Romanța iahturilor

 

Iahturile albe,
Iahturile roșii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrățiți cu marea,
Înfrățiți cu vântul
Și cu resemnarea ―
Iahturile vieții
Ancorară-n port
Dimineața-n clipa când cântau cocoșii.

Iahturile albe ancorară-n dreapta,
Iahturile roșii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.

Iahturile albe aduceau cu ele
Cântece și-ovații,
Marșuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală și de vitejie,
Toată chintesența unei generații,
Tot ce cântă glonțul,
Tot ce scrie spada ―
Clipa ce-nfrățește
Sângele cu ploaia,
Rana cu zăpada.
Iahturile roșii aduceau cu ele
Vaiete și lacrimi,
Flamuri sfâșiate,
Scuturi găurite,
Săbii ruginite
Și armuri pătate
De noroi și sânge,
Și figuri schiloade,
Mute
Și-ncruntate ―
Mute ca sentința luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniștea deplină,
Miros de tămâie,
De făclii de ceară
Și de flori funebre,
Pe catarguri două flamuri lungi de doliu
Și pe bord stigmatul stinsului orgoliu.

Dar după trei zile
Și după trei nopți,
După trei apusuri
Și trei răsărituri
Iahturile negre morții-și debarcară;
Pe când cele albe
Și cu cele roșii
Ancorele grele greu le ridicară
Și din port plecară
Dimineața-n clipa când cântau cocoșii.
Încotro?
Spre care țărmuri depărtate?
Încotro?
Spre care zări însângerate?...
Încotro?
Spre care lupte-apropiate?...
Unele spre dreapta,
Altele spre stânga,
Iahturile vieții iarăși au pornit...

Dar în largul mării
Iahturile albe
Și cu cele roșii,
Iahturile celor înfrățiți cu marea,
Înfrățiți cu vântul
Și cu resemnarea ―
Iahturile vieții
Naufragiară
Dimineața-n clipa când cântau cocoșii!...