Romanța tahitiană

 

pictorului Ștefan Popescu

Tehura ― neagră orhidee ―
Nu ești nici floare,
Nici femeie!...
Dar, orice-ai fi ― așa cum ești ―
Nu-ți cer să-mi juri că mă iubești...
Nu-ți cer nimic din ce-ai jurat
Lui Paul Gauguin ―
Zugravul tău tahitizat ―
Pe care-abia sosit în Paradis
Tu l-ai mințit
Și l-ai ucis
Cu-același biblic „fruct oprit”...

Pacificul mi-e martor credincios
Că sufletul ți-e-ntors pe dos...

Nu-mi jura, deci, că mă iubești,
Nu-mi jura, căci așa cum ești ―
O biată insulară jucărie
Cu zece șiruri de mărgean la gât ―
Când juri că știi
Tot ce nu știi,
Tu nu ești altceva decât
Un strop de tropicală nebunie
Într-un vârtej marin de apă vie...

Iar mâine-n zori când voi pleca
Nu te-ntrista
Că-mi vei sfârși tu singură romanța...
Nu te-ntrista, fiindcă și eu ―
Mi-e martor bunul Dumnezeu ―
Tot singur voi sfârși-o-n Franța...