Românismul nostru
Domnilor studenți,
Neamurile, cred eu, nu sunt rezultatul unor jocuri întâmplătoare ale hazardului, nici creația inteligenței sau a unor patimi oarbe ale oamenilor.
O nație nu este înfăptuirea unei oportunități vremelnice, a unor închipuiri sau a unui capriciu al naturii.
Înainte ca Iulius Cezar să fi plecat la drum spre a-și însuși faimă și bogăție dincolo de Alpi, cu gândul să înstăpânească pacea în Galia la granițele de Nord Vest ale Imperiului Roman, să mărească gloria și dominația Romei și pe urmă să primească -învestmântat în togă de purpură și cu fruntea încununată de lauri- onorurile triumfului de-a lungul căii Via Scara, prin Forum, până la templul lui Jupiter Capitolinus ; înainte de a se ivi aceste evenimente istorice, în înțelepciunea Celui de Sus, erau deja hărăzite nașterea și destinul Franței.
Înainte ca legiunile romane conduse de împăratul Traian să fi trecut Dunărea, înainte ca regele Decebal să-și fi dat moartea în amarul de a fi pierdut libertatea neamului neînvins al Dacilor, Dumnezeu torsese deja firul Vieții sortită Nației românești, care, de la leagănul ei imperial roman, trece prin nesfârșite încălcări ale năvălitorilor și asupritorilor din atâtea noroade străine și duce, prin învierea legionară, la rodnicia semeață a românismului de mâine.
După cum conceptul de arbore și menirea specifică stejarului au preexistat seminței de ghindă, tot așa, credem noi, că în rânduiala Dumnezeirii există o imagine a ursitei noastre de Neam românesc.
Vom crește și ne vom dezvolta în limitele și potrivit acestei imagini dinadins zămislită de Dumnezeu pentru noi, vom purta flori și vom da fructe românești și rău va fi de ne vom încumeta să fim altceva, decât înfăptuirile vii ale unui gând dumnezeiesc.
Bineînțeles că această creștere poate fi strâmbată, deviată, această înmugurire poate fi viciată pe pământ, roadele pot fi chircite și otrăvite prin fapta noastră.
Dar aceasta nu înseamnă, că nu există în viziunea Celui de Sus modelul divin al Neamului român crescând, înverzind și purtând minunate roade românești.
Dacă acesta e adevărul, cum îndrăznesc atunci internaționaliștii și comuniștii să scrie și să vorbească de un neam european, despre o patrie universală, despre o limbă “esperanto”, etc., și să opună concepția minții lor, învățămintelor istoriei și hotărârilor cerești ?
Da, fraternitate, bună înțelegere, bună învoire, omenie și generozitate umană cât mai mult, însă nu stârpirea raselor, nici nimicirea credințelor și moravurilor naționale, nici dărâmarea legilor de creștere și de creație proprie fiecărei națiuni.
Dacă lui Dumnezeu nu-i plac naționalitățile, dacă Dumnezeu nu are dragoste și milă pentru ele și nu le-a luat sub binecuvântata Sa oblăduire, dacă nu ar fi conceput lumea sub aspectul unor specii naționale, fiecare cu destinul său separat ;
Dacă Dumnezeu nu ar fi hotărât pe pământ fiecărei națiuni sălașul ei potrivit, cum de nu s-a topit Nația românească sub invaziile atâtor năvălitori : Goți, Gepizi, Huni, Avari, Unguri, Poloni, Ruși, Turci, Greci, Tătari și Evrei ?
Vedeți dumneavoastră, pământul acesta pe care trăim a fost năvălit, de multe ori, de felurite noroade.
Dar numai odată, la cucerirea romană, Dumnezeu a sorocit timpul obârșiei noastre prin întruchiparea elementelor romano-thracice, iar din momentul acela s-au perindat încă 16 veacuri de cotropiri și stăpâniri străine ; nici un neam nu s-a mai putut naște pe aceste plaiuri și nimic, nici o influență, nici o vijelie, nu a mai putut desface ceea ce a fost zămislit dintr-un ordin care nu greșește.
Acesta e adevărul, deși apologeții științei vă vor oferi sute de alte explicații nesatisfăcătoare.
Oricâte imitații și moravuri străine au fost impuse Neamului nostru, oricât amestec de viață, de credință, de sânge, de limbă, de interes cu străinii, ne-a fost sortit în trecutul nostru zbuciumat, românul nu s-a identificat cu elementele alogene și a rămas separat cu natura sa predestinată și cu ursita sa diferită.
Mai cu seamă la țară, eul romano-thracic s-a păstrat aproape neîntinat.
Influențele străine au rămas semne la suprafeță, cusururi și năravuri care se pot lecui, n-au atins încă adâncimea sufletului fraged și limpede al românismului.
Cultura, obiceiurile, ingredientele civilizației străine, au fost maimuțării la modă ce pot fi ușor lepădate.
Imaginați un metal, care nu intră în aliaj, în amalgan cu altele, care, în foc și în temperatura cea mai dogoritoare, nu se contopește cu alte corpuri și își păstrează particularitățile sale, propria sa valență și densitate.
Acest metal are în ordinea scopurilor dumnezeiești, întrebuințarea și menirea sa rezervată.
Miracolul persistenței elementului românesc este învățământul cel mai peremptoriu de naționalism.
Nu e răspuns mai usturător dat comuniștilor și internaționaliștilor, decât dăinuirea elementului românesc, prin opreliștea și durerosul vârtej al istoriei.
Elementul românesc în lume a dăinuit fiindcă a rămas național, legat de datinele strămoșilor noștri și următor legilor tainice ale firii românești.
Dar dacă Pronia Cerească a lăsat Neamului nostru un destin de împlinit, o slujbă în care trebuie să servim spre desăvârșirea însăși a ființei noastre românești, aceasta nu înseamnă că purtarea noastră nu mai contează, deoarece este hotărâtă de fatalitate și că ne este răpită libertatea de a săvârși fapte potrivnice destinului nostru și de a nu-l înțelege.
Doar libertatea de a face rău dă adevărata sa valoare străduinței noastre zbuciumate de a înțelege menirea neamului nostru.
Dumnezeu a dăruit neamurilor numai posibilitatea de a viețui, nu și dreptul.(Observație a d-lui profesor Nae Ionescu).
Dreptul de a trăi trebuie meritat prin vrednicia noastră.
Să privim și să pricepem deci legile creșterii Națiunii românești.
Dacă concepem astfel menirea Neamului nostru, care urmează a se confunda cu imaginea divină despre rosturile românești, este lezne de răspuns la întrebarea :
Cum se va îndruma tineretul român ?
Tineretul român va descoperi în zarea sa trei țeluri :
destinul românesc ;
măreția Nației ;
înnobilarea Neamului.
Între aceste țeluri trebuie păstrată ierarhia pe care o indicăm, deoarece înainte de împodobirea și mulțumirea Nației noastre prezentă în viață, primează împlinirea sensului etern al Neamului românesc, primează să nu ne abatem câtuși de puțin de la rânduiala dumnezeiască dată nouă pentru desăvârșirea celor veșnice.
Ne vom gândi întâi la destinul românesc : ce avem de înfăptuit în această lume, noi, Românii ? Pentru ce scop a dat viață Dumnezeu unui Neam românesc ? Cum putem noi să servim destinul nostru ?
Ne vom întreba apoi : cum putem ajunge la întâietate printre atâtea alte noroade ? ; cum putem adăuga putere, ordine, sănătate, frumusețe, strălucire, bogăție, etc., colectivității noastre naționale și statului român ?
În fine, vom cugeta la înnobilarea Neamului nostru : prin ce calități, prin ce merite și distincții excepționale s-ar putea purifica generația noastră și obține mândria unui plus de demnitate ?
Să fie deci bine lămurit : nu ne vom gândi numai la interesele noastre actuale de generație nouă și revoluționară și nu ne vom preocupa numai de foloasele și gloria colectivității noastre naționale actuale, trebuie să ne gândim la legile desfășurării existenței românești, la destinul veșniciei noastre.
Astfel fiind țelurile, voi arăta schematic ce ni se cere spre a lucra la înfăptuirea lor.
Ni se cere să purtăm în suflet un mănunchi de trei făclii împreunate, strâns îngemănate, necontenit aprinse, care să mistuie orice altă poftă lăuntrică.
Anume :
spiritul creștin,
spiritul naționalist,
spiritul eroic revoluționar.
Acestea, compuse, laolaltă, fac un tot spiritual indisolubil, anume spiritul legionar pe care-l disecăm aci numai momentan, spre a ușura lămuririle noastre.
Subliniez de pe acuma că simțirea și gândirea noastră legionară se deosebesc fundamental de teoria național socialistă și de cea fascistă, prin spiritul nostru creștin și prin spiritul nostru naționalist ; ne apropiem numai prin spiritul eroic revoluționar. (Evident nu este cazul să învederăm în acest raport diferențele dintre național-socialismul german și fascism).
Despre spiritul nostru creștin.
Vor zice unii : Nu sunteți d-voastră primii creștini, nici mai grozavi ca alții. S-au perindat de aproape 2000 de ani atâtea generații de vrednici și credincioși creștini.
Nu este o calitate specifică a d-voastră, tineretul român ; și cădeți în greșeala fariseilor, lăudându-vă astfel.
Răspundem : Creștinismul ne este specific nouă deoarece, însămânțat în teren legionar, dă roade specifice.
Aceleași învățături de două ori milenare, același rit strămoșesc, inspiră în sufletul nostru legionar o trăire nouă și în adevăr superioară.
Cultivăm deci această sămânță creștină sădită pe brazda sufletească legionară, iar prin educație și deprindere, înlesnim creșterea acestui minunat spic creștin și veghem asupra roadelor spiritului creștin, produse din seva legionară.
Și căutăm să însemnăm legile de germinare, de creștere sănătoasă și de înflorire optimă ale spiritualității creștine, în noua formație sufletească legionară a făpturii românești.
Aici vreau să vă dau un sfat :
Feriți-vă bine de o eroare și de o confuzie răspândită.
Sunt unii care sunt ispitiți să încerce comparații pripite între mișcarea revoluționară a tineretului român și ideologia hitleristă sau musoliniană.
Vă fac atenți că mistica noastră a răsărit din țărâna românească, simultan și chiar anterior mișcării fasciste sau național-socialiste germană.
Multe deosebiri ne despart de aceste mișcări străine.
Primordiala caracteristică a spiritualității noastre e faptul că ea se înrădăcinează adânc în învățămintele și în misticismul creștin. Pregătirea sufletească creștină poate singură să creeze, credem noi, acele legături, acea solidaritate spirituală, o trainică împărtășire între noi, acel reciproc ajutor moral și social, sentimentele de fraternitate națională, care constituie temelia necesară oricărei însănătoșiri intelectuale, morale, economice, administrative și politice românești.
Să fie însă deslușit : prin creștinism, noi înțelegem credința noastră ortodoxă revelată.
N-am putea, cum fac național-socialiștii germani, să considerăm pe Dumnezeu ca pe un product al împrejurărilor locale, ceva fabricat de om, de geniul rasei sau de sângele aric. Nu credem într-o dumnezeire particularistă, croită de noi pe măsura speciei românești.
N-am putea, cum fac unii profesori universitari de ai noștri, ziși creștini, să concepem pe Dumnezeu ca un fenomen comun și natural de închipuire a omului sau ca o atractivă idealizare a energiei cosmice.
Dar ce ne mai deosebește încă de tineretul celorlalte țări și însuși de tineretul italian sau german, este morala noastră a ispășirii, este cumplita noastră certitudine că, pe acest pământ, ceea ce nu este clădit cinstit și drept, clădit pe adevăr, pe probitate și pe onoare este neapărat sortit să se năruie.
Acest sentiment ne face să credem în fatalitatea biruinței binelui.
Noi nu putem sufletește avea încredere, de exemplu, în supremația forței, a rasei ori a științei, decât dacă sunt supuse unei legi transcedente morale.
Noi nu credem în singurele avantaje ale progresului material sau ale perfecționării fizice și nu vrem să ne închinăm unui stat divinizat și promovat drept infailibil, sub condiția să nu păcătuiască contra intereselor sale imediate.
Sentimentul acesta ne conduce să judecăm că altitudinile morale sunt pentru o nație un avut mai prțios decât bogăția sa, decât echipamentul său tehnic, decât comoditatea sa materială, forța sa trecătoare și chiar prosperitatea sa fizică.
Noi credem în superioritatea legii morale.
Suntem convinși că mai puternică decât oricare tiranie este cenușa omenească strigând răzbunare pentru o moarte nedreaptă.
Noi credem în virtutea mântuitoare a mormintelor.
Noi credem pozitiv, că nu ajungi pe culmi decât prin răscumpărarea păcatelor și urmând o linie de viață eroică.
Noi credem că morala unui stat și a unei națiuni trebuie să se supună, să fie subordonată constrângerilor onoarei și să accepte marginile determinate de respectul ce se datorează demnității celorlalte națiuni.
Credem că e o singură forță care, cu timpul, e mai puternică ca toate, este forța tăcută a lacrimilor ce au curs pe nedrept. Este forța oamenilor care știu să sufere cu noblețe și este forța cutremurătoare a blestemului lor.
Pe scurt : tinerii italieni exaltează mai cu seamă tinerețea lor, perpetua renaștere și primenire a vieții, bucuria lor de a cuceri, după tradiția spiritului roman. Strigătul lor este “a noi”, adică : nouă ni se cuvine pământul.
Tinerii germani exaltează rasa lor, disciplina lor, puterea lor de dominațiune.
Noi, tineretul român, exaltăm mai cu seamă credința noastră creștină și națională, virtuțile de dreptate, de omenie și de noblețe ale sufletului românesc, rănile noastre, restrângerile și renunțările noastre, ascetismul, strălucirea jertfelor făcute Nației noastre, măreția anonimă a obidei zilnice ce a îndurat-o veacuri de-a rândul acest Neam necăjit de soartă, mărturia izbăvitoare a atâtor vieți închinate către zorile ce vor veni, ruga mormintelor noastre, care toate împreună ne dau în adevăr dreptul la o existență mai bună.
Fiindcă nu se poate, gândim noi, ca însoțiți de această escortă de sacrificii, să nu ne înălțăm pe culmile morale unde devii învingător, întrucât ai putut să te desfaci de micile lanțuri păcătoase ale materiei.
Elementul moral creștin, spiritualitatea interioară eroică și ascetică, sunt pietrele fundamentale ale operei legionare.
Hitlerismul vrea să creeze un tip reprezentativ al rasei sale și un soldat folositor măririi și supremației germanismului în lume.
Fascismul vrea să modeleze un om pionier, rezistent și desăvârșit în aptitudini, pentru realizările imperiale ce și le propune statul.
Noi sculptăm un tip superior de umanitate după concepțiile creștine și o filozofie nouă a vieții, concepută ca un impuls nerațional și persistent de a ne elibera de cerințele materiei, spre a servi pe Dumnezeu și Națiunea legionară.
Din acest Român nepăsător, nesățios de plăceri și de bucurii, vrem să facem un soldat, un om erou.
Alte neamuri au ajuns la măreție prin felurite aptitudini, prin înzestrări deosebite și voință dominatoare.
Noi până astăzi merităm respect, nu atât prin vitalitatea noastră creatoare, cât prin trecutul nostru de suferință, îndurat cu împăcare și eroism.
Merităm acest respect fiindcă spre deosebire de aproape toate celelalte noroade, neamul nostru niciodată în viața sa istorică nu a săvârșit o nedreptate.
Fala noastră este că am fost necontenit drepți, am știut să suferim și să ne plătim existența în această lume.
Despre spiritul nostru naționalist.
Îndrumarea noastră trebuie să fie naționalistă
Dar nu un naționalism asemănător celui național-liberal sau național-țărănist.
Nu e firmă mai curentă și de care s-a abuzat, cu mai multă nerușinare, decât firma naționalistă.
Banca de Stat, în alte țări, se numește Banca Franței sau Banca Angliei, etc.
La noi avem o Bancă Națională . . .(cenzurat). Toate oficiile noastre sunt naționale, toate Casele noastre sunt naționale, până și “Dimineața”, “Viitorul” și “Adevărul” sunt organe misionare naționaliste.
Veți face deosebirea între naționalismul apărător de interese materiale și particulare de clasă și naționalismul înțelegător al menirilor românești, apărător și creator al rosturilor românești în lume.
Numeroșii noștri naționaliști : național-liberali, național-țărăniști și alții, concep națiunea ca un produs de fabricație omenească, cu un capital, un bun juridic și teritorial.
Pentru noi însă națiunea e ceva mai mult, e o vietate cu legile ei de creștere dăruite de Dumnezeu.
Naționalismul nostru nu este numai iubire de țară, iubire de pământ strămoșesc, el este o împărtășanie a existenței veșnice sortită Neamului nostru.
Naționalismul nostru nu se limitează în a fi un instinct de conservare, el este un robust instinct de viață clocotitoare, de erupție și de creație.
Cugetați la marea diferență care desparte naționalismul materialist, economic, acaparator și speculator, bunăoară britanic, de naționalismul totalitar spiritualist creștin.
Naționalismul nostru este naționalism creștin și este strâns îmbinat cu creștinismul nostru ortodox.
Deci feriți-vă, domnilor studenți, de falsul naționalism, fals în doctrină, fals prin oamenii care-l susțin.
Ca să fiți siguri de a nu fi înșelați, căutați, descoperiți unde sunt cele mai grele suspine, cele mai multe răni, lacrimile cele mai fierbinți, încleștări de pumni și scrâșniri de dinți, și veți ști că ați dat de adevărata oaste națională, de oastea creștină românească.
Naționalismul nostru acceptă numai supraomul și supranațiunea, alese și însemnate prin har dumnezeiesc și numai în funcții de ispășire și de mântuire.
Credem că superioritatea unei națiuni este dobândită prin desăvârșita împlinire a datoriei sale de neam, astfel cum este înzestrat de Providență pentru slujba pământeană ce i s-a încredințat.
Superioritatea este obținută prin iubitoare înțelegere față de legile cerești, iar nu prin orgoliul de a le înfrunta.
Naționalismul nostru nu are țeluri dictate de sângele nostru, nici țeluri impuse de puterea de propulsiune nestăvilită a dinamismului nostru.
Și naționalismul nostru urmărește înalte țeluri pământene pentru slava neamului românesc, însă numai acele țeluri dictate românimei de ursita pentru care, născându-se, a împodobit-o Dumnezeu.
Noi cugetăm că succesul nu este o îndreptățire suficientă, nici o margine statornică și nestrămutată pentru a înfrâna pornirile unei națiuni.
Într-adevăr, Dumnezeu nu-și îndeplinește scopurile numai prin cei buni, ci și prin mijloacele alese de cei răi.
Astfel că succesul favorizează deseori fapte josnice și oameni decăzuți.
Dar odată ce au fost atinse scopurile dumnezeirii cei care au urmat cărările greșite, fie ei oameni sau națiuni, ei totuși ispășesc pentru fapta lor rea.
La fel ca oamenii, neamurile pot cădea în păcat contra legilor dumnezeiești.
Iată ce nu vor să admită fasciștii și național-socialiștii.
Dumnezeu ne-a dat viață individuală și viață națională, ne-a dat multe minunate înzestrări ale naturii, daruri sufletești și trupești, etc.
Dar e drept că nu a făcut să fie tocmeală și tranzacție asupra acestori bunuri, între oamneni și națiuni îngrășate în trândăvie.
Lumea aceasta în care viețuim nu este o bursă pentru învoieli : eu iau România, tu iei Ungaria ; eu mă întind într-o parte, tu într-alta ; să fim cu grijă să nu ne ciocnim ; te las în pace, dacă nu-mi turburi somnul.
Dimpotrivă, legea vieții este luptă pentru întâietate, creștere, fecunditate, creație, voință și faptă fără milă.
O nație trebuie să-și dovedească vrednicia de a exista și o dovedește răzbind la lumină și doborând. Strivind uneori în vecinătatea sa tot ce-i oprește creșterea.
Iată cum, printre cele care stăvilesc desăvârșirea dezvoltării noastre, ne vom opinti firește împotriva colectivității naționale celei mai slabe, împotriva aceleia pe care am avea mai multe posibilități să o sfărâmăm ; vrednicia noastră nu se poate dovedi decât prin evidențierea slăbiciunii altei națiuni.
Acesta este adevărul, însă pe plan animal.
Lăsând astfel descătușat instinctul vital, lumea devine un tărâm de bătălie, unde pentru biruință se ia în seamă numai vrednicia pământeană, dar nu și vrednicia cerească.
Omul însă, de la Domnul nostru Iisus Hristos încoace, mai trăiește și pe un alt plan, planul ceresc.
E bine să ne reamintim că un prim blestem dumnezeiesc a aruncat pe om din Rai în lumea animală și în legile sale neiertătoare, dar să nu uităm legile de iubire date nouă prin mântuirea creștină și pilda de răscumpărare sfințită prin chinurile de pe Golgota.
Spre a judeca purtarea unui om sau a unei națiuni, trebuie deci luate în considerare atât vrednicia pământeană cât și vrednicia cerească.
Or, în raporturile dintre națiuni, la fel ca în raporturile dintre oameni, legea dumnezeiască este dragostea.
Ea apără pe cei slabi și pune expansiunii celor puternici hotar de iubire ; ea trebuie să cârmuiască și să îndrume vrednicia noastră.
Acest adevăr întreg nu-l prea pricep adepții lui Nietzche sau național-socialiștii germani și fasciștii.
“Lupul este lup numai fiindcă mănâncă oaia”, da, dar numai în lumea animală.(Dl prof.Nae Ionescu).
Dacă ne suim în lumea creștină, lupul e lup numai dacă iubește oaia.
Dumnezeu ne-a dat nu numai un țel, dar încă ne-a poruncit să ajungem într-acolo pe liniile arătate de El.
Noi, legionarii, nu ne recunoaștem dreptul să biruim prin orice mijloace.
Suntem cu credință și fanatism în slujba destinului nostru, însă nu înțelegem pentru aceasta să servim la ordinele oricăror patimi ale firii telurice.
Deci ființa spirituală a unei națiuni începe cu conștiința adevăratei sale meniri ; această ființă spirituală se completează prin vrednicia sa, dar nu se desăvârșește decât prin dragoste.
O națiune își urmărește rostul ei dusă de instinctul său de viață.
Dar acest instinct este încătușat de scăderile vieții pământești.
Un instinct de viață oricât de ascuțit ar fi, are o prevedere limitată în timp, o viziune care nu poate cuprinde toată veșnicia unui neam.
Acest instinct el însuși trebuie cârmuit.
În gândirea și în simțirea național-socialistă și fascistă, el este lăsat liber.
La noi, acest instinct este dirijat.
El este călăuzit de Dumnezeu.
Despre spiritul nostru eroic revoluționar.
Prin ce se distinge spiritul eroic revoluționar :
înlocuiește motivul interes prin motivul onoare, atât pe plan individual cât și pe plan național.
Disprețuiește tihna, fericirea individuală, potolirea.
Voiește chinuitor, voiește cu fanatism mesianic, să elibereze firea din amorf, din banalitate, din amorțire, din întuneric, din sterilitate, din așezările înguste, și să fecundeze un rod durabil, propriu și unic românesc ; voiește împlinirea unui sens românesc și dreptul la glorie.
Caută vijelia.
Iubește moartea.
Mai sunt și alte caracteristici ; am extras principalele.
Nu îmi este îngăduit, într-un raport sumar, să mă las atras a vă demonstra amplu consecințele sociale și educative ale unui stil de viață zidit pe asemenea temeiuri.
Fiecare va înțelege lesne și va aproba că, oricum, aceste temeiuri sunt binefăcătoare pentru purificarea trăirii noastre românești.
Un exemplu :
Dacă Ion Brătianu, primul satrap, nu ar fi fost condus de idei raționaliste, masonice și materialiste, dacă nu ar fi întrebuințat la ctitoria structurii organismului românesc principiile ateiste ale marelui arhitect ; dacă nu ar fi lăsat urmașilor săi afurisita succesiune a unor dezonorante și sugrumătoare boli sufletești ; dacă în loc să fi creeat prin necinste, lăcomie, prevaricațiuni, slugărnicie și amoralitate, clasa stăpânitoare română, burgheză, de astăzi, ar fi spus atunci Țării românești :
-Ce mă preocupă pe mine, în primul rând, este nemurirea Nației mele.
Vreau ca forțele de creație ale vieții românești să fie bine turnate în tiparul pregătit nouă de prevederile divine.
Mai întâi mă interesează potențialul de onoare al Neamului meu.
Mă interesează, nu ridicarea de fortărețe bancare și economice liberale, ci crearea unor cetăți sufletești în lumea românească : bastioane de neînvins, de aspră și severă sobrietate și de intoleranță absolută față de orice ar fi tentație, într-o viață moleșită, o existență de rând.
Un neam nu își dobândește nemurirea, asigurându-și prin orice mijloace îmbogățirea clasei sale conducătoare.
Vreau să educ tineretul țării mele ca o aristocrație, în disprețul banului și în gustul privilegiilor sufletești.
Măestria marelui arhitect este insuficientă pentru construirea sufletului românesc.
Vă propovăduiesc dragostea de moarte, spre a vă dezvolta gustul veșniciei.
Suntem un neam tânăr, să fim mândri și voioși de tinerețea noastră.
Nu tindeți către adăpost.
Socotind, numărând și urmărind numai profitul unei clase care mâine va pieri, veți schilodi viitorul acestui Neam.
Sufletul unui neam, ca să cântărească în istorie, trebuie să pună în cumpănă altceva decât câteva precupețiri reușite și un total de norocoase și dubioase afaceri.
Calea noastră românească dacă duce peste valuri amenințătoare în spre zori de glorie fără amurg, nu vă speriați de furtună și de naufragiu, stați în bătaia vânturilor, nu vă îngrijorați de siguranța d-voastră și de avutul d-voastră, nu fugiți să vă adăpostiți în porturi, mânați corabia drept înainte, stăpânitori peste dezlănțuirea patimilor naturii, și îndurați zâmbitor primejdiile, disprețuitori de viață strâmtă.
Închipuiți-vă cum ar fi astăzi societatea românească după asemenea directive.
Aceste directive, izvorâte din spirit eroic revoluționar, nu sunt numai oportunități ale vremurilor noastre, ci se înnoadă cu tradiția întreruptă a vieții Geto-Thracice care înflorea pe acest ogor acum 25 de veacuri.
Istoria românilor ne dovedește că existența noastră nu a fost o pomană, nici o lesnicioasă căpătuire.
Existența noastră noi ne-am plătit-o.
De acum încolo, ne rămâne să fim vrednici de patrimoniul de suferință agonisit.
Generația noastră va da probe că cel mai prielnic climat pentru înmugurirea eului romano-thracic, este climatul eroismului.
Iar spiritul nostru eroic revoluționar cată să taie și să vindece racilele liberale și să verse vitejie, dărnicie și noblețe, peste atâtea insuficiențe sufletești.
În lupta pentru dăinuirea vieții sale pe pământ, omul are de ales între două feluri de strategii.
Noi preconizăm izbirea în creștet, tactica bătăliei deschise, cu plăcerile și riscurile ce le aduc generozitatea și avântul vieții, aruncate fățiș în vâltoarea luptei.
Respingem tactica ocolirii, a vicleniei, a șmecheriei, făcute pentru înconjurarea obstacolului și atacul pieziș ; acesta e stilul de viață moale care ajunge la foloase pe drumurile joase fără suișuri, urcușuri și asperități, strategie nimerită pentru omul care își face loc trădând, înșelând, cumpărând, însă nu biruind.
Fiecare fel de luptă cere o specie anumită de oameni.
Conducătorii noștri, de aproape 300 de ani încoace, caută să ne învețe să întrebuințăm de preferință tactica ocolirii și a vicleniei.
A venit timpul s-o schimbăm.
Să rezumăm :
Deci, domnilor studenți, spiritul creștin ne-a dăruit demnitatea de om, spiritul naționalist ne-a dăruit demnitatea de român, spiritul eroic revoluționar ne dă demnitatea de legionar.
Și spiritul naționalist și spiritul revoluționar ne înnobilează„ deoarece la primul rang de noblețe dobândit de creștinism prin înălțarea omului pe treapta de ființă iubită, crescută de Dumnezeu și în legătură cu El, noi am mai adăugat încă două titluiri de fală : demnitatea de român și demnitatea de legionar.
Am înnobilat deci conștiința noastră de Neam român, deoarece această conștiință este cu atât mai vrednică de respect cu cât simțul demnității de om și de neam este mai ridicat.
Camarazi, anotimpul rodirii românești este însemnat în calendarul veșniciei pe care îl poartă cu sine Dumnezeu.
Acest anotimp, cred eu, se apropie.
Deseori, cu sufletul căsnit, m-am întrebat ce calitate, ce virtuți, ce farmec, ce savoare unică, ce mireasmă nouă, ce miorodenii deosebite și nemaiînchipuite va avea, va trebui să aibă, acest fruct românesc.
Vă îndemn să vă puneți și d-voastră, cât mai des, o asemenea întrebare.
Însă, ca să nu fiți paralizați de sterilitate și pecetluiți de impotență sufletească, vă zic, camarazi, nu alergați pe aleele care duc ușor la treptele satisfacțiilor deșarte.
Vă pot da acest sfat, deoarece am dat și acest exemplu.
Nu veți fi creatori români dacă nu ați trecut prin școala suferinții.
Aceasta este calea trasă pentru noi de degetul lui Dumnezeu, este calea sortită în Istorie și făpturii românești și Nației noastre, este calea deschisă de strămoșii noștri, este calea aleasă și încercată de Căpitan.
Aceasta este calea creației rezervată omului român.
E calea ce v-o vestesc.