor politice, a fost pur și simplu o apropiere dela gând la gând, dela suflet la suflet, dela program la program.

Pentru mine Alexandru Cuza reprezenta ceeace reprezintă în conștiința publică de o jumătate de veac. Întâi, pe omul care a înfățișat doctrina naționalistă. Nimeni, deși s'a scris mult, n'a dat într'o carte, care să condenseze idea națională și să legitimeze oareșcum teoria eminesciană a românismului integral, cum a făcut d-sa în scrierile sale și, în special, în cartea sa: „Na-ționalitatea în artă”. Alexandru Cuza a dat o legitimare doctrinară ideii românismului. Iată un prim punct, pentru care m'am crezut dator să mă apropii de d-sa.

Dar, d. A. C. Cuza n'a tost numai un doctrinar, d. A. C. Cuza a fost un apostol. Este mare lucru în tara aceasta în care beneficiile se așteaptă așa de pripit ca un om, de 45 sau 50 de ani să plimbe în vieața publică o idee, să nu se despartă de ea și să o strige, tocmai în vremurile când era eclipsată, când era pusă la o parte, D. Cuza este omul care reprezintă o continuitate de doctrină în sens de apostolat. (Aplause pe băncile Partidului Național Creștin)

Dl. Nichifor Robu: Trăiască A. C. Cuza! (Aplause pe băncile Partidului Național-Creștin).

Dl Octavian Goga: Dar, D-l A. C. Cuza mai reprezintă și altceva: completul desinteres personal. După jumătate de veac de activitate politică, în care atâția au fost scoși la suprafață vieții noastre publice, atâta marfă ușoară a trecut pe acest fluviu d-sa nu a avut nici un câștig pentru sine. Este un înalt exempu de pedagogie cetățenească, pe care această vieață o trece generațiilor viitoare. (Aplauze prelungite pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Iată, domnii mei, în câteva cuvinte geneza înființării Partidului Național-Creștin.

Paralel cu străduințele noastre, s'au găsit și alți oameni care au înregistrat mișcarea moleculară ai sufletului românesc s'au coborît în adâncurile ei și au transformat-o într'un program politic.

Spre unirea forțelor naționaliste

D. Alexandru Vaida-Voevod, după un zbucium de o vieață întreagă s'a găsit în postura omului care dă ta o parte, care calcă, ca pe niște ruine, o mulțime de teorii, pe care le socotește cu totul căzute în desuetudine, se retrage să-și primenească sufletul și își moaie gândul în conștiința populară. Ei bine, d-lor deputați, ne-am întâlnit cu d-sa și iată geneza Blocului Parlamentar Național, al cărui program l-am citit în fața dv. (Aplauze pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Nu voi face aici o analiză de program, fiindcă programul a fost cunoscut, desbătut și trecut în conștiința românească. Nu mă voiu ocupa de înrudirea organică existentă între programul Național-Creștin și între programul Blocului Parlamentar.

Pot să vă spun totuși că este o unitate de gândire, că respiră aceleași credințe și că se clădește tot pe același temeiu de doctrină, de gândire și de simțire românească. (Aplauze pe băncile Bloculul Parlamentar Național).

Trebue să vorbesc în mod sincer. De alttel, sincentatea cred că trebue să coaducă toate cuvintele mele în această clipă. Este aproape dezonorant, să te gândești, că în afirmarea unei credințe nu poți să-ți dai toată măsura simțirii tale. Eu nu voiu opera, deci, cu reticență. Vă voiu spune adevărul.

Am fost în multe colțuri ale țării și am căutat să văd cum se reoglindește această străduință programatică a noastră. Și trebue să vă spun, nu numai că am găsit un ecou, dar ne-a întâmpinat o adeziune frenetică, furtunoasă, aș putea să spun îngrijitoare, în toate colțurile țării unde am căutat să verificăm termometrul de simțire al maselor populare.

Cea dintâi adunare a Partidului Național-Creștin s'a ținut în Basarabia, în acea provincie în care, știți foarte bine, grație impulsurilor și reminiscențelor din revoluția rusească, pe urma a o sută de ani de înstrăinare, se găseau încă resturi de psihologie străină și o foarte accentuată tendință a luptei de clasă. Ei bine, Basarabia s'a adunat cu zecile ei de mii de țărani, am văzut-o împinsă de instinctele cela mai adânci, cele mai organice ale sufletului românesc, și pot să spun că dincolo de orice interese de partid, această întrunire nu a fost altceva decât codificarea postulatelor naționale în fața maselor populare, Nu am făcut un act de partid prin aceasta, ci am făcut un serviciu coasolidării noastre de Stat. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Am trecut mai departe, în acel Banat, unde se găsește populația cea mai civilizată a românilor, unde țăranii au cele mai multe cuprinderi, unde din punct de vedere cultural țăranii se găsesc pe cea mai înaltă treaptă și am constatat, că acest ținut, care cu susceptibilitatea lui înregistrează toate luptele de avantgardă ale ideii naționale, se mișcă pe aceeași linie și este călăuzit de același adevăr.

Iar după ce ne-au dus la Cernăuți, acolo am văzut adunându-se masele populare din toată Bucovina, din Moldova de Nord și Basarabia, vibirând tot pe aceeași idee a unității naționale, cerându-ne nouă tuturor, categoric și definitiv: Mergeți înainte pe acest drum noi vă urmăm! (Aplause pretungite pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Același lucru s'a întâmplat și la Cluj, unde cetele țărănești pentru întâia oară au defilat afișând acest program și cerând executarea lui.

Iată realitatea, așa cum o văd eu, cum o înregistrez cu posibilitățile mele, adevărul limpede și categoric: România astăzi, punându-se de acord cu marile mișcări continentale, a intrat pe drumul marilor revendicări naționale. (Vii aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Presa înstrăinată

D-lor deputați, spunând însă adevărul întreg, trebue să constat că acest unison de gândire populară eu nu l-am văzut manifestându-se în anumite colțuri de gazetă, și că dimpotrivă cei mai mari și cei mai redutabili dușmani ai acestui impuls organic al sufletului românesc se găsesc la anumite gazete, care pentru mine sunt o nenorocire națională.

Există în această țară, în această Capitală, o presă care nu are nimic aface cu trecutul gândirii românești. Presa noastră n'a fost altădată, pur și simplu o presă de sbiciuire, sau de înregistrare a opiniei publice, a fost o presă de îndrumare a conștiinței obștești. Înaiate de războiu, în trecutul nostru, gazetarul făcea apostolat. La noi în Ardeal marii gazetari au fost marii îndrumători ai țării, sunt legați în mod definitiv de destinele acestui pământ. Trăim într'o țară nouă, plăpândă încă în configurația ei interioară, care desigur, are toate justificările de existență, pentrucă suntem așezați pe temelia etnicului, dar țara noastra nu este așezată încă, trebue să se creeze un spirit public, care nu există încă. Ei bine, spiritul public al țării noastre este modelat, îndrumat, de oameni care nu văd în aceasta o îndatorire de ordin moral, care nu au nimic intim cu noi, care nu exprimă sentimentele noastre, care sunt o infuziune de străinism, care reprezintă o logică cu totul disparată, care simt îndemnuri potrivnice psihologiei acestui popor. Ei bine, eu detest această presă și o repudiez, din trei motive:

Întâi, fiindcă nu este făcută de români. Oameni cari n'au loturi în cimitirele românești, cred că pot să îndrume sufletul, impulsul imaterial al gândirii noastre, își închipue că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mâinile lor murdare, fac din rotativele lor pur și simplu un mijloc de dărăpănare morală a societății românești. Eu repudiez această presă. Vii aplause, strigăte de bravo pe băncile Blocului Parlamentar Național)

Gândiți-vă, d-lor, fără nicio notă de patetism special, faceți o analiză cu mine împreună, coborîți-vă în conștiința dv. de buni români și întrebați-vă: este oare cuviincios, este oare util, ca toate întâmplările, toate resorturile fine ale vieții noastre publice de fiecare clipă, să fie atinse de către oameni care n'au nimic de-aface cu noi?

Presa, sufletul românesc, este o chestiune de familie a noastră. (Aplauze pe băncile Blocului Parlamentar Național). Noi avem dreptul să vorbim aici, noi trebue să punem la cântar gândul nostru, bun, rău, așa cum este, pentru a da manifestarea organică, ritmul vieții noastre — același ritm al aceluiași suflet. Ei bine, acest lucru nu se întâmplă la noi. Ați văzut alaltăieri că ne-am găsit aici într'o unanimitate de simțire, când cineva a crezut că poate să atingă susceptibilitatea sufletului românesc. A răspuns ministrul de externe și ne-am raliat cu toții la ceea ce a spus el.

V'ați uitat a doua zi în această presă? Este pur și simplu prizărită, după o pagină neroadă, această manifestare, de care trebuia să se vorbească atât! Cât despre umilul vorbitor care este înaintea dv. nu se face nici un fel de pomenire, dar el nici nu ține să se găsească înregistrat în aceagtă presă, (Aplauze pe băncile Blocului Parlamentar Național).

În al doilea rând, îi repudiez fiindcă sunt negustori. Ei nu sunt porniți din pasiunea scrisului. Vechiul nostru gazetar era un îndrăgostit al meseriei lui. Degetele pline de cerneală ale lui Eminescu, când scria articolele lui dela „Timpul”, sunt degete de mucenic. Degetele cu perne ale acestor indivizi, care ne stropesc cu cemeală, care sunt bogați, care au case pe bulevarde, nu sunt degetele care tremură în căutarea ideei. Sunt degete de negustori, pentru ei este pur și simplu tot atât o întreprindere de cerneală ca și o intreprindere de cherestea, pentru ei este interesant să strângă bani! (Aplauze prelungite pe băncile Blocului Parlamentar Național).

În al treilea rând d-lor îi repudiez fiindcă n'au talent. (Aplauze pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Talentul nu este pur și simplu un accident de naștere. Talentul este rezultanta unor elaborări care trec din generație în generație. Ca să scrii românește, aceasta nu vine din urma faptului că ai venit în Țara Românească sau că d-ta te-ai așezat aci, sau chiar te-ai născut aci. Ca să exprimi gândul românesc, ca să intri în perfecta intimitate a gramaticii și sintaxei românești, trebue să ai în urma ta elaborări de generații. Scrisul este poate cea mai aristocratică manifestare, fiindcă aci se cer oarecum impulsuri străvechi.

Ei nu au putut să se familiarizeze cu gândul românesc, deci nu au dreptul să-l exprime, Și eu vă rog pe dv. și îi dau voie oricui, ca în mod obiectiv să facă cercetare; vă rog pe dv, să-mi indicați articole scrise de către acești gangsteri ai presei (Ilaritate aplauze), care să exprime în mod real o gândire, să transforme într'un studiu o problemă. Nu se întâmplă acest lucru, este pripeala momentului, pe care o impune minciuna cotidiană. (Aprobari, aplause).

Iată, d-lor, realitatea. Și atunci în mod natural acești indivizi văd așa cum văd, mișcarea pe care am pornit-o noi. Ce a fost d-l A. C. Cuza pentru această presă? Timp de 45 de ani l-au umplut cu balele lor! Nu se putea, deci, ca această mișcare naționatistă organică, de plin aer, care are în ea impulsuri câmpenești, care vorbește de ogoarele României, în care scot capul țărani quasi-amenințători, nu se putea ca aceasta să se reflecteze altfel, decât în mod caricatural, într'o asemenea presă; dar nu a fost numai caricaturală, au acoperit-o de minciuni. La fiecare manifestare a noastră, se răspunde cu o minciună, pe care caută s'o răspândească pe toată întinderea țării. După adunarea dela Chișinău au scris și au multiplicat în zeci și sute de mii exemplare, că acolo n'a fost mai nimic, că a venit un anumit Weber, un neamț, un gazetar, el a plătit totul, Alexandru Cuza este lefegiu, și noi nu suntem decât pur și simplu niște executanți ai unor ordine care vin de departe. „Pozițiunile sunt precizate — spuneau ei — avem un partid politic care se mișcă în orbita Berlinului”.

D-lor, mișcarea pe Continent astăzi, întreagă, se desemnează în sensul ideei naționale. Pretutindeni ia forme și are metode, care aparțin mediului căruia se adresează; într'un fel este fascismul, în alt fel se vorbește în Germania, în alt fel se prezintă mișcarea în Franța. Există, desigur o asemănare de ideologie, o înrudire organică asupra unor precepte de gândire, dar am spus de atâtea ori — și am spus în mod public, fără să se înregistreze cuvântul meu, care răsună în gol pentru acești oameni — am spus: cum putem fi noi național-socialiști, ca în Germania? În mod natural național-socialismul este o doctrină care încarnează năzuințele germane, pentru ca ideia naționalistă să-și facă drum acolo.

Această idee a îmbrătișat o serie de revendicări socialiste, pentru ca, cu acestea să paralizeze, să înlăture și să distrugă mișcarea marxistă din Germania, care luase așa de mari proporții după războiu. Ce nevoe avem noi, într'o țară care nu are nici un fel de manifestare socialistă serioasă, să luăm asupra noastră asemenea revendicări? Ce înrudire poate fi deci între îndrumările de caracter socialist și socializant, ale mișcării dela Berlin și revendicările noastre de caracter pur local?

Nici una. Noi suntem o manifestare organică românească, ce se încadrează în marea ideologie națională și naționalistă a Continentului nostru, (Aplauze prelungite pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Lucrurile acestea sunt lucruri limpezi, de caracter axiomatic. Speciale lămuriri nici nu este nevoie să se dea. Cu toate acestea, în fiecare zi noi suutem afișați ca slugi umile ale Berlinului. Ni se vorbește de latinitate, de naționalism, de frontiere pe care am voi să le revizuim, ni se vorbește într'un ton de iritație profundă, de către indivizi care au fost sau în listele lui Günther sau în listele lui Kerensky, sau în amândouă. (Aplause prelungite pe băncile Partidului Național-Creștin).

Aceștia vor să dea lecții de naționalism, astăzi mie, mâine dv.; poimâine altora, pentrucă, obrăznicia lor n'are niciodată hotar. (Aplause prelungite pe băncite Blocului Parlamentar Național)

Am făcut, cum spuneam, întruniri. am mers de exemplu, la Cluj, și am adunat în jurul nostru țărani din șapte județe. S'a făcut aceasta în văzul public. Toată lumea a asistat; adică, toată lumea: Clujul întreg, și adversarii noștri, cine a vrut să. vadă a asistat la acest examen de forță.

Ei, bine, a doua zi o asemenea rotativa iată ce spune: „La Cluj cu ocazia întrunirii antisemită a d-lui Octavian Goga spre surprinderea generală, au sosit în oraș din diferite regiuni ale Ardealului câteva mii de sași și șvabi, în uniforme naziste; dela gară au pomit în marș milităresc spre arena sportivă, unde s'a ținut întrunirea, aclamând pe tot parcursul drumului pe șeful Partidului Național-Creștin din România cu strigătul: „Heil Goga!”. (Aplause, ilaritate pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Pe urmă, aceeași rotativă se miră cum au ajuns la Cluj miile de șvabi și de sași în uniforme naziste; ce au făcut autoritățile locale? D-l ministru de interne cum nu s'a mișcat? Cum le-a dat voe. Apoi, se ceartă cu șvabii și cu sașii. Nu cred șvabii și sașii, că acest lucru nu se poate? „Cazul dela Cluj merită să fie relevat în fiecare zi”. Trei patru zile, au împănat țara cu minciuni că s'a strigat la Cluj: „Heil Goga!” de către cinci mii de șvabi sau de sași, care au venit acolo.

D-lor dv. poate vedeți în mine astăzi un om, care reprezintă psihologia turburată a ultragierii lui personale. Credeți-mă, nu vorbesc numai pentru cauza mea personală. Dar, această impertinență s'a dus prea departe. Trebue să-i punem un hotar. Nu este un sentiment individual, care mă călăuzește pe mine; nu vorbesc în numele partidului meu; fac apel frățesc, dela Român la Român, la toată lumea, pentru această profilaxie morală a societății românești. (Aplause prelungite pe băncile Blocului Parlamentar Noțional și pe băncile Partidului Național-Liberal de sub șefia d-lul Gh. Brătianu).

Adunarea dela 14 Noemvrie

Prietenii mei mi-au pus la dispoziție o întreagă bibliotecă de asemenea citate, pe care trebue să le las la o parte. Aș putea foarte multă vreme să vă vorbesc despre aceste încercări de a batjocori spiritul public dela noi din țară. Renunț să le înregistrez mai departe, fiindcă ajung la o altă calomnie, care s'a pus în circulație pe socoteala noastră și pe care, dintr'un sentiment de dreptate și adevăr, nu pot să o atribui acestor oameni despre care vorbeam; căci a pornit de aiurea. Constat acest lucru cu durere și trebue să-l lămurim.

Noi am ajuns într'un fel de controversă cu Partidul Național-Țărănesc pe chestiunea adunării dela 14 Noemvrie. Ce s'a întâmplat? Conducerea Partidului Național-Țărănesc a crezut că trebue să facă o mare întrunire aici la București, în ajunul deschiderii Parlamentului. Era, natural, în dreptul său Partidul Național-Țărănesc să facă o asemenea întrunire. Nimeni nu-i contestă acest drept. Însă, felul cum a fost lansată această întrunire, a fost cu totul particular, neobișnuit încă în analele noastre politice.

Tonul a fost atât de ofensiv, încât a stârnit la unii îngrijorări; însă cei care știm să citim o declarațiune politică, am văzut că aici este o tentativă pur și simplu de intimidare, pentru a smulge guvemul.

S'a spus: această întrunire înseamnă o năvală asupra Bucureștiului. S'a spus: jumătate din voi, țăranii, veți veni la București, ca să dărâmăm această Sodomă și Gomoră; jumătate veți rămâne la vetrele voastre ca în aceeași zi să puneți mâna. pe primarii. A fost un ton pur și simplu revoluționar, al unor oameni care vor să smulgă cu forța brahială, puterea.

S'a aruncat principiul maselor pe arena politică, ca un criteriu de venire la putere. Atunci, eu, ca un gest reflex, în mod normali fără să stau de vorbă cu cineva, fără să mă consult măcar cu președintele nostru suprem, cu d-l A. C. Cuza, într'o cuvântare am zis: Apoi, dacă singurul criteriu și singura justificare de venire la guvern sunt masele, — lucru pe care eu nu l-am crezut, fiindcă eu am fost totdeauna de părere că M. S. Regele pune guvemele, și nu strada, (aplause prelungite pe băncile Partidului Național-Creștin) — atunci am zis! este de datoria noastră să răspundem și noi la acest criteriu, să mobilizăm și masele noastre, și să ne înfățișăm la București, într'un examen mut al forțelor de care dispunem: nu să facem o demonstrație, pe urma căreia să intimidăm lumea, ci să venim într'o defilare liniștită, și să dăm posibilitate de comparație acestei Capitale, să vadă unde simt masele, pe care noi le-am veriiicat în acele mari adunări populare, cum îndrăznesc să spun că nu au fost încă în țara românească.

Eu nu voi vorbi mult despre felul cum s'a instrumentat întrunirea dela 14 Noemvrie din partea Partidului Național-Țărănesc; dar trebue să vă spun că d-l Ion Mihalache a luat o postură vitejească, întocmai ca în zilele de mari frământări, ca pe vremea lui Tudor Vladimirescu, care pornea să dărâme pe ciocoi, ca pe vremea lui Avram Iancu, căci d-sa l-a copiat adresându-se mulțimii în adunarea dela Soroca, repetând cuvintele cunoscute ale lui Avram Iancu:

— „Ei, gata?

— „Gata, au spus țăranii.”

(Ilaritate, aplause pe băncile Blocului Parlamentar-Național și ale Majorității).

D-l I. Mihalache: Faceți o greșală, d-le Goga; aceasta s'a întâmplat la Turda.

D-l Octavian Goga: La Turda? Atunci ați fost mai puțin în notă, fiindcă niciodată nu este bine ca atitudinea unei mari și venerabile figuri istorice să și-o însușească unul, care se plimbă încă printre cetățeni, (Aplause, ilaritate).

Dar, ca să vă arăt, d-le Mihalache, și să arăt și onoratei Camere tonul și mentalitatea în care s'a instrumentat această mobilizare — căci dv. ați intitulat-o mobilizare generală (Ilaritate), iată cum se vorbește, în primul articol al oficiosului dv, prin urmare nu într'o gazetă de scandal, ci acolo unde, în pagina întâi, este doctrina, osatura de gândire a partidului dv.:

„Țăranii vor veni la București cu mămăligă și ceapă în traistă; vor defila pe străzile Babilonului și vor putea face comparație intre sărăcia lor lucie și bogățiile palatelor Capitalei”. Iar mai departe; „Cetatea va cădea la iureșul țărănesc pentru întemeierea unui Stat i nu va mai putea rezista nimeni și nimic; târnăcoapele sunt gata pentru dărâmare”. (Exclamări, Ilaritate).

Acestea sunt fragmente, pe care s'a brodat apoi o literatură întreagă de către cei de care vorbeam și care susțin tot ce este destructiv. (Aplauze pe băncile Blocului Parlamentar-Național). Vă găseați în postura omului, care vine cu tânăcopul să dărâme o casă. Ați voit să dărâmați Bucureștii — așa spuneați — eu nu v'am crezut însă niciodată... (Ilaritate).

Ce s'a întâmplat? Eu, ca un gest reflex, am spus: vin aceștia cu târnăcoapele; noi să venim și să înfățișem o forță calmă, mută, liniștită, pentru ca lumea să aibă posibilitatea de comparație. Iar în momentul în care guvemul, îngrijorat, a crezut că trcbuie să o oprească această adunare, eu, pur și simplu, am răspuns: neavând niciun fel de gând ofensiv, neîngăduindu-mi-se să fac o demonstație liniștită, mă retrag.

A! dv., atunci, ați fost din nou în postură vitejească, din nou mobilizare, puști în piramidă, (ilaritate), și imediat ați răspuns că sunteți luptători, că veți dărâma totul. Nici atunci nu v'am crezut, fiindcă eu cunoșteam tipicul vechi al acestor maniere. De aceea, cu 7 zile înainte de audiența d-lui Ion Mihalache la Rege, scrieam în gazetă: „Suntem încredințați ca d-l Ion Mihalache, va renunța totuși la întrunirea de la 14 Noemvrie și la revoluție. Șeful Partidului Național-Țărănesc are fixată la 8 Noemvrie, audiența la Suveran, După această audiență șeful Partidului Național-Țărănesc va găsi platforma, prin care să explice cum devine cazul că renunță totuși să facă revoluția la 14 Noemvrie. Vom trăi și vom vedea că așa se va întâmpla”. Și acest lucru l-am repetat în fiecare zi, până în ziua când s'a întâmplat.

Dl Ion Mihalache: Dv. v'ați înțeles mai repede cu d-l Tătărescu

D-l Octavian Goga: Stai că vin și la aceasta, fiindcă eu, d-le Mihalache, eu tocmai pentru această calomnie am ridicat aci de la tribuna Camerei toată chestiunea.

D-l Ion Mihalache: D-le Goga, d-ta singur ai spus... (Protestări pe băncile Partidului Național-Creștin și ale Frontulul Românesc: sgomot mare).

D-l Octavian Goga: Rog pe membrii Partidului Național-Creștin ca și pe membrii Blocului Parlamentar, să binevoiască să-și păstreze calmul și să nu depășească cu atitudinea d-lor așteptările mele.

D-l G. Fotino, vicepreședinte: Aceeași rugăminte o adresez și eu tuturor.

Dl G. A. Cuza: Să înceteze măcar aici cu calomniile, d-le președinte.

D-l I, Mihalache: D-le Goga, am vrut să vă spun că dv. v'a venit foarte ușor să renunțați la acea adunare.

Dv. singur ați spus adineauri că ați plănuit adunarea dela 14 Noemvrie, fără măcar să vă consultați cu d-l profesor Cuza. Prin urmare, cum a-ți plănuit-o de ușor, tot atât de ușor ați putu renunța la ea.

Nu tot așa de ușor ne-a fost nouă, care luăm lucrurile mai în serios și care nu am putut să renunțam la ea decât în urma apelului categoric al Suveranului țării. (Aplause prelungite pe băncile Partidului Național-Țărănesc).

D-l dr. N Lupu: D-le Goga, vreau să fac o întrebare. Admit că Partidul Național-Țărănesc se gândea să vină cu târnăcoape și cu coase la București, să facă revoluție. D-l Nichifor Robu: Tânăcoape dela Ausschnit. D-l dr. N. Lupu: Socotiți dv. că guvernul era așa de slab ca nu putea singur să preîntâmpine o asemenea revoluție? Pentru ce ați sărit dv. în ajutorul guvernului? (protestări pe băncile Frontutui Românesc, și ale Partidului Național-Creștin, sgomot mare).

D-l Octavian Goga: D-lor, ați văzut că am fost foarte îngăduitor ascultând în liniște întreruperile dv. Vă rog să binevoiți acum să fiți și dv. îngăduitori cu mine. Vreau să răspund și d-lui Mihalache și d-lui dr. Lupu, în câteva cuvinte numai, fiindcă mai am până la sfârșitul cuvântării pe care vreau s'o rostesc dela această tribună și pe care vă rog să binevoiți s'o ascultați.

D-le Mihalache, eu am fost singur în gândul meu, când, cu un gest reflex am zis: — dar băgați bine de seamă că eram după marile adunări, pe care le-am făcut în toate colțurile țării; prin urmare, nu era o vorbă goală — mi-am zis: noi avem posibilitate, după cum am avut-o la Cernăuți, să aducem o sută de mii de oameni... (D-l Virgil Madgearu râde).

Râzi, d-le Madgearu! Te învit să vezi un film — fiindcă știu că sunteți imbibați de minciuni — te invit să vezi un film dela adunarea dela Cernăuți,

D-l Virgil Madgearu: D-le Goga... (sgomot).

D-l Octavian Goga: Vă rog să mă lăsați să vorbesc. Întâiu trebue să vă dau răspunsul și după aceea urmează colocviul. Atunci mi-am zis: putem să aducem și noi massele noastre. Aceasta e fost o judecată individuală, pe care am rostit-o, dându-mi perfect seama că nu vorbesc cuvinte deșarte, că totul este posibil, După aceea m'am pus de acord cu prietenii mei; vă asigur că am luat toate măsurile, ca întrunirea să reușească. Am renunțat la ea, pentrucă programul nostru nu era vitejie de ocazie, ca al dv.; noi eram pur și simplu hotărîți să venim aici la București, în liniște, și când ni s'a interzis am renunțat. Dar dv, ziceți că eu m'am înțeles cu d-l Tătărescu. Aici vedeți d-le Mihalache, intrați în raza de calomnie, de care mă voiu ocupa.

Întrucât privește pe d. dr. Lupu, sunt prieten, nu vreau deloc să-i produc aici dezagramente, dar numai atâta pot să-i spun — și poate că aceasta nu-i va face plâcere — că foarte de multe ori am fost de acord în vieață, și ne-am întâlnit pe foarte multe linii, y compris chestiunea Skoda, (Ilarltate. Aplauze pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Iubite doctore, noi nu am avut niciun fel de înțelegere cu guvemul. D-lor, vă declar pe sufletul și pe conștiința mea că nu am avut niciun fel de înțelegere cu guvernul, pe ideia de a face întrunirea la 14 Noemvrie. Am făcut-o, dintr'un bine determinat și logic egoism, pe care dv. trebue să-l înțelegeți. Voiam să afirm forța partidului meu. Aceasta trebue s'o priceapă oricine, și este în cadrul unei judecăji normale. Dacă din aceasta a ricoșat o binefacere asupra guvernului, sau a fost o despresurare a Coroanei, pe care o invocați dv., fiindcă știam că dv. când veți ieși dela Palat — am spus-o cu opt zile înainte — veți spune că Maiestatea Sa Regele a făcut un apel la dv. (Ilaritate. Aplause prelungite pe băncile Blocului Parlamtntar Național).

D-le Mihalache, țăranul este din fire delicat. (Ilaritate. Aplause, pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Ar trebui să păstrați această delicatețe mai ales în ceea ce privește raporturile cu Suveranul, și după ce eșiți dela audiența, la care ați avut cinstea să fiți prirniți de M. S. Regele, să rămâneți înfășurat într'o atitudine de discreție, iar nu să lăsați să se înțeleagă că dv, v'ați căpătuit, și că de aceea nu mai faceți revoluție, că lucrurile sunt aranjate! (Aplause pe băncile Blcului Parlamentar Național).

Această atitudine face parte din garderoba uzată a politicianismului românesc,

D-l I. Mihalache: Nu primesc astfel de lecțiii dela aceia care anunțau că la îngălbenirea porumbului vor veni la putere.

D-l Octavian Goga: Dar eu nu am vorbit atunci de M. S. Regele. Nu am arătat niciodată că acest lucru mi l-a spus M. S. Regele. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național).

D-nii mei, vă rog foarte mult să-mi îngăduiți ca să atrag atenția asupra unei chestiuni, asupra afirmației calomnioase a d-lui Ion Mihalache, care cred că sunteți de acord și dv. că nu este bine să-și facă drum, pentrucă iată ce s'a spus în gazeta dv. Aci nu mai este vorba de Honigman și de Blumenfeld ci este din „Dreptatea”, Dați-mi voe să vă citesc. Mai întâi s'a spus, că aranjamentul între mine și d-lor s'a făcut, am dat palma, ne-am învoit, și noi am luat 20 milioane. Vă rog, s'a spus așa, iată o așazisă declarație a d-lui dr. Angelescu, înregistrată natural la „Adevărul”:

„D. dr. Angelescu, care să năzuia să câștige fondurile pentru școală, spune: d-lor nu pot să dau bani pentru nevoile cele mai urgente ale școlii și se asvârle 30 milioane pentru sprijinirea demonstrației cuziste dela 14 Noemvrie”.

Natural că d. dr. Angelescu a desmințit, a spus că este o infamie, dar infamia și-a făcut drum. Se spunea că sunt 30 milioane. Dv. m'ați lăsat mai ieftin cu 20 milioane, pentrucă iată ce spuneți, cu lux de amănunte, ați avut probabil pe cineva acolo când ne-am înțeles noi. Iată ce scrie „Dreptatea”, oficiosul dv., într'o știre fixată în gazetă cu titluri mari, cu caractere bătătoare la ochi; „În urma tratativelor ce au avut loc între d-nii Goga și Inculeț, s'a ajuns la un aranjament în sensul că Ministerul de Interne se obligă să pună la dispoziția gogo-cuziștilor suma de 20 milioane lei. Acest acord a fost adus la cunoștința d-lui Tătărescu, care și-a dat asentimentul. Conform înțelegerii, d-l Inculeț a pus imediat la dispoziția organizației gogo-cuziste stima de 10 milioane.

Între timp a intervenit hotărirea guvernului de a interzice manifestațiile. Întors dela Chișinău, d-l ministru de interne a fost încunoștiințat de șeful guvemului că, față de această hotărire, organizația gogo-cuzistă nu mai are de primit niciun ban dela Ministerul de Interne, acordul stabilit căzând dela sine, ca o consecință logică a interzicerii manifestației”. Va să zică în fapt, dă banii înapoi!

Atunci vine d-l Tătărescu, într'o oarecare postură de censor al moravuriior, căci „Dreptatea” adaugă: „Nu mică a fost surprinderea d-lui Tătărescu, când a aftat că, Ministerul de Interne avansase organizației gogo-cuziste 16 milioane lei. S'a putut salva așa dar un rest de 4 milioane lei”.

Aceasta azi. A doua zi zice: „Prețul pentru a anunța întrunirea dela 14 Noemvrie, concomitent cu întrunirea naționalțărănișttlor, a fost de 20 milioane, Așa dar a fost o înțelegere între d-nii Tătărescu și Goga. A survenit hotărîrea primului ministru de interzicere a manitestației dela 14 Noemvrie. D. Tătă-rescu a comunicat imediat d-lui Inculeț că în această situație înțelegerea stabilită cu d-l Goga cade. Dar a aflat cu surprindere că d-l Inculeț efectuase plata de 16 milioane lei. (Ilaritate pe băncile majoritățil și ale Blocului Parlamentar Național).

„Restul de 4 milioane lei a constituit prețul scrisorti de răspuns a d-lui Goga la hotârirea de interziaere a manifestației dela 14 Noemvrie. Cu 20 milioane lei Partidul Național-Creștin se află în solda d-lui Tătărescu”.

D-le ministru de interne, vreți să faceti o declarație solemnă aci și să ne spuneți câți bani ne-ați dat?

D-l I. Inculeț, ministru de interne: D-lor deputati, cu privire la adunările proiectate, care nu au avut soarta să aibă loc, la 14 Noemvrie, să-mi dați voie să dau următoarele lămuriri:

Ministeml de interne s'a aflat — mi se pare că ia 15 Septemvrie, — în posesia unei cereri — notați vă rog prima cerere — a Partidului Național-Creștin sub semnătura d-lui Goga. Cererea a fost înregistrată la Prefectura Capitalei.

Peste vre-o 5 zile sau o săptămână —nu-mi aduc aminte— a venit altă cerere, din partea Partidului Național-Țărănesc, semnată de secretarul general al partidului, d-l Madgearu, care, iarăși a fost înregistrată la Prefectura Capitalei.

Guvernul, văzând intențiunile pe care le aveau unii din cei ce doreau să participe la aceste intruniri, nu s'a grăbit să ia o hotărâre definitivă, decât după ce a lăsat să se desfășure evenimentele și să se lipezească lucrurile.

În urma acestor desfășurări, care au avut și un reflex în ziarui „Dreptatea” pe care l-a cetit d-l Goga aci, guvemul a hotărit să interzică aceste întruniri din ziua de 14 Noemvrie. Ceamai temeinică desmințire a acuzațiimilor că guvemul ar fi îndemnat pe d-l Goga să facă întrunirea în aceeași zi, este faptul că guvernul și ministrul de interne nu putea să-și vâre capul sub sabie. Nouă nu ne trebuie turburări, ci liniște. Noi guvernăm.

D-lor, dați-mi voie să dau cea mai formală desmințire: în primul rând că d-l Goga ar fi avut o înțelegere cu guvernul, cu d-l Tătărescu, cu mine sau altcineva din guvern, fie să aranjeze în aceeași zi, fie să contramandeze întrunirea; după cum dau cea mai formală desmințire, că aș fi dat cuiva bani să convoace întrunirea sau să o amâne.

Trebue să știți, d-lor deputați, că pe de o parte mă întrebau pe mine chiar și oameni de bună credință: cât te-a costat Goga, ca să convoace întrunirea; iar pe de altă parte, mă întrebau: cât te-a costat partidul Național-Țărănesc ca să renunțe la întrunire? (Vii aplause pe băncile majorității și ale Blocului Parlamentar Național).

D-lor, în tot cazul, eu cred că nu este demn de un partid care a guvernat sau care ar vrea să guverneze, să întrebuințeze în luptele potitice dintre partide metodele acestea care merită toată desaprobarea din partea tuturor, (Vii aplause pe băncile majorității și ale Blocului Porlamentar Național)

D-l. Octavian Goga: D-lor deputați, în continuare vreau să mai spun câteva cuvinte în legătură cu această chestiune, rămânand ca mai pe urmă să mă ocup de alte lucruri. Da, este de desaprobat un asemenea mijloc. Eu am dat in judecată gazeta, pentrucă vă spun sincer de atunci, de două luni, primesc diferite fițuici în care se spune: „Dl Goga a luat 20 milioane”.

Eu spun că cu asemenea mijloace nu putem să luptăm. Și, d-lor deputațli nu putem să ne luptăm cu asemenea mijloace, care sunt dezonorante, pentrucă ar trebui să trivializăm cu totul luptele noastre politice.

Alaltăieri au fost niște regretabile incidente la Cameră și dv. d-le Armand Călinescu, ați venit aici, la această tribună, și cu un ton de sobrietate, de gravitate excepțională, ați vorbit în numele parlamentarismului, ați scandat protestul dv. de om civilizat, spunând că nu se poate să coborîm parlamentarismul. Apoi bine, cum se potrivește aceasta? Să fim aci parlamentari civilizați și la gazetă să fim țigani? Aceasta nu sepoate. (Aplause prelungite pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Trebue să fie concordanță, trebue să fie logică între acte și fapte. Am foarte puține gazete la dispoziție, dar întrucât mă privește, d-le Mihalache, am scris — fiindcă am și această nenorocită patimă, din când în când — am scris articole literare „Odiseea unei cămăși”, vă rog să citiți, dar niciodată condeiul meu n'a multiplicat insultele la adresa dv. și nici n'am îngăduit și nici nu voi îngădui ca să se recurgă la calonmii. Nu pentrucă aș vorbi în numele acelui parlamentarism pe care l-a înfățișat d-l Armand Călinescu alaltăeri aici cu acele tonuri grave, nu de aceea, ci pentrucă pur și simplu sufletul meu nu se pretează la aceste lucruri. Eu pot să merg la judecată, dar trebue să spun că la asemenea infamii nu se mai răspunde, cu vorba, se răspunde cu pumnul. (Aplause prelungite pe băncile Bloculul Parlamentar Național).

D-l I Mihalache: Îmi dați voe, d-le Goga.

D-l Octavian Goga: Poftiți.

D-l I. Mihalache: Îmi pare foarte rău de excesul de limbaj al dv., fiindcă ați vorbit cu frază foarte domoală și așa decandidă, încât parcă dv. nu ați fi citit niciodată. „Țara Noastră” și „Porunca Vremii”...

D-l Octavian Goga: „Porunca Vremii” nu este sub or-dinele mele. Vă rog să luați act.

D-lor, se împlinesc peste câteva luni 30 de ani de când apare „Țara Noastră”, și pot să vă spun, vor fi fost deviațiuni demoment din punct de vedere al celor mai delicate și al celor mai severe îndatoriri de presă, dar această gazetă reprezintă o linie românească, de sub Unguri dela 1906 și până astăzi și-a facut datoria, și și-a făcut datoria și după războiu în calitatea ei de revistă, fac apel la dv., care sunteți cititori și ați citit articolele mele. În orice caz, din punctul de vedere al activității mele literare, eu le găsesc justificate și cred că și prezentul, poate chiar și posteritatea se va ocupa de ele, atunci când despre mulți din dv. nu va mai fi vorba. (Vii aplause pe băncile Blocului Porlamentar Național).

Mi se comunică de către d-l președinte că trebue să se suspende ședința și trebue să amânăm, pentru ziua pe care d-sa o va fixa, continuarea cuvântării mele. Eu vă spun cu toată sinceritatea că mă despart greu de tribună, fiindcă cred că după. cele spuse până acum, înainte de a intra realmente în subiectul pe care vreau să-l atac, s'a fixat între noi oarecare legătură sufletească și un fluid dela inimă la inimă, pe marile adevăruri naționale, care ne țin pe toți la o laltă. (Vii aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național și pe băncile majorității).

LA REDESCHIDERE

Ședința de Luni, 9 Decemvple 1935

D-l G. Fotino vicepreședinte: D-l deputat Goga are cuvântul, în continuare.

D-l Ociavian Goga: D-le președinte, d-lor deputați, n'aș putea zice că și cu această ocaziune, zeii mă favorizează; dimpotrivă, regret foarte mult că am fost nevoit să-mi întrerup cuvântarea mea de joi și o regret dintr'un scrupul, aș zice intelectual, fiindcă, în mod normal, o cuvântare pornește dela anumite premise, pentru ca să ajungă la anumite concluzii. Este un ritm interior, pe care trebuie să-l urmez, pe care eu nu pot din nou să-l înfățișez dinaintea dv, fiincă nu voi repeta cele spuse în ședința anterioară, premise dela care am pornit, pentru a ajunge la concluziunea la care voiu ajunge.

Reîmprospătând, însă, în două cuvinte, cele rostite de mine în ședința de joi, asupra presei străine și care au fost subliniate de aproape unanimitatea simțirii dv, trebuie totuși să constat, că în această presă nu au avut niciun fel de rezonanță. S'ar înșela cineva, care ar crede că sunt oameni adaptabili sau oarneni, care înregistrând o situațiune, ea să le servească ca un învățământ pentru ziua de mâine. Nu, d-lor; tot zbuciumul meu dela această tribună, pentru a arăta țării că se cere o presă, care să pornească din sentimentul general, care să-l înregistreze, care în directivele ei să fie îndrumată de vechile tradiții ale gazetăriei românești, acaastă presă l-a calificat pur și simplu un fel de rățoială, aplausele dv. o furlandiseală și toate frământările noastre pentru ideia națională, pentru dânșil, un amuzament.

D-lor, fără să mai stărui asupra acestui lucru, eu cred că țara, această țară a noastră, din punct de vedere al ideii naționale, a întrat în perioada de reparațiune. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național)

Această reparațiune înseamnă rectificarca multor stări anormale dela noi, iar pentru această presă înseamnă un începnt de plată și de răsplată. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național)

D-lor, vreau să-mi desfășur cuvântarea într'o atmosferă de seninătate și de liniște. Fac apel la adversarii mei să primească totul cu liniștea pe care le-o dă dreptatea cauzei lor.

Voci de pe băncile partidului Național Țărănesc: De ce vă uitați la noi, de ce nu vă uitați spre liberali?

D-l Octavian Goga: Fiincă vreau să vorbesc acum de dv.; voiu vorbi mai în urmă și despre dânșii.

Fac acelaș apel și la majoritate să urmărească cuvântarea mea cu obiectivitate și fac apel și la prietenii mei să urmarească cuvintele mele cu sentimeatul de liniște, pe care ți-l dă increderea într'o cauză dreaptă și sentimentul că te găsești în ajunul biruinței.

D-lor, vorbeam în ședința trecută despre Partidul Național-Țărănesc și mă ocupasem de mijloacele, pe care le-a pus în valoare, pentru ca să ne stângenească acțiunea noastră. Vorbeam de adunarea dela 14 Noemvrie, de actele de vitejie, care erau pe cale să se săvârșească și nu s'au făcut și am înlăturat nota calomnioasă, care se pusese în circulație, în legătură cu străduințele noastre.

Astăzi, aș vrea să mă apropii de mentalitatea acestui partid și să vă arăt tocmai ca o premisă, dela care pornesc, credința pe care o am eu că partidul Național-Țărănesc este profitorul unei doctrine și a unei ideologii, care nu-i aparține.

D-lor, dragostea de țărani, credința că în această țară temelia existenței noastre, ne-o dă clasa rurală...

D-l dr. Aurel Dobrescu: De ce ai bătut în alegeri pe țărani? (Protestări, sgomoloase pe băncile Blocului Parlamentar Național).

D-l G. Urziceanu: D-le președinte, are proces pentru hoții.

D-l dr. Aurel Dobrescu: Pactul dela Ciucea.

D-l Nichifor Robu: Dacă tâlharul acesta nu tace îl dăm afară. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național).

D-l V. T. Prelipceanu: Hoții la pușcărie.

D-l Leon Scridon: La pușcărie. La pușcărie!

D-l dr. N. Lupu: D-le președinte, d-l Scridon de lângă mine are o voce prea tare. Sunt aici la Cameră tot felul de riscuri, acesta îți sparge urechile. (Ilaritate).

D-l Octavian Goga: D-lor deputați, se înșală cine crede că maniera de discuție prin interjecțiile acestea care sunt singura manifestare intelectuală a unor oameni... (aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național)

Cine crede că voiu fi scos din liniștea judecății mele și din seninătatea de a trata subiectul meu, se inșeală. Nu știu dacă continând să fiu tot așa de nevoit să-mi întrerup frazele, dv. veți mai putea să-mi urmăriți firul.

Gândirea românească și țăranii.

Ziceam că dragostea de țăran, ca supremă legitimare a existenții noastre se Stat, ne-o dă clasa țărănească. Acest entiment este o veche axiomă, o axiomă pe care o reclamă gândirea românească de mult. Aș putea să zic că înainte de războiu, cu zeci de ani, toată ideologia românească s'a plasat pe acest teren: avem de constituit un stat național. Cine reprezintă rasa? Țăranii. Deci, acest sentiment nu este un monopol de gândire; este rezultanta tuturor fibrelor de gândire intelectuală dinainte de războiu.

D-l Pamfil Șeicaru: Începând cu Eminescu, dela 1876.

D-l Octavian Goga: Aș putea spune, cum bine zice d-l Șeicaru, că la început a fost Eminescu.

O voce de pe băncile majorității: Cogălniceanu.

D-l Octavian Goga: Eu vorbesc acum din punctul de vedere al ideologiei, care nu are aface propriu zis cu tărâmul politic. S'au găsit și oameni politici, care în cursul vremurilor, au împins acest adevăr organic la suprafață, l-au discutat și au căutat să facă un proces de reparații pe seama țărănimii. Dar aș putea să spun, în mod normal, că tot veacul al XIX-lea este o înșiruire de cugetare logică în acest sens.

Se găsesc între noi oameni, care reprezintă continuitatea istorică din frământările lor din trecut, care sunt din fericire încă înaintea noastră.

Iată de exemplu, pe d-l Alexandru Cuza. Am înaintea mea un studiu, o carte: Țăranii și clasele dirigente; și am înaintea mea un discurs pronunțat la 1895, atunci când a apărut această carte, acum 40 de ani. Iată ce vorbea d-l A. C. Cuza într'o vreme când România modernă se strâduia pe de o parte să-și creeze o burghezie, iar pe de altă parte, lumea conservatoare să-și apere marea proprietate. D-sa care era un cugetător fără partid, aproape un solilog în acea vreme, iată ce spunea ca o concluziune a unei cărți:

„Convingerea noastră este că întreaga desvoltare a țarilor române din ultimele 5 sau 6 decenii (vorbea la 1895) care s'a făcut în cea mai mare parte cu truda țăranilor noștri, aproape singura clasă producătoare în țara noastră agricolă, nu a profitat decât mai cu seamă claselor dirigente. Rezultatul fatal al acestui sistem prădător a trebuit să fie slăbirea claselor noastre muncitoare. Problema care ni se impune astăzi cu necesitate este dar de a întoarce țăranilor noștri munca ce o luăm dela dânșii. Dela rezolvarea acestei probleme atârnă viitorul țării noastre”. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Noțional)

Acestea le spunea d-l A. C. Cuza ca o concluziune a unui studiu despre poporațiune, un studiu migălos, în care se înfățișa într'un vast cadru, îndrumător unui examen științific, toată situația din țară.

Dar, d-lor, toată gândirea românească se preocupa de acest lucru.

Înainte de a fi în mod propriu țăranul nostru un subiect, un subiect politic, a fost un subiect literar, a fost un subiect artistic.

S'a produs, d-lor, un fenomen intelectual aproape unic, în orice caz cu totul particular, la noi. Noi stăteam în mod normal într'o corelațiune directă cu gândirea din Occident.

Gândirea din Occident pela sfârșitul veacului al 19-lea nu mai avea în vedere pe țărani, ea cerea complexități sufletești, pe care viața populară nu le putea da, Și astfel in romanele lui Zola, sau în nuvelele lui Guy de Maupassant se vorbea de țărani ca de un subiect primitiv, aproape brutal.

Dacă citiți în altă ordine, literară de exemplu, poezia lui Verhaeren, țăranul flamand apare încadrat în brutalitate, iar dacă vă aduceți aminte de glumele greoae din „Simplicissimus”, țăranul bavarez este înfățișat ca un monument de prostie. Nu mai vorbesc de nuvelele lui Maxim Gorky, sau chiar de un studiu special al lui, în care țăranul rus este înfățișat ca o bestie umană; asupra lui se prăvălesc toate înjuriile și este înfățișat ca omul instinctelor brutale, primitive, animalice.

Ei bine, în această vreme, noi care ne găseam într'o corelație de gândire cu Occidentul, noi nu am urmat această judecată, gândirea românească dela Eminescu încoace s'a apropiat de țăran, atitudinea scriitorului a fost o atitudine de simpatie, prctutindeni unde se vorbea de el, se vorbea ca de omul reprezentativ al rasei.

D-lor în această vreme de deplorare, de eclipsare a țăranului în Occident, la noi un Grigorescu îl idealiza în sens plastic, literatura noastră îl îmbrățișa cu o mare simpatie, după cum spuneam, pretutindeni scotea capul țăranul nostru, aproape amenințător, în toată această literatură. Și, după cum știți foarte bine, supremul strigăt al foamei pământului l-a dat un scriitor venit aici din Ardeal ca să pună urechea la clocotirea aceleași dureri, Gheorghe Coșbuc, care a strigat: „Noi vrem pământ”, (Aplause pe băncile Bloculul Parlamentar Național). Aceasta a fost credința generală a țării și ea trecut în fibrele de simțire a întregii societăți românești. Gândirea românească a angajat întreaga societate românească. Așa se gândea la noi înainte de războiu.

Eu, în colțul meu, acolo în Ardeal, stăteam față în față cu ungurii. Era lupta a două rase. Se puneau la contribuție toate rezervele de energie, deoparte și de alta. Eu, înainte de a veni aici, am simțit în mod natural, ca o axiomă moștenită dela părinții mei, confirmată de către ideologia din vremea mea, că nu există altă legitimare pentru noi decât țăranul și că dacă vom birui în lupta de rasă vom birui având piedestalul țărănesc înaintea noastră. (Vii aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Partidele politice nu pot rămâne insensibile la curentele de idei care angajează societatea, și astfel, în mod normal, această simpatie față de țărani a fost receptată și de către partidele politice. Acestea și-au dat seama că ceea ce gândirea românească a pornit nu poate să rămână în afară de programul lor și astfel, cum știți foarte bine, în ordinea politică a țării Partidul liberal a înscris aceste revendicări populare pe steagul lui și ele au format obiect de discuție, votul universal pe de o parte și ideia improprietăririi pe de altă parte.

Eu îmi aduc aminte cum în ajunul mobilizării Nicolae Filipescu, reprezentantul Partidului Conservator, deci al marei proprietăți, omul pentru care proprietatea nu e pur și simplu un prilej de venituri, ci era o noțiune morală, pentrucă se continuă această proprietate din veac în veac și din generație în generație, în familia lui, ei bine, acest om a făcut declarație solemnă, în ajunul mobilizării, că: „de azi încolo va lupta pentru votul universal și pentru împroprietărire”.

Cum s'au desfășurat lucrurile mai târziu, dv. știți foarte bine. La Iași, aceste idei au fost acceptate, și iarăși, este un fenomen curios, pe care nu-l explică decât această influență a gândirii românești, nu-l explică decât caracterul axiomatic al problemei, care trecuse din mână în mână, din gură în gură, din creer în creer, faptul că aceste drepturi acordate țăranilor, sfintele lor drepturi, nu au venit după o împinsătură de jos, ci aproape au fost octroiate de sus, de către clasa conducătoare. (Vii aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Acest fenomen, dacă ne apropiem numai în două cuvinte de el și îl despicăm, ne dă realitatea situației: de o parte întreaga societate românească conducătoare, conștientă de drepturile care se cuvin țăranilor, iar de altă parte și un îndemn — trebue s'o spunem — de generozitate și de ideie de sacrificiu din partea acestei clase conducătoare. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național)

D-l P. C. Andrei: D-le Goga, dați-mi voie... (Protestări vehemente pe băncile Blocului Parlamentar Național)

Voci de pe băncile Blocului Parlamentar Național: Nu se poate! Jos ! Jos ! (Sgomot mare).

D-l G. Fotino, vicepreședinte: D-le Audrei, d-l Goga nu vă dă voie să-l întrerupeți.

D-l P. C. Andrei: D-le Goga...

Voci de pe băncile Blocului Parlamentar Național Jos! (Sgomot).

D-l P. C. Andrei: ...mă adresez intelectualului Goga... (Protestări pe băncile Blocului Parlamertar Național). ...Cum rămâne atunci cu țărarii și clasele dirigente?

Voci de pe băncile Blocului Parlamentar National: Jos! Să vorbească la urmă, (Sgomot mare)

D-l dr N Lupu: D-le Goga, dați-mi voie să vă fac o simplă rugăminte. D-ta ai spus adineauri că ești prieten cu mine. Atunci de ce ai pus pe d-nealui aci, (arătând spre d-l deputat Leon Scridon), lângă mine, să mă asasineze? ( Mare ilaritate).

Îți spui cinstit, strigă așa de tare, că îmi sparge urechea. Te rog să-l muți în altă parte. (Ilaritate, înteruperi. sgomot).

Eu în locul d-tale, pe un om ca Andrei, intelectual distins și profesor universitar, îl lăsam să mă întrerupă.

D-l Octavian Goga: Iubite d-le doctor Lupu, de ce nu am dat voie d-lui Andrei să mă întrerupă, deși d-sa a făcut — spunea — un apel la intelectualul Goga?

D-le Andrei, foarte bucuros ți-aș fi dat voie să mă întrerupi...

D-l P. C. Andrei: Am vrut să vă întreb ceva. D-l Octavian Goga: Te rog să mă lași să vorbesc, fiindcă eu cu d-ta am vorbit de multe ori și am urmărit străduințele d-tale de intelectual. Dar constatat că postulatele d-tale nu sunt totdeauna postulate de intelectual și în calitatea în care vrei acum să-mi vorbești, nu vorbești dela intelectual la intelectual, fiindcă d-ta acum câteva zile ai ținut o întrunire, în care ai proferat tot felul de înjurii la adresa mea. De aceea nu ți-am dat voie să mă întrerupi.

D-l P. C. Andrei: D-le Goga, v'am spus numai... (Întreruperi, protestări, sgomot pe băncile Parlidului Național-Creștin).

D-l Nichifor Robu: Să tacă intelectualii Skodei, (Întreruperi, protestări pe băncile Partidului Național-Țărănesc). D-l Octavian Goga; D-lor, să revenim.

Partidele politice n'au făcut decât să urmeze ritmul istoriei ritmul logic al gândirii româneșii din acele vremuri. Realmente eu pot să constat — fiindcă eram un observator obiectiv pe acele vremuri la Iași — și nu este lipsit de un accent de generozitate, faptul că au adus acest vot atunci.

Am văzut mari proprietari, boeri, care aveau proprietăți din neam în neam, bătrâni, moșnegi, cărora le curgeau lacrămile dar care spuneau: trebue să ne despărțim de moșiile noastre, pe care le-au lucrat strămoșii noștri și pe care le iubim, nu în calitate de proprietari, ci de oameni ai pământului, dar trebue să le dăm să facem un act de dreptate, și vrem să le dăm acum când se bat țăranii pe front, ca să înțeleagă că ei se bat pentru drepturile lor. (Aplause prelungite pe băncile Partidulul Național-Creștin).

Iată rezultanta morală a gândirii românești de atunci.

Dv. știți că într'o societate, la un moment dat, se pregătesc toate conștiințele pentru unanimitatea de gândire și numai este nici un fel de putere pământească, care s'o înlăture.

Așa au fost drepturile pentru țărani trecute dela gândirea românească la vieața politică românească. În această situație s'a făcut la noi împroprietărirea. A venit pe urmă generalul Averescu și a executat-o. Atunci ce era normal? Ce cerea țara? Ce cerea oricare creer bine organizat? Cerea o perioadă de liniște.

Ne unisem, luasem Ardealul și Basarabia; se complicase această problemă cu problemele interioare, se făcuse o întreagă răscolire a vieții noastre economice. Una din ele dacă ar fi fost și ne-ar fi trebuit o perioadă de calm, s'o punem în valoare. Trebuia deci calm, trebuia liniște, trebuia un cadru al ierarhizării valorilor. Ne trebuia o perioadă de pace socială, în care totul să fie pus în valoare.

Partidul național-țărănist — profitor...

Atunci, post festum, după ce a intrat plugul și a făcut brazdă țăranului și țăranul a intrat în mod normal îndrepturile lui, ați venit dv. și această sfântă dragoste a ideologiei și gândirii românești, acest adagiu al conștiinței noastra intelectuale, dv. l-ați transformat într'un a. on politic..

D-l I. Mihalache: Așa; dintr'o fantezie de poet!...

D-l Nichifor Robu: Cam așa.

D-l Octavian Goga: „l-a'i organizat, l-ați pus în valoare polilică, l-ați dus, l-ați plimbat pe la țară, l-ați organizat pe căprării, l-ați târît în noroiu, a-ți pornit cu tăciunii aprinși ai urei sociale (aplause prelungite și îndelung repetate pe băncile Partidului Național-Creștin și pe băncile majorității), într'o vrerne când consolidorea noastră de stat trebuia să fie îndrumată într'o conceptie totalitară, în sens național, pentru punerca în valoare a ideii naționale, cu toate consecințele într'un Stat nou și plăpând când trebuia armonia tuturor claselor pentru a consfinți drepturile noastre, atunci dv. a-ți provocat o catastrofală diversiune sufletească în societatea noastră, ne-ați divizat forțele. Aceasta este, cred cu, cel dintâiu moment al desagregării noaslre și cel dintâi prilej, de pe urma căruia România nu a intrat în normalitate. (Aplause pe băncile Partidului Național Creștin).

De atunci în colo, dv. ați dus tot mai departe această quasi ură de clasă, deși problema era rezolvată,

D-l dr. N Lupu: Aci, d-le Goga, să-mi dai voie să te întrerup și te rog să mă asculți, căci eu nu te-am insultat ca d-l Andrei, la Bârlad.

Să-mi permiți o întrebare: D-ta socoți că țărănimea noastră de astăzi, cu votul universal, așa cum se aplică — și știm și noi cum se aplică — și cu pământul împărtit, este mai fericită și mai capabilă de a ridica țara decât țărănimea dinainte?

D-l Octavian Goga: Da!

D-l dr, N. Lupu: Aici te înșeli.

D-le Goga, îmi pare rău că d-ta care ești un om politic, nu ai urmărit cum trebuia să urmărești toată activitatea noastră de 20 de ani, ca să n'o judeci așa de simplu.

Noi am spus tot timpul că pe lângă împroprictărire și votul universal, trebuia să se vină și cu un credit țărănesc și cu o instrucție profesională. Acestea sunt bazele țărănismului.

D-l Octaviein Goga: Desigur că da!

D-l dr. N. Lupu: Atunci de ce nu ți le-ai însușit d-ta și de ce, cu clăcașii și plugarii d-tale, nu ai venit aci și te-ai dus acolo?

D-l Octavian Goga: Dragă doctore, să-mi dai voie să-ți răspund la acest ton familiar, a doi oameni care au raporturi personale... (Ilaritate pe băncile Partidului Național-Creștin).

D-l dr. N. Lupu: D-le Goga, admiră te rog râsul inteligent al d-lui Robu, asupra prieteniei mele, de 20 de ani, cu d-ta

D-l Nichifor Robu: Dacă vorbești de prietenie, atunci mai bine să ne referim la tovărășia d-tale pe chestiunea Skoda!

(Întreruperi mare sgomot)...

D-l Octavian Goga: D-lor deputații repet apelul meu care l-am făcut: să păstrați liniștea și calmul necesar; să nu faceți intervențiuni iritante și să mergem în seninătate cu discuția până la sfârșit, pentrucă, întru cât mă privește, eu fac o liniștită și crudă analiză, pe care vreau să o duc până la capăt, fără să am nevoie de nici o intervențiune.

D-lui Dr. Lupu îi pot răspunde foarte ușor la întrebarea: „de ce nu ai venit pe aceste bănci?” Nu am venit, fiindcă nu te găseam acolo, (Mare ilaritate).

Desigur, d-lor, că în mod normal această ideologie, care năzuia să pună pe țăran în drepturile lui, acordându-i întâi votul apoi proprietatea, nu se putea opri aci, ci trebuia să intre în toate consecințele și în toate atributele logice ale acestor schimbări. Odată cu schimbarea de structură de gândire la conducerea țării trebuia să se intre și în toate consecințele logice.

Dv. spuneți: credit agricol. De sigur că da; însă eu nu vreau să intru acum pe acest teren. Vă dau tot programul pe care îl avem în față, întemeiat tocmai pe ideea că pe această clasă rurală noi trebue să o punem în valoare.

D-l I. Mihalache: De ce vă mai ocupați de ea dacă se

ocupă clasa dirigentă.

D-l Octavian Goga: De ce mă ocup? Îmi permit și eu să mă ocup! Cred că nu ai pus monopol d-ta pe această chestiune. (Ilaritate, aplause pe bancile Blocului Parlamentar Național).

D-l I. Mihalache: Pare că aceasta este teza d-tale: clasele dirigente se ocupă singure de această chestiune; nu mai este nevoie să se ocupe și alții.

D-l Octavian Goga: Vă rog să mă urmăriți. Aveți mijloace ca, urmărind cuvântarea mea, să constatați punctele ei vulnerabile și acolo să apăsați dv. Deocamdată, însă, cred că nu este nimic vulnerabil în ce-am spus.

Eu fac aici — pe un ton obiectiv — pe observatorul social și politic de după războiu.

Cuvântul meu poate să-l controleze oricine; nu se încadrează pur și simplu în logica strâmtă a unui partid. Eu spun adevăruri organice, așa cum se reflectă ele în judecata mea și trag consecințe din ele.

Dv., ați înveninat atmosfera, ați creat o atmosferă de ostilitate reciprocă. În loc să domine în această țară, după o așteptare îndelungată de o mie de ani, spiritul național cu toate consecințele lui, ați împărțit-o pe revendicări de clase și atunci s'au divizat energiile noastre pe care întregi trebuia să le aruncăm în cumpănă pentru câștigarea consolidării noastre de Stat.

Iată ceva din vocabularul dv,: dv, și acum, de exemplu,— de atunci necontenit — aruncați cuvântul „ciocoi”.

Ei bine, cuvintele acoperă noțiuni, noțiunile își au desfășurarea lor istorică.

Noi știm ce înseamnă ciocoi, și cei vechi și cei noi; noi știm ce a scris Filimon; noi cunoaștem folklorul; noi cunoaștem cântecele populare.

D-l I. Mihalache: Coșbuc, pe care l-ați citat adineauri.

D-l Octavian Goga: Se pare că l'am citit și pe Coșbuc. (Ilaritate).

Ei bine, d-lor deputați, toate acestea își au desfășurarea lor istorică. Dv, însă aruncați în mod anacronic acest cuvânt, după răsboiu, îl puneți în circulație numai fiindcă mai credeți că el mai poate să mai acopere o noțiune de ură socială pe care să o stârniți, să o aruncați în lume și să o schimbați în bani mărunți, adică politicește, pentru profitul partidului dv.

Ce înseamnă „ciocoi”? Ciocoiul este improvizatul, ciocoiul este parvenitul, ciocoiul este omul care cu câștiguri ilicite și de obicei pe spinarea Statului a ajuns să se înțolească; ciocoi este acela care se duce astăzi inconștient, nepriceput și necultural, cu blana luată din banii țării, la Veneția, să vadă, porumbii de la Sant-Marco, și să nu priceapă nimic. (Ilaritate).

Ciocoi înseamnă unul care astăzi s'a improvizat. Unde mai sunt ciocoii? Eu nu vreau să zic că-i caut la dv. (Ilaritate, aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național).

D-l I. Mihalache: Vasăzică, există și suntem noi. Aceasta este logică de poet!

D-l Octavian Goga: Oricât m'ați întrerupe nu mă veți sili să pun nume proprii: Pe acestea le pun prietenii mei și opinia publică. Dar vă spun sincer că este un fenomen așa de anacronic și nepotrivit...... Eu de exemplu, care odinioară am auzit de ciocoi, mă duc prin case bătrânești de boieri — vă învit și pe dv. să vă duceți. Sunt interioare sărace, în care este o mobilă ieșită la soare, în care se văd pe pereți pete îngălbenite, fiincă lipsesc tablourile care s'au vândut, în care se întrunesc 14 oameni desueți, care stau de vorbă, se respectă, se ascultă unul pe altul, plini de cuviință și discută probleme intelectuale, câteodată realmente anacronice. Mă uit la acești oameni și văd că unii sunt cu coatele roase și cu ghetele scâlciate, încât mă prinde un sentiment de îndurerare văzând această discon-tinuitate în viața noastră publică, văzând generațiile care se duc, imposibilitatea de a trece de la o generație la alta, pentru a realiza o acumulare de energie.

Desigur, vin forțe noi, în rândunle care vin se găsesc energii noi. Dar cum putem, în virtutea acestor energii noi, să aruncăm cuvântul de „ciocoi”, acelora care abia își trag sutletul în oase și care cu sentimentul lor de cuviință, față de țărani și cu patriotismul lor și cu generozitatea lor, n'au îndrăsnit nici unul să ridice cuvântul, ca să apere marea proprietate și au dat toate latifundiile? Să-i lăsăm în pace, d-lor!

Iată, însă, ce am de spus. Eu nu mă ocup de guvernarea dv. fiindca nu vreau să stârnesc opoziții, care ar putea, în fața unor fapte concrete, să ia un caracter mai violent; însă, să nu vă supărați dacă de doctrină, de quasi-doctrină, de aparența de doctrină trebue să mă ocup, fiindcă dv, de doi ani de zile ați aruncat în circulație o nouă lozincă, care se plimbă de la un capăt al țării la altul, lozinca „Statului țărănesc”.

D-lor, mă întreb și eu; ce este acest „Stat țărănesc”? Nu am găsit încă o carte serioasă, o opera de politică sau de sociologie, în care această doctrină să fie înfățișată. Ea este o doctrină, care se plimbă. Și atunci, trebuie să mă gândesc: ce este „Statul țărănesc”? Și iată ce zic.

D-lor, eu cred că în zilele noastre de acum toate străduințele trebuie să se îmbine ca noi să creiem o platformă de solidaritate de gândire, o solidantate socială din vârtul piramidei și până jos, ca să consolidăm Statul.

Așazisul „Stat țărănesc”.

„Stat țărănesc”! D-lor, noi suntem într'o faza de evoluție o fază de evoluție din punct de vedere cultural, social și economic, o fază de evoluție care nu este din cele mai fericite; fiindcă vă dați seama că noi suntem rezultatul unor împrejurări de cari nici măcar nu răspundem. Am fost guvernați de State străine; am luptat cu aparatul de Stat, ambele flancuri ale României Mame, sunt flancuri oropsite, în care nu s'a putut forma însă o clasă conducătoare, fiindcă luptam cu Statul. Ei bine, zic; noi, astăzi trebuie să avem o concepție totalitară a energiilor naționale, nu o concepție de clasă.

Ce se întâmpla? Statul țărănesc. Noi, vrem să creiem o civilizație. Civilizația nu se poate creea decât ieșind din faza de evoluție, în care ne găsim, mergând înainte pe etape și în acest scop realizând suprema noastră legitimare pe glob; civilizația românească.

Cum vreți dv, să ne încremeniți în această fază, pe care am moștenit-o grație împrejurărilor nenorocite din trecut și pedeasupra tuturor străduințelor noastre intelectuale, sociale de diferențiere pe etape, să așterneți un cojoc țărănesc, care să niveleze totul și să dea un caracter definitiv unei faze de evoluție...

Aceasta este, după părerea mea, o aberație; nu se poate justifica in mod logic. D-nii mei, eu fac apel la judecata dv.; chestiunile pe care le analizez, desigur că au fond politic, dar depășesc cadrele mici de probleme politice, mici, curente și aș vrea să angajez Camera și opinia publică la o operă de analiză morală ca și când, stând în fața probelor, am avea un moment de reculegere, ne coborîm în noi înșine și căutăm să le examinăm.

Aceasta este o fază în care ne găsim. Atunci ce este, de exemplu la lumina acestei judecăți, pe care vă rog să o combateți, ce este Statul țărănesc în ordinea politică?

Este ca fazei actuale să-i dai un caracter definitiv, este ca și când în ordinea literară nu am admite decât folklorul, am repudia literatura cultă, ca și când în ordinea muzicală, ai detesta simfoniile lui Beethoven și te-ai mulțumi cu chiuiturile de la horă. D-lor, așa este, ca în ordinea politică, fazei actuale să-i dai un caracter de definitivat, (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național).

D-lor, dar dacă din punctul de vedere al unui examen teoretic această lozincă nu rezistă cel puțin la lumina judecății mele, atunci mă întreb: există undeva pe planetă un fel de asemenea înjghebare, care, în ordinea practică, să ne înfățișeze un stat țărănesc.

D-lor, nu știu. Știu atât, că a existat în Bulgaria, l-a încercat Stambolinski și a plătit cu capul.

Eu l-am cunoscut pe acest curios exemplar. Fiind la guvern, el a crezut că trebue să ne facă o vizită. Vă asigur că urmăream cu interes încercarea statului vecin: eu nici odată nu disprețuesc nici pe vecinii noștri și, în special, nu disprețuesc poporul bulgar, care este un popor cu însușiri de muncă ce trebue să găsească un ecou în aprecierea noastră. Se poate că este chiar o lacună personală, pentru orientările mele, că n'am putut încă să merg în Bulgaria să văd realitatea de acolo.

Așa dar, d-lor, Stambolinski era un exemplar curios de îndrăsneală și ingenuitate — o ciudată ingenuitate balcanică. Când a venit la noi aci, el a luat contact cu mine — făceam parte din guvernul d-lui general Averescu — spunându-mi printr'un traducător, ceea ce el credea că trebue să insinueze dela om politic la om politic: că ar fi bme să se înțeleagă el cu mine peste capul ciocoilor de la București. Vorbea și el de ciocoi.

Și atunci, l-am întrebat, ce este statul țărănesc. El mi-a fixat așa noțiunea: Statul țărănesc este lupta satelor contra orașelor, lupta agrarianismului contra industrianismului.

Iată ideia lui formulată limpede, categoric.

Pentru această ideie el a ieșit pe arenă, a început lupta, a dat-o și a plătit-o cu capul.

D-lor, dv. nu sunteți așa de sinceri. Eu și ingenuitatea dv. o contest. Dv. nu lansați pe față, deși spuneți că veniți aci să dărâmați Babilonul și târnăcoapele dv. au să facă praf Sodoma și Gomora. Nu ați afișat limpede lupta satelor și cine luptă.

Pentru ce? Pentrucă sunteți etorogeni.

D-l profesor A. C. Cuza : Pentrucă la orașe sunt jidani pe care dumnealor îi susțin. (Ilaritate).

D-l Octavian Goga: Dv. sunteți eterogeni, nu sunteți o masă rurală, care vine în conștiința dreptului ei să-și afirme adevărul. D-l Mihalache nu este un șef de țărani cu privire amenințătoare, și cu strigătul foamei, nu este un Spartacus. Nu d-lor dumnealui este șeful unei cete foarte eterogene. Mai întâiu este eterogenă ca un fel de compoziție socială și, în al doilea rând eterogenă din punctul de vedere național, pentrucă d-l Cuza are perfectă dreptate, nu vă supărați, dar eu cred că Zipstein dela Tighina nu este un rural, el reprezintă psihologia de gheto, este perfect citadin, el nu se poate pune de acord cu Tudor Vladimirescu. (Mare ilaritate, aplause pe bâncile Blocului Parlamentar Național și ale Majorității).

D-l J. Mihalache: De ce nu-l citați pe profesorul universitar Ciobanul dela Tighina, șeful organizației noastre de acolo.

O voce de pe băncile Partidului Național-Țărănesc: Colegul dv. dela Academie.

D-l Octavian Goga: Ce legătură are ciobanul cu Academia.

Dar în al doilea rând, lupta agrarianismului lupta gliei, lupta ogoareler împotriva mașinilor nu ați declanșat-o. Vorbiți în numele ideii agrare ultragiate, pentru ca în revendicările dv. să fiți antiindustrialiști? Nu sunteți.

D-l I. Mihalache: Vreți să vă audă banca ministerială? De ce nu vă adresați și nouă?

D-l Octavian Goga: Imediat, vreau numai să termin, pentrucă am scrupule literare. (Mare ilaritate pe bănclie Blocului Parlamentar Național și ale majorității).

D-l I. Mihalache: Credeam că liberale. Aveți mai mult scrupule liberale decât literare.

D-l Octavian Goga: Am scrupule literare, nu pot să am scrupule liberale, fiindcă eu am avut scrupule literare pe vremea aceia când d-ta erai la abecedar. (Mare ilaritate pe băncile Blocului Parlamentar Național și ale majorității, strigăte de bravo).

D-l I. Mihalache: D-le Goga, dece nu vă amintiți și de momentele când eu eram în tranșee și d-ta erai voluntar la Oltenița. Mă aștept să dai și lecții de vitejie; ești în stare!

D-l dr. Aurel Dobrescu: După ce ai fugit dela front.

D-l Octavian Goga: Minți nerușinat. (Protestări, mare sgomot).

D-l dr. Aurel Dobrescu: (Arătând câtre d-l Octavian

Goga) la milioane dela „Mica” dumnealui! (Sgomot). (În acest moment d-l deputat I. Ianculescu din Blocul Parlamentar Național vine la d-l deputat dr. Aurel Dobrescu, și-l lovește cu palma peste față. Se naște o busculadă între membrii Partidului Național-Țărănesc și ai Blocului Parlamentar Național. Se produce tumult în Adunare).

— Ședința se suspendă.

— La redeschidere.

D-l G. Folino, vicepreședinte: D-lor deputati, sunt în penibila situație de a face din nou apel la sancțiunile regulamentare. În această incintă nu recunosc arma de a lupta, decât spiritualitatea și cuvântul; nici vociferarea, nici gestul.

Pentru vociferare, chem la ordine pe d-l deputat dr. Aurel Dobrescu, cu înscriere în procesul-verbal. (Aplause pe băncile Partidului Național-Creștin), iar pentru lovire cer încuviințarea dv. pentru trimiterea în fața comisiei de disciplină a d-lui deputat Ianculescu.

D-l dr. Aurel Dobrescu: D-le președinte, cer cuvântul

în chestiune personală,

D-l G. Fotino, vicepreședinte: D-lor deputati, dând cuvântul în continuare d-lui deputat Octavian Goga, vă rog și pe unii și pe ceilalți să răspundeți la apelul, pe care vi l-am făcut urmând ca discuția să aibă loc într'o atmosferă liniștită.

D-l dr. N. Lup: D-le președinte, recomandați d-lui Goga să nu fie așa de crud cu noi. (Ilaritate)

D-l Octavian Goga: D-le dr. Lupu, d-ta n'ai fost crud?

D-l dr. N. Lupu: D-le Goga, cu dta n'am fost crud niciodată, am fost dulce. (Ilaritate).

D-l I. Mihalache: D-l Goga, să fie cât de crud; sălbatic chiar, dar să fie drept.

D-l Octavian Goga: D-nii mei, nu știu ce doare mai tare: continuarea unei analize, sau rectificarea unor calomnii?

Vedeți, trebuie să opresc să se prăvălească tot felul de minciuni asupra mea, de oameni care au fost la buza pușcăriei, spunându-se de mine lucruri, pe care toată țara le știe cum sunt.

D-lor, să fim drepți. În privința aceasta, fac apel la d-l dr. Lupu.

Cum poate domnul acesta să asvârle asupra mea toate lăturile pe care le are hârdăul unui cap, care niciodată nu s'a mărturisit aici? (Aplause prelungite pe băncile Partidului Național-Creștin).

Cum poate să spună domnul acesta că eu mănânc milioane dela Mica? Ce milioane mănânc eu dela Mica?

Sunt președintele consiliului de administratie la o societate, unde sunt numai Români. Este o rușine aceasta, d-lor?

Voci de pe băncile Partidului Național-Creștin: Nu.

D-l Octavian Goga: În al doilea rând, am aici — pentrucă mă înarmez față de orice atac — în buzunarul meu, retragerea mea din orice coniiliu de administrație. (Aplause pe băncile Partidulul Național-Creștin), și v'o prezint. Cum vine atunci, cu gura plină de bale și de injurii, domnul acesta și îmi strigă că mănânc milioane dela Mica? (Aplause pe băncile Partidului Național-Creștin).

D-le Mihalache, să ne mai înțelegem și pe cealaltă chestiune; s'a spus că n'am fost soldat.

N'am fost soldat; n'am fost pe front.

D-l V. T. Prelipceanu: Dar dv. ați pregătit sufletește soldații. (Aplauze pe băncile Partidului Național-Creștin.)

D-l Octavian Goga: Pentru ce? Pentrucă pe timpul regimului maghiar mă găseam în străinătate, atunci când trebuia să mă prezint la recrutare și nu era pentru mine o plăcere să fac serviciul militar în armata austriacă. Astfel, s'a făcut că n'am fost soldat. Am venit aici în țară, cu fratele meu, la vârsta — socotiți și dv. de câți ani am fost atunci — și am fost chemați amândoi în regimentul 80. Nu se primeau voluntari atunci. Fratele meu a spus: Mă duc pe front. Și eu am mers cu regimentul 80 și am stat cu colonelul Vlădescu, aderentul d-tale, d-le dr. Lupu, care a publicat sub proprie semnătură că, după căderea Turtucaiei, un batalion, care a mai rămas alături de care eram și eu cu fratele meu, s'a dus în luptele dela Turtucaia, iar pe mine m'au chemat la București, pentrucă nu puteam să fac nici o treaba în catitatea mea de nefost soldat. Acest lucru îl certifică generalul Vlădescu în mod public, iar fratele meu s'a dus dincolo și a rămas schilav pe câmpul de războiu, necerând pentru aceasta niciun fel de satisfacție acestei țări, în care atâți inconștienți au întins, la toate ghișeurile țării, amândouă mâinile. (Aplause prelungite pe băncile Partidului Național Creștin).

Iată situațiunea. Acum merg mai departe.

Dacă cu asemenea mentalitate, dacă cu asemenea injurii, dacă cu acemenea trivalități opriți sporul gândului unui om, atunci, d-lor, sunteți jos de tot! (Aplause pe băncile Partidului Național-Creștin).

Pe dv. noi vă vom învinge, fiindcă superioritatea de materie cenușie hotărăște în vieața aceasta. (Ilaritate aplause).

Spuneam, d-nii mei, că dv, nu afișați limpede lupta satelor contra orașelor, cum făcea Stambuliski. Sunteți în imposibilitate, fiindcă, de! sunteți eterogeni; al doilea, nici în lupta agrarianismului contra industrialismului, nu v'ați angajat fiindcă în guvernările dv, industrialismul a fost foarte, foarte sprijinit, fără scrupule chiar, de regimul pentru favorizarea industriei naționale. Nu-mi închipui că, într'o ideie de luptă a agrarianismului contra industrialismului, v'ați pus de acord, de exemplu cu d-l Auschnit, d-le Madgearu! (Ilaritate, aplause pe băncile Partidului Național-Creștin).

D-l Virgil Madgearu: Cer cuvântul în chestie personală, (Intreruperi).

D-l Octavian Goga: D-le Madgearu, nu vă agitați așa de tare, pentrucă mi se pare că veți mai avea chestiuni personale cu mine.

Ați fi putut să le adunați pe toate laolaltă și atunci, la urmă, să faceți răbufnirea cea mare a dv., în această Cameră.

D-lor, mă întreb: ce este „Stat țărănesc”? Pentrucă mai văd și o altă declarațiune, cum este de exemplu a d-lui Costăchescu dela Iași, care în cadrul unui interview, pe care l-a acordat unei gazete, pune în fața noastră un fel de program, absolut burghez, cu o judecată normală, cu o judecată totalitară spunând că nu va fi nici un fel de preferință specială; că vom avea în vedere pe țărani și ca pe baza lor să clădim un Stat normal, așa cum îl avem în vedere aproape cu toții.

Așa spune d-l Costăchescu la Iași și aș putea să citez acest model de judecată burgheză, pe care o reflectează în expunerea d-sale.

Ei bine, atunci spun; văd că azi ideia Statului țărănesc așa cum se prezintă, parcă nu a mai fost formulată de nimeni!

Atunci ce este? Este o loznică nouă de agitațiuni în arsenalul dv.; un nou tăciune pe care voiți să-l aprindeți și să-l svârliți în masele populare. Credeți că din nou psihologia maselor poate fi răscolită de această lozincă.

Dar, mai este ceva, să mă ertați, — și să nu vă supărați din nou, — eu care caut să examinez lucrurile puțin mai adânc, dincolo de fațada lor, cred că este și un fel — încăodată, d-le Mihalache, nu vă supărați — un caz de autolegitimare a dv., adică un caz de legitimare a calității dv. de șef îndrumător al țărănismului; oare cum este un caz psihologic!

Eu am scris un articol de analiză sufletească, psihologică a dv, în „Odiseia unei cămăși”... (Ilaritate).

D-l I. Mihalache: O să facem și noi odată „Odiseia unei conștiinți”,

D-l Octavian Goga: Eu primesc și aș fi foarte bucuros să văd o analiză psihologică semnată de dv.! (Ilaritate, aplause pe băncile Partidului Național-Creștin).

În orice caz, lăsați-mă să fiu în așteptare și până atunci lăsați-mă să fac o mică analiză și aici.

D-l I. Mihalache: Analizele mele psihologice au dus la rezultatul că am format, prin munca mea modestă de învâțător sătesc, care crede în ceva, cea mai formidabilă forță politică. D-ta distrugi forțele politice pe rând tot așa cum o să distrugi și pe aceasta în care te găsești acum.

D-l Oclavian Goga: Vom mai vorbi noi despre cât este de formidabilă forța dv. politică și vor veni și alții și-o vor verifica. Dar eu ziceam că la dv. este un caz psihologic. Eu vorbeam de faza de evoluție în care se găsește țara noastră și arătam că și pe dv., în calitatea în care vă găseați, v'au suprins evenimentele într'o fază de evoluție. Și dv, veniți astăzi să legitimați propria dv. personahtate, așa cum este ea și să-i dați un fel de justificare, quasi teoretică, în fața țării, fiindcă dv. ziceți că sunteți țărani.

D-l I. Mihalache: Și lumea se ia pur și simplu, așa, după noil

D-l Octavian Goga: Nu, d-le Mihalache, lumea nu se prea ia după dv. (Ilaritate, aplause pe băncile Partidului Național-Creștin și pe băncile majorității).) Eu vreau însă să fac analiza, începând de acolo de unde ați pomit dv.

D-l I. Mihalache: Dece nu începeți analiza dela Eminescu, căci și el a vorbit despre Statul țărănesc?

D-l Octavian Goga: Nu, d-le Mihalache, doctrina lui Eminescu era doctrină conservatoare. Dați-mi voie să vă recomand să-l citiți încă odată. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național).

D-l I. Mihalache: Lectura mea este proaspătă de tot. Alaltăeri l-am citit și am văzut cum condamnă „clasa patriotarzilor”.

D-l Octavian Goga: Dar stătea pe baza boerimii de baștină. Citiți cartea lui Călinescu și veți vedea judecata conservatoare a lui Eminescu.

D-l I. Mihalache: Am citit-o.

D-l Octavian Goga: Atunci n'ai înțeles-o. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național).

D-l I. Mihalache: Este foarte interesant cum cel ce nu crede în nimic, zeflemisete pw cel ce crede (Aplause pe băncile

D-l. Octavian Goga: D-ta ești cam îndrăzneț în vorbe, când spul că eu nu cred în nimic.

D-l I. Mihalache: Pardon! crezi și crezi în toate pe rând.

D-l Octavian Goga: Eu nu știu dacă pot să fac o invitație dela autor la cititor; dar eu te rog să-mi arăți în scrisul meu, dincolo de mici contingențe politice, judecata mea. Ce am spus la tribună astăzi și ce am spus, spre exemplu, joi, totul este arhispus în articolele mele, în cărțile mele.

D-l I. Mihalache: Te rog să-mi acorzi numai două minute, să vezi cum te pun pe două coloane.

D-l Nichifor Robu: După ce îl vei citi pe Eminescu.

D-l Octavian Goga: Față de marile probleme cari mă preocupă, eu am păstrat întotdeauna aceiași judecată. Natural, sunt oameni, personalități în cadrul științei sau al literaturii, oameni de mâna întăi, care pot, în cursul vieții, să aibă puncte de vedere diferite. Să nu crezi d-ta că pentru un om cu scrupule intelectuale, acestea constitue o compromitere. Nu, d-le Mihalache.

D-l I Mihalache: Vorbiți acum și de cei politici?

D-l Octavian Goga: Și de aceștia. În ce mă privește, spre exemplu, dv. veți spune că am fost cu generalul Averescu și că am plecat dela generalul Averescu. Da, am fost cu generalul Averescu, am justificat în fața țării, de ce am fost cu generalul Averescu. Dar știți de ce am plecat?

D-l I. Mihalache: Încă nu știm.

D-l Octavian Goga: De când am plecat dela generalul Averescu, felul de a mă despărți de d-sa nu a fost așa cum au fost despărțirile dv.; la mine a fost cu eleganță și cu tăcere, iar la tribuna acestei Camere am avut onoarea să apăr pe generalul Averescu, după ce ne-am despărțit, când s'a venit cu trivialități și înjurii la adresa d-sale.

Aceasta se poate întâmpla în vieață; cugetările trebuie să le păstrăm în linia noastră dreaptă.

D-l I. Mihalache: Pe acelea vream să vi le documentez în două minute.

D-l Octavian Goga: În ce am scris eu, mă găsesc în bună orânduială.

Spuneam, d-lor, că d-l Mihalache vrea oarecum să-și facă o autolegitimare. Aceasta este psihologia d-sale.

D-le Mihalache, să nu te superi, fiindcă eu îmi iau oarecum această îndatorire asupra mea, ca să mă cobor în psihologia dumnitale și s'o analizez.

D-l I. Mlhalache: Nu mă supăr. Dar ori este dialog, ori este monolog.

Dta faci dialog, însă nu-mi dai voie să-ți răspund.

D-l Oclavian Goga: Eu fac monolog aici. (Ilaritate). Analizând psihologia d-tale, eu nu te ultragiez. Nu vreau să-ți spun că îți fac onoare, dar cred că oricine dacă vrea să descurce firile psihice ale cuiva — nu în mod injurios — și caută să intre în rosturile lui de simțire, această nu înseamnă o

injurie.

Așa mă cobor și eu. Sunt pe un tărâm ipotetic. Câteodată poate greșesc. Țara va spune dacă da sau ba.

Eu îmi spun: dv. cu portul dv., pe care îl practicați când sunteti aici — fiindcă după ce treceți peste frontieră îl schimbați — legitimând statul țărănesc, vă legitimați pe dv.

Mă gândesc de exemplu, câte odată ce ar fi dacă dv. ați avea norocul pe care nu m'a impărtășit nici pe mine soarta, să aveți un fiu și să vă găsiți față în fată cu fiul dv., care în mod normal ar trece prin toate etapele de invățătură; și stând, față în față, ați reprezenta două generații, dar poate și două etape de cultură? S'ar petrece cu dv. ce se petrecea în romanul lui Turghenief, când vorbea de două generații sau de pârinți și fii. Accentuând teoria statului țărănesc, dv. ați bara drumurile copilului dv. în străduințele lui culturale, și v'ați găsi față în față două generații între care se deschide o prăpastie.

Eu nu vă învăț pe dv., pentru că dv. nu veți primi din partea unui adversar să vă călăuzească el firele propriei dv. psihologii; dar poate unii gândesc că ar putea să se apropie de această problemă și la lumina ei s'ar rosti câteva adevăruri de care nu mai vreau să mai mă apropii, ca să nu vă mai supăr.

Dar aici sunt și alte cazuri individuale în legătură cu mișcarea dv., cazuri psihologice mult mai simple, mult mai simpliste, mult mai ușor de disecat și de explicat.

Iată de exemplu cazul d-lui Madgearu.

S'au aninat așa de această mișcare populară tărănistă o mulțime de oameni, care prin faptura lor, prin mentalitatea lor, prin judecata lor nu au nimic rural. (Aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național).

D-l Virgil Madgearu: D-le Goga, de 18 ani eu am aceleaș convingeri și stau pe acetaș drum și voi sta toată viața mea pe acelaș drum, fiindcă este drumul unor convingeri sincere și adânci.

D-l Octavian Goga: Dv. ziceți, ca ceva extraordinar, că

vă găsiți todeauna pe acelaș drum, convingeri stabile, convingeri categorice aceleași totdeauna. Pricep și eu! V'ați aninat de o mișcare, al cărui profitor sunteti, n'aveți nimic deaface cu ea, nu sunteți rural deloc, sunteți citadin absolut. Ba mai mult, vă găsesc, dacă nu vă suparați — fiindcă dv. vă supărați ușor și o să-mi prilejuiți o serie de chestiuni personale — dv, vă găsiți într'o disonaniță sufletească cu propria dv. mișcare; ceva mai mult, într'o disonanță aproape penibilă cu ambianța, cu felul nostru de a gândi pe deasupra partidelor politice, aș zice cu sufletul nostru general. Iată: dv. sunteți totdeauna sentețios, totdeauna afirmativ, totdeauna sgomotos, într'o tară în care poporul este blând, sceptic, cu inclinări spre ironie. Disonanță de suflet. Coborâți-vă odata și analizați acest lucru și atunci d-le Madgearu, vei înțelege că trebuie să vă încadrați cel puțin pe ziua de mâine într'o atitudine de quasinormalitate. Puneți-vă de acord cu psihologia curentă a sufletului românesc și atunci vom putea să vorbim; dar pănă atunci va fi greu.

Iată, d-le Madgearu, ce pot să vă spun, și mă opresc aici pentrucă probabil aveți o chestiune personală și atunci vă voiu răspunde mai mult.

D-l Virgil Madgearu: Da.

D-l Octavian Goga: D-lor, mă opresc aici, la această analiză și mă rezum, zicând că am avut nevoie de o pace socială în Țara Românească, am avut nevoie de o liniște în care să clădim. Concepția normală nu poate fi decât naționalism totalitar care ține toate clasele la o laltă și într'o periodă de liniște creiază statul român, care este pândit de dușmanii din afară și de dușmanii dinăuntru. Lupta de clasă, în asemenea împrejurări, este păgubitoare, este în contra interesului statului român. Dv. sunteți râspunzători pentru acest trecut, al urei declanșate într'o vreme când aveam nevoie de repaus pentru muncă. Dv., cred că pe viitor va trebui să vă potoliți această linie de agitație pe care ați inaugurat-o. Dacă nu o veți face dv. se va însărcina viața politica, ea însăși, să vă dea răspunsul.

Greșita atitudine a partidului liberal.

Și acum, d-lor, vă rog să-mi îngăduiți să fac, în câteva cuvinte, un succint examen și al Partidului Liberal, pentrucă datoria mea este să privesc în față cu ochii deschiși și cu judecata calmă toate forțele politice care reclamă controlul țării.

D-lor vă voiu vorbi tot cu sinceritatea care onorează reciproc și pe acela care o ridică, și pe acela care o ascultă. Sincer vorbind, nu aș putea să nu accentuez respectul pe care l-am avut și care nu este un respect individual, ci istoric al țării pentru figurile proeminente ale Partidului Liberal în trecut.

Cine nu-și dă seama că pentru clădirea României moderne, pentru opera Unirii, pentru opera de civilizație, după cum la Biblie se spune; la început a fost cuvântul, la noi se poate spune în ordinea politică; la început a fost Cogălniceanu?

Cine nu-și da seama de opera constructivă în ideia de Stat de opera care a pus piatra unghiulară a formației noastre de Stat, din care pe urmă s'a desfășurat vieața amplă de astăzi, a lui Ion Brătianu?

Cine nu-și dă seama de rolul istoric de mare echilibrator, care s'a descurcat prin atâtea frământări ale evenimentelor mondiale, al lui Ion Brătianu cel tânăr, care totdeauna a avut un fir, care l-a călăuzit: firul sentimentului patriotic și care a dat la sfârșitul năzuințelor sale, România de astăzi?

Respectul meu pentru munca Partidului Liberal, pentru proeminentele figuri ale Partidului Liberal din trecut se încadrează în istorie; nu este un respect individual, ci un respect împărtășit de toți acei cari, cu obiectivitate și cu pricepere, urmăresc desfășurarea evenimentelor istorice la noi.

Trebuie însă tot cu sinceritate să vă fac o mărturisire. Eu m'am înșelat în prevederile mele politice, am crezut că, după război, Partidul Liberal are să intre într'o eclipsă și că politicește rolul lui are să fie redus. De ce credeam eu aceasta? Pentrucă o doctrină politică nu se înfățișază în mod izolat într'un Stat; ea trebuie să se găsească într'o corelație normală cu marile mișcări, care zbuciumă continentul. Atunci, la începutul veacului al XX-lea, cu cât trecea vremea, am inregistrat un fenomen pe care l-au înregistrat și alții în mod obiectiv: eclipsa liberalismului. Acest fenomen merge înainte, se continuă și se propagă. În Belgia, unde era mișcarea liberală și care își avea rostul ei, s'a eclipsat, iar în Englitera, patria clasică a liberalismului dv. ați văzut că în alegerile din urmă au fost 4 deputați legați de Lloyd George. Lumea merge spre alte diferențieri, în alt sens, ideile de dreapta, pe deoparte, și ideile de stânga de cealaltă parte, spre o bifurcatie, în care nu știam cum își va găsi rostul Partidul Liberal.

Dar mai era o chestiune. Operațiunile politice ale Partidului Liberal se făceau numai pe solul patriei mume. Configurația solului s'a schimbat. Îmi închipuiam: dispare cauza, dispare și efectul și îmi ziceam: vom avea o slăbire a Partidului Liberal în acțiunea lui, așa că desfășurarea istorică a dv., eu o privesc sub acest unghiu: deoparte al continentului, iar de altă parte al configurației solului schimbat.

Atunci mă întreb câteodată: dece m'am înșelat, deși am avut și am dreptate în permizele mele? Aceasta se explică prin două lucruri; pe de o parte se explică, cred eu, printr'un proces de tardivitate de recepțiune a societății noastre. Fenomenele ideologice și politice în transplantarea lor, în drumul lor din Occident spre Orient, fac un drum lent, se propagă încet. Dv. știți foarte bine că sunt forme care s'au înregistrat acum 20 de ani, în domeniul intelectual, sau în domeniul literar, sau în domeniul muzical, sau în domeniul politic, să zicem în Europa Centrală, și le găsiți în mod anacronic acum într'un faubourg dela Calcuta. Tardivitate de recepție.

Dar mai este încă ceva. Dv. v'ați însușit, de câte ori s'a ivit, idei care nu vă aparțineau și care erau scoase la suprafață de frământări politice și le-ați scris pe steagul dv. Nu ați isbutit totdeauna să le realizați și nici nu le-ați realizat, câteodată le-ați compromis.

Iată, de exemplu, ultima desfășurare a concepției politice la noi și mai ales a sentimentului maselor. Dv, știți că ideia națională s'a ridicat pe primul plan. S'a cerut, de pildă, respectarea muncii naționale. Din toate părțile vi s'a arătat cu un lux mare de argumente, că trebuie primatul muncii românești.

Dv., deși ca doctrină, prin liberalisinul dv., nu erați indicați să o faceți, v'ați înscris aceste revendicări, ați făcut legea, dar uitați-vă în propria dv. conștiință, examinați realitatea țării și veți vedea, d-nii mei, că nu s'a atins scopul care se avea în vedere. Și au s'a atins scopul care se avea în vedere, pentru ce?

Pentrucă nu s'au urmărit, conform impulsurilor categorice pe care le dă un program bine definit unei idei. Aceasta este realitatea.

Am vorbit despre dumnealor și am spus că nu mă ocup de guvernarea dumnealor. Mi-ar fi foarte ușor să mă ocup de guvernarea dv. Nu mă ocup însă nici de această guvernare, fiindca am făcut, în tot ceea ce am făcut aci, un examen de doctrină. Totuși, există o chestiune asupra căreia îmi permit să vă atrag atențiunea și pe care o vorbesc aici ca om politic: este chestiunea cenzurii și a stării de asediu.

D-lor, cred că este o mare greșeală. Eu, când dv. ați cerut-o, de acord cu alți oameni politici, pentru un timp de, am votat-o. Dar nu mi-am închipuit că vom întra într'o permanență de censură și într'o permanență de stare de asediu.

Prin aceasta se creiază, d-lor miniștri, un joc al aparențelor, care este păgubitor intereselor noastre naționale. Un joc al aparențelor întâiu pentru străinătate. Dv. știți foarte bine că după omorârea lui Dollfus la Viena, nu a trecut o săptămână, — deși era un zbucium interior extraordinar, deși se împușcau oamenii unii pe alțiî, — în momentul când nu au mai tost gloanțe de pușcă, s'a retras starea de asediu.

Cum vă puteți închipui dv., că la Viena, Care este azi un centru cultural, un centru intelectual, un centru muzical, lumea aceea, valurile de străini s'ar mai duce acolo, când ar fi o permanentă stare de asediu.

Și „mutatis mutandis”, gândiți-vă la noi...

D-l Emil Panaitescu: Nu e liberă presa dela Viena. Este mai greu ca la noi.

D-l Octavian Goga: Dar nu este stare de asediu. Presa își prmește inspirațiunile ei în marile probleme de Stat și în marile probleme de politică externă, dela guvern. Și este bine așa să fie, fiindcă guvernul își are răspunderea lui.

D-l Emil Panaitescu: Nimic din ceeace nu vrea guvernul nu se publică în presa dela Viena.

D-l Octavian Goga: Dar nu e mai puțin adevărat că nu există stare de asediu. Dacă ar fi stare de asediu, d-ta, d-le Panaitescu și cu mine nu ne mai ducem acolo. Și tot așa nu se fac afaceri și nu se fac tranzacții comerciale. Nu se acordă ușurări de ordin economic și nu se întră în niciun fel de contact economic cu state care de ani de-zile trăiesc sub stare de asediu și censură.

Lumea crede că noi suntem aci pe un vulcan. Nu este adevărat acel joc al aparențelor, din acest punct de vedere că suntem pe-un vulcan.

Și acum, d-lor, trec la efectele rele ale stării de asediu și ale censnrii, în ordinea internă.

D-lor în ordinea internă, eu cred că cu legile existente, gazetele care vor să facă scandal, pot să fie pur și simplu stăpânite. Cred că unanimitatea de simțire a poporulul românesc când vede că este pur și simplu căutarea de scandal, îți dă dreptate să pui pumnul într'o asemenea manifestație. Acesta este adevărul.

Eu însumi am confiscat gazete, de exemplu, în momente când acele gazete puneau în circulație lucruri care nu erau conforme, cu interesul meu de partid — căci m'am lăsat să fiu înjurat oricât pe această chestiune — dar cu interesele cele mari ale țării.

Nu este bine să treci în conștiința publică ideia că d-ta te temi. Dați-mi voie, este o diminuțiune de autoritate.

Mai este încă altceva; se compromite o idee. Starea de asediu cu severitatea ei, cu grava ei seriozitate, intervine atunci când țara se găsește la zile grele, la zile de primejdie, și atunci o pui în practică cu toate consecințele. Dar dacă d-ta Iași, zi cu zi, să se obișnuiască lumea cu această stare de asediu, ba ești silit să fii și indulgent în cadrul stării de asediu, atunci se compromite ideia și nu exista un special beneficiu pentru țară pe urma ei.

Iată observațiunile pe care le fac eu în calitatea mea de om care a avul ceva, în viață, aface cu ordinea țării și cu valurile de simțire din țară.

Aici mai este o chestiune care cred că fiind de foarte mare actualitate și privindu-mă pe mine de aproape în calitatea mea de fost ardelean, adică de ardelean nâscut acolo și trăit acolo, fără caracterul de regionalis : problema băncilor ardelenești, problemă pe care trebuie să o rezolvați cu o oră mai curând, nu fiindcă sunt bănci ardelenești, ci fiindcă interesează jumătate din populația țării și nu fiindcă ar fi pur și simplu o asociație bancară pe care dv. trebuie să o salvați.

Vă atrag atenția numai în treacăt și vă spun că 3.200 milioane avere națională se compromite prin căderea acestor bănci. Tot ce a agonisit acest Ardeal cu acumulările lui de energie, cu viața lui economicoasă, cu oamenii lui crescuți în apropierea elementului german, oameni liniștiți gospodari, totul se dă peste cap. Aci trebuie o acțiune repede și noi vom veni, sau veniți dv. cu o lege în care cele 147 bănci din Ardeal să le plasați pe legitimarea pe care ați dat-o Creditului Rural.

Cred că prin aceasta dv. salvați realmente osatura economică a unei jumătăți din țară, (Aplause pe băncile Bloculul Parlamentar Național și pe alte bănci).

Aveți în această privință justificarea perfactă de ordin istoric, aveți justificarea răposatului Ionel Brătianu care pela 1909—1910 când o bancă mare dîn Ardeal „Albina”, a căzut în suferință, a fost acela care, cu toate complicațiunile care puteau să intervie fiindcă cunoștea foarte bine configurația triplei alianțe, venind să ne plângem, a acordat un ajutor de reescont de 4 milioane lei aur dela Banca Națională și Banca Românească.

Deci aveți un drum pe cara l-ați deschis dv. și care în acelați timp este o recunoștere a dreptului de viabilitate a acestor bănci de o parte, dar este și un mare angajament pe care l-a luat atunci șeful Partidului Liberal. Aci nu poate fi privită problema din punct de vedere al concurenței, cum a fost privită, din nenorocire, în cursul vremii. În Ardeal trebuia să se clădească totul pe osatura economică pe care a moștenit-o poporul românesc atunci când lupta cu un stat ostil. Pe aceasta trebuia să se grefeze ajutorul frățesc; nu trebuiau instalate instituțiuni de concurență, trebuia să vină fratele, nu concurentul.

(Aplauze pe bâncile blocului Pariamentar Național).

Iată deci, d-lor problema și eu vă rog acum, în ultimele ore, să binevoiți s'o rezolvați,

D-l Victor Amonescu, ministru de finanțe: O vom rezolvi.

D-l Octavian Goga: D-lor, mă rezum. Posibilitățile mele vocale au fost puse la mare încercare și răbdarea dv. de asemenea.

Cred că în țara noastră astăzi este un proces de elaborare interioară. Vieața politică este o fluctuațiune permanentă. Adevărurile de astăzi sunt desmințite mâine. Noțiunile nu sunt permanente, ele sunt într'o continuă evoluție. Și atunci eu găsesc că țara noastră este în plin proces de elaborare politică

Dacă am vrea, în mod rezumativ, să trecem ca printr'o tendință de sinteză înaintea ochilor noștri valurile de popularitate, care au fost în această țară dela războiu încoace, eu cred că ele sunt următoarele:

Întâi, a fost valul de popularitate al generalului Averescu, care s'a elaborat în tranșee; era credința ce se pusese în comandantul din război, transpusă pe tărâmul politic. Acest val de popularitate a încetat. Rezoanele pentru care a încetat, aceasta este datoria istoriografului de mâine să le fixeze. În orice caz, nu eu sunt chemat să mă ocup de acest lucru. Pornirea mea de eleganță, care m'a condamnat la tăcere și la multe reticențe în această chestiune, vă rog să-mi permiteți s'o păstrez. Acesta a fost deci cel dintâi val.

Al doilea val de popularitate a fost al dv., al Partidului

Național-Țărănesc în care toate lucrurile se explică și atunci explicația și-o găsește acest val în organizarea instinctului urei de clasă de o parte și în organizarea instinctului regionalist de altă parte. Dv., nu vreau să vă mai repet, ați organizat ura de clasă și regionalismul.

D-lor, acestea sunt instincte de suprafața, nu sunt instincte de adâncime. Instinctul urei de clasă este destul de puternic, dar la noi în țara aceasta nu s'a practicat și deci se eclipsează. Apoi guvernarea dv. n'a fost de așa fel, iertați-mă, ca să constituie și mai departe o platformă de perpetuare a dv., în sentimentul public. Mai ales că la aceasta s'a adăugat faptul că au intervenit alte forte, alte energii, alte impulsuri de simțire și de gândire pe arena politică, care pe dv. v'au eclipsat. (Aplauze pe băncile Bloculul Partamentar Național).

În această situație, d-lor, stau și mă gândesc și caut să rostesc adevărul întreg. Aceasta am căutat în tot cursul cuvânrii mele — și am avut de multe ori satisfacția să subliniați spusele mele cu aplauze — și vă rog să judecați tot ce am spus în calitate pur și sunplu de buni români, câtuși de puțin membri ai unui partid cu care să mă găsesc în adversitate și cu care, ori câte ar spune dumnealor, eu nu m'am înțeles. Ce să mă înțeleg? Sunteți un guvern care se prepară de plecare. Eu nu m'am înțeles cu dv. deloc, nu am nimic cu dv. Dar dacă au avut un ecou cuvințele mele, a fost ecoul pe care îl trezește în suflete de român preocupările unui român.

Domnii mei, ca român vă spun; analizați fenomenele sociale, fenomenele de simțire din această țară, uitați-vă împrejurul dv. și constatați adevărurile. Ne găsim în fața unui val nou, putemic, primejdios aproape; este valul ideii naționale (Vii aplause pe băncile Blocului Parlamentar Național). Acest val, domnii mei, vine de jos, se degajază din cadrul instinctelor populare; două din cele mai primordiale, cele mal putemice instincte se pun la contribuție astăzi de câtre masele populare; instinctul diferențierii de rasă deoparte, instinctul religios de altă parte. Sufletul poporului nostru simte astăzi — a plătit-o scump ca să ajungă la această învățătură — simte că el este o entitate organică, în care nu se încadrează străinii și simte nedreptatea provocată de către această invazie de strămi. Iar pe de altă parte, instinctul străvechi religios al poporului românesc simte diferențierea de religie. Suntem încadrați în noi înșine, diferentiați de alții; ne-am adunat laolaltă; se petrece, în mod întârziat, ceea ce s'a petrecut pe continent de atâta vreme. Sufletul românesc astăzi și-a creiat o cunoștiință militantă de națiune. Ne-am adunat cu toții, se pun la cântar marile adevăruri de existență organică, a poporului românesc. Acesta este adevărul. (Aplause pelungite pw băncile Blocului Parlamentar Național.)

Domnii mei, aceasta vine de jos. Dar dv., sunteții oameni politici, înregistrați adevărurile. La acest val de ios, se răspunde din toate colțurile țării. Niciodată nu a fost o atâta, sensibilitate și a maselor, și a claselor intelectuale în înregistrarea fenomenelor naționale. Ați văzut ieri la Barou, d-lor! Eu vă spun sincer, fiindcă era vorba de avocați, eu ziceam: avocații reprezintă tranzacția prin definițiune; și ziceam: acolo mai grea o să-și facă drum această idee elementară, care stăpânește totul. Și ați văzut dv, că pur și simplu, pe aceasta idee a fost avalanșe. Pe deasupra block-house-urilor din București pătrunde instinctul național organic, instinctul care a făcut războiul, instinctul care ne-a păstrat pe noi și care trebue să ne dea biruința de mâine. (Aplause prelungite, strigăte de bravo pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Mâine vor porni toate clasele intelectuale, vor porni medicii, vor porni inginerii, vor porni farmaciștii, toți acești nedreptățiți, care, fiecare se găsește în colțul lui, băieții de țărani care au fost împinși acum la școală, care au mers din toate colțurile țării, călăuziți de o foame de învățătură necunoscută încă, toți își așteaptă rosturile lor în colțul lor de foame, de lipsuri și de neagră mizerie, într'o vreme când toate stațiunile noastre sunt pline de oameni arhisătui, care își plimbi impertinența și zgomotoasă lor satisfacția.

Ei bine, toți vor începe. Este marea rețea, marele angrenaj de simțire, pe care și-l prepară un popor, atunci când segăsește la o răspântie a istoriei lui, și când vrea, în mod categoric, să facă o schimbare.

Spuneam la începutul cuvântării mele că este o stare quasirevoluționară. Da! Și datoria noastră este să canalizăm în mod pașnic această revoluție. Noi vrem să integrăm poporul românesc întârziat în prerogativele lui normale, în drepturile lui de popor alcătuitor de Stat,

Să nu se sperie nimeni. Acesta este capitolul întâiu, și al doilea poate să fie capitolul de toleranță; dar nu invers: toleranța transformată în slăbiciune, pe care s'o platim noi. (Aplause prelungite pe băncile Partidulul Voțional Creștin).

De aceea, să nu vă mirați că oamenii politici, cu răspundere oameni, de exemplu ca Alexandru Vaida-Voevod, (Aplause prelungite pe băncile Partidului Național Creștin), oameni cari au avut toate onorurile în această țară, toate satisfacțiile, despre care nu mai poate să fie vorba de un proces individual de satisfacțiune, fiindcă aceste satisfacțiuni nu sunt, sunt numai greutăți, oameni ca dânsul, au înregistrat această pornire. Ea nu este a lui Vaida, ea nu este a noastră; este a țării, vorbește țara, noi o girăm numai cu numele nostru, și nu vrem altceva decat s'o canalizăm în mod pașnic (aplause pe băncile Partidului național-Creștin), să înțeleagă cu toții că trebue să punem ordine în această țară, și că ordine nu se poate pune, decât avându-se în vedere această valoare națională a poporului nostru. Nu mai există altă evanghelie pe pământul românesc decât evanghelia credinței naționale! (Apause prelungite, strigăte de bravo pe băncile Partidului Național-Creștin). Cine se va împotrivi ei, are să fie măturat!

Eu nu sunt aici un competiționar de guvern. Eu, sunt aici omul, care constată o stare sufletească a unei țări. Eu vă pun această realitate în față. Desigur că va fi greu pentru acela care va veni mâine la guvern, când va trebui să dea satisfacție; satisfacțiile vor trebui să meargă în mod normal în etape. Dar, fără aceasta nu se poate. Acesta este valul; aceasta este avalanșa și depe creasta acestui val, Partidul Național Creștin și Blocul Parlamentar Național cer guvemarea României! (Aplause prelungite și îndelung repetate, strigăte de bravo de pe băncile Partidului Național-Creștin; membrii Partidului Național-Creștin, în picioare, ovaționează pe autor).