Rugă profană

 

Stăpâna mea, învață-mă să plâng,
Așa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...

Să plâng și eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...

Învață-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieții mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliță și-un scut...

Și dacă-n viață n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca și Hamlet, „A fi sau nu a fi?...”,
Stăpâna mea, învață-mă să mor!...