Rustică
Cer înnorat și vestitor a ploaie,
Pomi cari gem și cari se-ncovoaie,
Vânt care gâfâie obosit,
Soare ce moare în asfințit,
Praf ce se-nalță pe drum în trâmbe,
Care ce-aleargă pe uliți strâmbe,
Turme ce grabnic se-ntorc din suhături,
Flori ce tulpina și-o-nclină pe straturi,
Și-apoi tăcere : cumpăna tace,
Pe sat domnește vremelnică pace.
Dar ploaia vânjos răbufnitu-și-a stropii,
Plâng sălcii pletoase și freamătă plopii.
Săgeți de mulsoare jos norii azvârlă
Și curge mai turbure limpedea gârlă.
Se văd o fată și un flăcău,
La capăt de sat cum trec un pârău.
Pe lunca de-alături i-a prins vijelia
Și fata se vaită că uda-i e ia.
Flăcăul minteanul pe spate i-aruncă
Și-o strânge cu brațul, crezând că-i pe luncă,
Dar fata un ghiont mânioasă i-a dat :
« Te-astâmpără, bade, că iată-ne-n sat. »