Romanța morții

 

Răsună-n poarta veche trei lovituri
Ce par
Trei ne’nțelese vorbe desprinse dintr-un vers...
Răsună-n poarta veche trei lovituri
Ce par
Trei ne’nțelese versuri din noul calendar!...

Pe verdea balustradă a-naltului balcon
Te pleci spre călătorul necunoscut ce bate,
În timp ce două brațe se-nalță spre balcon
Ca două negre umbre de turnuri crenelate.

Spre verdea balustradă a-naltului balcon
Se-nalță două brațe;
Iar umbra lor pe zid
Se leagănă ca două chei negre, descântate,
Cu care Vrăjitorii
Și Parcele
Deschid
Zăvoarele-ncleștate în porțile-ncuiate...

Pe verdea balustradă a-naltului balcon
Te pleci spre călătorul necunoscut ce bate

Și-ntrebi:
 ― Cine-i acolo?
De unde vii?
Ce vrei?
Dar vocea-ți la vederea demonicelor chei
Se stinge cu sfiala luminii pe-nnoptate...
 ― Cine-i acolo?
― Nimeni...
 ― De unde vii?
 ― Nu știu...
 ― Ce vrei?
 ― Nimic...

Și vocea ce-ți răspunde timidă, deși-ți pare
Că-i vocea ta,
Simți totuși că nu are
Nici zborul,
Nici căldura din vocea de om viu.

E vocea ta ―
E vocea tăcerii ce cuprinde
Întreaga balustradă a naltului balcon,
Ca și o funerară făclie ce s-aprinde
În mâna unui Rege
Și-n preajma unui Tron.

Și-n timp ce-n poarta veche trei lovituri te cheamă
Ca trei refrenuri triste de cântece uitate ―
În timp ce-ai vrea să afli în poartă cine-ți bate ―
Adormi, proptindu-ți fruntea pe cheile de-aramă
Păstrate-n negre turnuri de piatră, crenelate...