Satul meu (Michael Albert, Nicolae Iorga)

 

Din sațul unde m-am născut
M-a dus soarta departe:
De satul care l-am pierdut
Visul nu mă desparte

Tot stau și astăzi nalții fagi
Acolo sus pe munte,
Și-amurgul îi are tot dragi,
Când li adie-n frunte.

De a lungul străzii de la noi
Tot se târăște apa:
Iar pleacă sălciile moi
Asupra lui pleoapa.

Și este-o salcie, o știi?
Cu scorburi mari, înaltă,
Eram ca și niște copii,
Atât de laolaltă...

Si cu gândiri copilărești
În dulcea umbr-a serii
Priviam luminile cerești
Prin crăci, in fundul zării:

Și turma care se-ntorcea
Pe strada noastr-acasă:
Palidă luna strălucea
Fantastic și frumoasă.

Și din adâncul cerului
Se'nșiră stelele pe rând,
Pe somnul lăvicerului
Ogoarelor lumini vărsând.