Sărăcia

 

Sărăcia cea flămândă
Ca pușcașul stă la pândă,
Cu cocoșul ridicat:
Dintr-un deget o mișcare,
Glonțul zboară cu turbare
Și vânatul a picat!

Munca tare, munca deasă
Numai dânsa nu mă lasă
Zbuciumându-mă să pier:
Tocmai astfel altădată
O cămașă ferecată
Apăra p-un cavaler!

Dar junia mea, o, Doamne,
Face loc zbârcitei toamne:
Bătrânețele-au sosit!
Zile reci și fără soare,
Ca un negru șir de cioare
Pe cadavrul părăsit!

Munca geme și suspină
Și se roagă la odină,
– Invalid neputincios,
Care după lungi campanii,
Când apar din nou dușmanii,
Fără voie cade jos!

În zadar ca mai-nainte
Îmi azvârl trudita minte
Colo-n sferele de sus:
Ea se-nalță o bucată,
Și s-afundă desperată,
Ca lumina în apus!

Totuși, surdă la durere,
Lumea strigă, lumea cere,
Lumea strânge birul ei!
Dându-i spirit pentru pâine,
Ea-ți dă oase ca la câine:
Schimb de cărnuri și idei!

Și de ți-a secat izvorul,
Te turtește cu piciorul,
Scuipă ca-ntr-o cârpă rea;
Căci pe lume n-o atinge
Că fitilul, ce se stinge,
Ars-a numai pentru ea!...

Sărăcia cea flămândă
Stă ca un pușcaș la pândă,
Cu cocoșul ridicat:
Dintr-un deget o mișcare,
Glonțul zboară cu turbare
Și vânatul a picat!...