San-Marina

 

San-Marina astăzi are
Sărbătoare de păstori,
O serbare
De plecare
La Vardar ce cură-n mare,
Alergînd pe pat de flori.

Se întinde masă dalbă
Pe un plai lîngă Cătun,
Cu smîntînă
De la stînă
Și cu fagi de miere albă
Și cu vin de la Zeitun.
 
Dintr-o mînă-n altă mînă
Cupa pregiurată-n flori
Trece plină ;
Beau, închină
Pentru țara lor română,
Pentru turme și păstori.

Cei bătrîni cu albe plete
Cei dintîi la masă-nchin ;
Hora pasă
Lîngă masă,
De flăcăi și june fete
Cu păr negru, cu alb sîn.

Și pe cale mic și mare
Stă, mai cată către sat
Cu plăcere
Și durere,
Îi trimite fiecare
Cîte-un dulce sărutat.

Seara vine și păstorii
La pîrîu toți se opresc.
Și fac focuri,
Și fac jocuri
Pîn' ce visele-aurorii
Peste geana lor plutesc.

Astfel trece scurta viață
De străini neatîrnați,
Ca cocorii
Și ca norii
Cînd pe cîmpuri de verdeață,
Cînd pe munții cei înalți.

Oamenii au arme dalbe
Și femeile dulci nuri,
Cu gurițe
De lilițe,
Coame d-aur, fețe albe,
Ochii lai ca niște muri.

Dar durerea, vai ! nu lasă
Nicăiri pe muritor.
Ce dor mare !
Ce-ntristare
Inima lor le apasă
Cînd oițele le mor !

Fluierile și cavale
Sună vesele cîntări.
Lîngă mese,
Cete dese
De copii se joc pe vale
Ca-ntr-un vis de desfătări.

Popii binecuvintează
Și atunci toți s-au mișcat
De plecare
Către mare,
Turmele înaintează,
Toți cu totul le-au urmat.

Caii poartă în spinare
Corturi, paturi, așternut,
Toată casa,
Toată masa
Și vestminte de-mbrăcare,
Tot ce au, tot ce-au avut.

Mumele, în glugi pe spate,
Poartă prunci cu păr bălai
Sau mioare
Lîncezioare.
Clopotele, legănate,
Sună depărtat pe plai.

Turma beagă, cînii latră,
Caii nechează ușor ;
Mai departe,
La o parte,
Sub o măgură de piatră,
Cîntă-n fluier un păstor.