Să plec?

 

Să plec? Ah, mult e dureros
Să plec de lîngă ea.
Din sufletu-mi pustiu, noptos,
Să sting drăguța-i stea.

Căci o iubesc cum n-am iubit
Ființă-n viața mea.
A, traiul meu va fi cernit
Departe dus de ea.

Și cînd gîndesc să plec, îmi pare
Că văd cum se sfaramă
Și munți, și stele lucitoare,
Și cerul de aramă.

Și toate cad bucăți mărunte
Și fac în fața mea
Un zid înalt, nalt cît un munte,
Ca-n veci să stau cu ea.

O, da, să stau, căci fără ea
Mi s-ar părea că mor,
Să stau, să-i spun durerea mea
Și vecinicul meu dor.

Tîrgoviște, 1880, ianuar 20