Rostiri, zicători, cuvinte

 

Cele bune să s-adune,

Cele rele să se spele.

Asta să n-o ponosăști

Și cu alta să te înnoiești.

Chirotea.

Umblă în pogheazuri.

Să are de bine cu nevasta lui.

Să lipsești de aici, că acuș mi-i că nu te-oi putea prinde și ți-oi face spinarea dobă și pîntecele coastă.

Gura lui era clopot.

— Da’ cum ai făcut, de i-ai omorit? — Cum să fac? Ia, i-am toropit pe toți, de parcă n-au mai fost vii de cînd îs ei.

Dă trei bice calului, să sară trei munți și trei văi.

Ticălos bărbatul mieu,

El muncește și eu beu.

Basta-i, de-acum s-a mîntuit.

El nu vorbea pleavă.

’Tă-te pîrdalnicul, să te bată, inimă, că tot aceea ai rămas!

Cioclej, hlujan.

Acuș te fură sfîntul.

Trei zile trapădul, și un ceas praznicul.

Mîncarea cam pe sponci, dar apa, mila Domnului.

Cu omul prost să nu ai a face nici în clin, nici în mînecă.

Dar dișănțat (curioz, straniu) mai ești!

Hîlpav (lacom).

Halaturi (ciocane, unelte).

Parcă nu ești în toate simțirile.

Vină-ți în simțiri, Doamne, iartă-mă!

Ăracan de mine (săracul de mine).

În toate zilele sînt sfinți, dar nopțile sînt ale noastre.

Varga lui Dumnezeu, de aspru ce era.

Cînd sufletul îți este gol și inima fără simțire, degeaba mai cauți pricină cu lumea din afară.

Hădărag.

Am fost ș-am văzut. Era și nu era. A zis c-a veni, dacă n-a veni. Se vede c-a venit, de n-a mai venit.

Zăbavnic (de la zăbavă, întîrziere).

A rîde cu incot (chicote).

Românului î-i greu pînă se apucă de treabă, că, de lăsat, îndată se lasă.

L-a dat prin șperlă.

Bobotind.

Dator nu-s, că nu-mi dă nimene pe datorie.

Bețiv nu-s, că n-am ce bè.

Bătăuș nu-s, că toți mă bat.